Antonia, despre cea mai frumoasă amintire a sa din copilărie

Antonia și-a petrecut copilăria în Statele Unite ale Americii, astfel că unele dintre cele mai frumoase amintiri ale sale sunt legate de acest loc.

Antonia, despre cea mai frumoasă amintire a sa din copilărie

Jurata 'The four – Cei 4' își amintește cu drag de vacanțele petrecute alături de părinții săi.

'Îmi amintesc de fiecare dată cu drag de perioada în care trăiam în Utah și mergeam împreună cu părinții mei în vacanțe, cu mașina. În mod deosebit îmi vin în minte vacanțele pe care le petreceam în Las Vegas, înainte de a ne muta acolo. Momentul meu preferat era cel în care ne apropiam de oraș, de obicei ajungeam spre seară, iar când coboram de pe dealurile din apropierea orașului mă trezeau părinții mei și vedeam toate luminițele din Las Vegas! De fiecare dată simțeam o mare bucurie!', a povestit Antonia.

Marea finală 'The four – Cei 4' va avea loc sâmbătă, 9 iunie, când telespectatorii vor putea afla cine sunt foștii concurenți întorși în competiție datorită votului publicului. După nouă ediții, cei care au putut fi votați de-a lungul emisiunii și care au șanse să revină sunt: Angelo Simonică, Alex Florea, Lu Chan, Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Izabela Simion, Ruxandra Anania, Francesca Ilie, Dragoș Udilă și Amalia Uruc. Tot telespectatorii vor fi cei care vor putea vota marele câștigător al acestui sezon în finala care va avea loc pe 9 iunie.

Citește și:
Antonia: 10 cele mai cool look-uri de beauty

Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people