Armie Hammer a înșelat-o pe fosta lui soție, Elizabeth Chambers, cu o actriță

Actorul Armie Hammer ar fi înșelat-o pe fosta lui soție, Elizabeth Chambers, la scurtă vreme după nașterea fiului lor, Ford.

Armie Hammer a înșelat-o pe fosta lui soție, Elizabeth Chambers, cu o actriță

Armie Hammer și Elizabeth Chambers au anunțat printr-o declarație comună în iulie 2020 că divorțează, după zece ani de căsătorie. Cei doi s-au căsătorit în mai 2010 și au împreună o fetiță, Harper Grace, și un băiețel, Ford Douglas Armand.

Se pare că infidetilitatea actorului a fost unul dintre motivele care a dus la despărțirea celor doi. În timpul căsniciei, Hammer i-ar fi mărturisit soției sale că a avut o aventură cu una dintre actrițele alături de care filma o peliculă. O sursă apropiată a declarat pentru E! News că Armie i-a cerut la momentul respectiv iertare soției sale, și că cei doi au apelat atunci la terapie de cuplu pentru a-și salva căsnicia.

Recent, aceeași afirmație a fost susținută și de o altă sursă, care a confirmt pentru Vanity Fair că Hammer a înșelat-o pe Elizabeth în 2017, la scurt timp de la nașterea fiului lor Ford. „Ani mai târziu, Elizabeth a găsit dovezi ale unei aventuri pe care Armie o avea cu o colegă actriță”, scrie Vanity Fair.

Actorul Armie Hammer a stârnit revolta lumii întregi după ce mai multe mesaje care par să provină de pe contul lui de Instagram au fost publicate pe Internet. Mesajele respective sunt șocante, actorul spunând că este canibal, că are fantezii cu privire la viol și BDSM. Mai mult decât atât, două dintre fostele iubite ale actorului au făcut declarații surprinzătoare cu privire la preferințele sexuale ale acestuia și modul în care au fost abuzate fizic și emoțional.

Chiar dacă Elizabeth Chambers s-a ținut departe de scandalul în care este implicat fostul ei soț, recent, aceasta a decis să facă primele declarații. „De câteva săptămâni încerc să procesez tot ceea ce s-a aflat. Sunt șocată, am inima frântă și sunt devastată. Pe lângă acest șoc, ascult și voi continua să ascult și să mă educ cu privire la aceste lucruri delicate. Nu realizasem cât de multe lucruri nu știam. Susțin orice victimă a unui asalt sau a unui abuz și îi rog pe cei care au experimentat așa ceva să caute ajutorul de care el sau ea are nevoie pentru a se vindeca.

Din acest moment nu voi mai comenta cu privire la acest subiect. Singura mea prioritate este reprezentată în continuare de copiii noștri, munca mea și procesul de vindecare în tot acest timp incredibil de dificil.

Vă mulțumesc pentru toată dragostea și susținerea și vă mulțumesc în avans pentru bunătatea, respectul și gândurile bune către copiii noștri și către mine pe măsură ce căutăm modalități de a merge mai departe”, a declarat Elizabeth Chambers pe contul său de Instagram.

Citește și:
Paris Hilton spune că o companie a vrut să vândă păpuși erotice care arătau exact ca ea

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video