Beyoncé dezvăluie ce greutate avea înainte să adopte o dietă pe bază de plante

Beyoncé trebuia să cânte la festivalul Coachella în 2017, însă a rămas însărcinată cu gemenii Sir și Rumi, așa că a fost nevoită să amâne spectacolul pentru anul următor.

Beyoncé dezvăluie ce greutate avea înainte să adopte o dietă pe bază de plante

Beyoncé a dezvăluit cât de mult a luat în greutate înainte de concertul pe care trebuia să-l susțină la Coachella în 2018, înainte de a începe o dietă bazată pe plante, numită 22 Days Nutrition. Într-un video postat ieri pe YouTube, artista în vârstă de 37 de ani a explicat parcursul călătoriei sale către revenirea la greutatea dinainte de sarcină. „Bună dimineața, este 05:00 a.m., iar aceasta este prima zi de repetiții pentru Coachella. Coșmarul fiecărei femeie… aceasta este greutatea mea, 80 de kilograme. Avem mult de muncă”, spune Beyoncé în introducerea clipului.

Inițial, Beyoncé trebuia să cânte la Coachella în 2017, însă a rămas însărcinată în mod neașteptat cu gemenii Rumi și Sir, fiind nevoită astfel să aștepte un an. Așa că, pregătindu-se pentru spectacolul din aprilie 2018, Beyoncé, care a explicat că avea 98 de kilograme în ziua în care s-au născut gemenii, a fost determinată să slăbească.

„Sunt din nou pe scenă după ce am dat naștere gemenilor. Am fost o femeie care a simțit că acest corp nu este al ei”, povestește Beyoncé în video. Marco Borges, un fiziolog în exerciții și fondatorul 22 Days Nutrition, cel care a ajutat-o pe artistă să-și ducă la capăt planul, spune: „Vom aborda o dietă 100% bazată pe plante de acum, până la Coachella.”

Planul de nutriție stabilit include un meniu organic, ce oferă rețete precum supă de conopidă, salată și batoane cu proteine pentru micul dejun și smoothie-uri. „Cunoaștem puterea legumelor. Dieta bazată pe plante este despre eliminarea alimentelor procesate care nu ne fac bine în niciun fel. Când mănânci doar plante simți cu siguranță mai multă energie”, a explicat Borges.

Deși Beyoncé era determinată să revină pe scenă în forță, procesul nu a fost deloc ușor. În același clip o vedem pe artistă lucrând îndeaproape cu Borges, consumând doar legume, învățând coregrafia pentru show – toate acestea în timp ce trebuia să-și îndeplinească atribuția de mamă pentru cei trei copii ai săi și cea de soție pentru Jay-Z.

Video-ul se termină cu Beyoncé, care îi arată lui Borges că poate purta din nou costumul Wonder Woman. Deși dieta este gândită pentru 22 de zile, Beyoncé a urmat-o 44 de zile, pentru a-și îndeplini obiectivul până la Coachella. Ideea din spatele acestui program este aceea că ai nevoie de 21 de zile pentru a distruge un obicei. În ziua 22 a planului, participanții vor realiza că au început să dezvolte noi obiceiuri sănătoase.

Citește și:
Palatul Kensington neagă că Ducesa de Cambridge ar fi apelat la proceduri estetice

Foto: YouTube, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people