Andrei Ștefănescu și soția lui, Antonia, au divorțat

Andrei Ștefănescu a anunțat pe rețelele de socializare că el și soția lui, Antonia, au pus punct relației lor de șapte ani.

Andrei Ștefănescu și soția lui, Antonia, au divorțat

Andrei Ștefănescu, concurent în emisiunea „Te cunosc de undeva”, difuzată de Antena 1, a confirmat pe rețelele de socializare că el și soția lui, Antonia, au divorțat. Relația celor doi a durat șapte ani și potrivit artistului, divorțul s-a finalizat anul acesta, în luna septembrie, la notar pe cale amiabilă. 

„Dragii noștri, după cum bine știți, mereu am fost discreți cu evenimentele din familia noastră, lucru pe care l-am făcut și acum. Din respect pentru voi am hotărât că este momentul să vă informăm despre situația noastră, pentru a nu exista neînțelegeri. După 7 ani de relație, o poveste frumoasă de dragoste și o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne despărți. În luna septembrie am finalizat divorțul la notar pe cale amiabilă și am căzut de acord asupra tuturor deciziilor care îl privesc pe Ayan și nu numai”, a scris Andrei Ștefănescu.

Andrei mai spune că îl vizitează în continuare pe Ayan, băiețelul pe care îl are împreună cu Antonia. „Antonia și Ayan locuiesc în continuare în casa noastră, îi vizitez aproape zilnic și ne petrecem timpul împreună. Puiul este bine și fericit și ne asigurăm zi de zi ca această schimbare să nu îl afecteze. Am ales să facem această tranziție departe de ochii și părerile celor din jurul nostru, pentru binele și liniștea atât a noastră, cât și a lui Ayan.”

Andrei Ștefănescu își încheie mesajul mărturisind că el și Antonia se vor preocupa de viitorul băiețelului lor și își vor petrece timpul împreună pentru binele și fericirea lui. El mai spune că amândoi au dorit să păstreze discreția și că nu vor mai face declarații privind divorțul lor. „Știm că această decizie va uimi pe toată lumea care ne îndrăgește și care ne-a fost alături de-a lungul anilor, însă amândoi suntem bine și ne înțelegem foarte frumos în ciuda despărțirii noastre, lucrurile merg înainte la fel ca până acum. Chiar dacă nu vom mai parcurge viitorul mână de mână, o vom face umăr lângă umăr pentru binele și fericirea lui Ayan. Tocmai de aceea să nu vă mire că vom petrece mult timp împreună și că vom avea diferite activități împreună cu Ayan, familiile noastre și prietenii noștri. În viețile noastre se așterne liniștea, de aceea vă rugăm să respectați discreția cu care am parcurs lunile acestea. Tot ce am avut de declarat atât eu cât și Antonia se află în aceste rânduri”, a scris Andrei Ștefănescu pe Facebook.

Dragii nostri, dupa cum bine stiti, mereu am fost discreti cu evenimentele din familia noastra, lucru pe care l-am facut…

Publicată de Andrei Ştefănescu pe Luni, 23 noiembrie 2020

Andrei Ștefănescu și Antonia s-au căsătorit în toamna anului 2019. Cununia lor civilă a avut loc în Sinaia.

Citește și:
EXCLUSIV: Ce a învățat Smiley despre el și despre lume în 2020? Declarațiile emoționante ale artistului

Foto: Facebook Andrei Ștefănescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people