Bella Hadid mărturisește că s-a luptat foarte mult cu nesiguranțele în adolescență

Chiar și un supermodel internațional precum Bella Hadid a avut probleme cu aspectul în adolescență!

Bella Hadid mărturisește că s-a luptat foarte mult cu nesiguranțele în adolescență

Bella Hadid, supermodel internațional și imaginea multor campanii de succes ale brandurilor high fashion, a mărturisit, recent, că s-a luptat cu multe nesiguranțe în legătură cu aspectul său în adolescență.

Bella, în vârstă de 21 de ani acum, a dezvăluit că de-abia acum și doar de puțin timp a început să se simtă confortabil în pielea ei.

Câteva dintre nesiguranțele cu care Bella Hadid s-a confruntat în anii adolescenței vizau sprâncenele ei subțiri dar și greutatea.

Supermodelul s-a confesat publicației Cosmopolitan.com, povestind: „Cred că am avut mai multe nesiguranțe legate de frumusețe decât oricine altcineva.'

„Întotdeauna am fost stânjenită de sprâncenele mele dar niciodată nu am știut că le pot schimba. Întotdeauna am avut sprâncene foarte subțiri, le-am moștenit de la tatăl meu', a mai mărturisit Bella.

„Nu am fost foarte sigură pe mine decât foarte recent.', a concluzionat supermodelul.

Bella a mai vorbit și despre problemele cu greutatea, spunând că „a trebuit să mai crească în corpul ei' până când s-a simțit confortabil cu acesta. La fel a spus și despre chipul ei, adăugând că un pic de contouring „îti schimbă viața cu siguranță.'

Câteva dintre trucurile de machiaj ale Bellei includ contouring-ul, mai ales la nas și pe linia maxilarului, blush-ul („m-a ajutat să arăt și să mă simt mai sănătoasă') și umplerea spațiilor goale din sprâncene cu ajutorul creionului special.

Într-un final, ceea ce a ajutat-o cel mai mult, în afară de machiaj, a fost, pur și simplu… faptul că a crescut: „înaintarea în vârstă te face să te simți mult mai încrezatoare', a mai spus Bella Hadid.

Citeste si:
Celebritati care au avut transformari socante de look

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people