Andrei Codrescu se retrage in munti, precum Casanova

Un mare scriitor american, originar din Sibiu, s-a saturat de tumultul Americii. si-a cumparat o cabana in munti, unde sta si citeste. si se gindeste din cind in cind la Sibiu, orasul copilariei, unde duminica mirosea a strudel.
 

Andrei Codrescu  se retrage in munti, precum Casanova

Editura Curtea Veche a inaugurat seria de autor „Andrei Codrescu“, deschisa de volumul Prof pe drum. Andrei Codrescu este unul dintre cei mai importanti scriitori americani contemporani. Volumele sale de poezie si de proza au fost elogiate de critica si de cititori. In Prof pe drum, sint prezentate aventurile lui Andrei Codrescu printr-o America stranie si tulburatoare, la volanul unui Cadillac rosu, de la New York pina la San Francisco. E descoperirea Americii, facuta de un poet care emigreaza din Romania la virsta de 19 ani, in 1966, si care n-are astimpar, refuzind lucrurile de-a gata livrate de televiziune. Prof pe drum e intilnirea cu oameni interesanti, excentrici, liberi, o calatorie pe urmele lui Walt Whitman, Allen Ginsberg si Jack Kerouac, americanii-rebeli ai poeziei. Pe Andrei Codrescu ai pofta sa-l insotesti oriunde in America. Volumul a fost tradus de Ioana Avadani si cuprinde fotografii realizate de David Graham.

Elle: Cind ati conceput Prof pe drum?

Andrei Codrescu: Am scris cartea in 1991, dupa ce am revenit din România, unde am fost reporter american pentru radio si televiziune, pentru National Public Radio si ABC News, si am relatat despre „revolutia dada“ din Bucuresti si din Sibiu.

Elle: De ce ii spuneti „revolutia dada“?

A.C.: Fiindca avea elemente de absurd, si de comedie, si de teatru. Din pacate, au murit oameni, dar comedia si absurdul au fost peste tot. si, probabil, mai persista. Am cautat sa vad dincolo de absurd. Unul dintre reportaje era despre mirosul oraselor. Eu am revenit in România ca sa-mi miros copilaria, ca sa-mi regasesc mirosurile copilariei. Am fost la Sibiu sa vad daca mai miroase a strudel, duminica.

Elle: si mai miroase?

A.C.: Citeodata. Dar era si miros de praf si de petrol comunist, si miros de praf de pusca.

Elle: Consemnarile dvs. din anii ‘90 sint in volumul Gaura din steag.

A.C.: Publicul american intelegea cu dificultate amestecul acesta de singe si carnaval. |n 1991, dupa calatoria in Romania, am vrut sa calatoresc in America, pentru a vedea mici comunitati bazate pe un comunism primitiv, sau comunitati religioase, sau comunitati de hippioti. Asa s-a nascut Prof pe drum. La New York, exista o comunitate, Bruderhof, de comunisti religiosi, pacifisti, care isi cresc copiii in comun, sint izolati, nu asculta radioul, nu se uita la televizor, maninca putin, mincarea pare fara gust, sint ascetici, fara staruri rock, fara discuri, fara dansuri. Cind doi tineri se plac, trebuie sa aiba incuviintarea batrinilor pentru o legatura, batrinii din Bruderhof spun daca legatura este potrivita.

Elle: Cum rezista in America aceste comunitati?

A.C.: Au rezistat mult timp pentru ca America a fost inventata ca un spatiu pentru toleranta si pentru libertate. America a fost un refugiu pentru acei europeni care practicau lucruri ciudate si care erau persecutati in tari europene.

Elle: Dar financiar pot rezista aceste comunitati izolate?

A.C.: Da. Cei din Bruderhof sint bogati, fac jucarii si echipamente pentru persoanele cu handicap. Cistiga bine, dar cred in ideea de saracie voluntara: sa nu te imbogatesti, tot ce-ti prisoseste sa daruiesti. Ei sint si foarte harnici, au cai, oi, vaci si nu cumpara nimic de dinafara pentru traiul zilnic. Doar negotul cu jucarii ii scoate in lume.

Elle: Cum au privit americanii aceasta carte, Prof pe drum?

A.C.: Am descoperit America pentru americani. Am facut si un film care a cistigat o gramada de premii si a fost foarte bine primit.

Elle: De ce ati vrut sa mergeti pe urmele marilor poeti Walt Whitman si Allen Ginsberg?

A.C.: Whitman a realizat ca America este un loc mare, care avea nevoie de o poezie noua, de un spirit nou. Whitman a fost primul poet american care a refuzat formele inchise ale poeziei europene. A inventat poezia americana, care e incapatoare. De la Whitman, Allen Ginsberg a luat ideea ca poti sa vorbesti despre tot, ca poti sa vorbesti despre politica, despre starea ta de spi­rit intr-un singur vers, intr-o singura rasuflare. Erau versuri de curaj si de indraz­neala. Pentru generatia noastra a fost o deschidere extraordinara care a venit de la Ginsberg, de la Jack Kerouac, care descrie noptile frematatoare, cu jazz, sex si vitalitate. Ideea lor era urmatoarea: drumu-i deschis, putem sa traim generos, liber, fara constringeri.

Elle: Pe Allen Ginsberg cind l-ati intilnit?

A.C.: |n 1966. Din poezia lui am vazut crimpeie, in samizdat, am citit traduceri la Sibiu, care proveneau din Cluj. Asa cum ajungea muzica Beatles-ilor sau Rolling Stones-ilor, asa ajungeau si fragmente din poezia lui Ginsberg. Cineva, nu stiu cine, facea traduceri si le raspindea. |n România era tolerat, se zicea ca-i comunist.

Elle: Chiar se poate spune ca era comunist?

A.C.: Cind spunem „comunism“ nu vorbim de acelasi lucru. |n Româ­nia, cind spui „comunism“ vorbesti despre o ideologie falimentata, leni­nis­ta si stali­nista, care a oprimat si su­pri­mat oameni. România era un stat politist feudal. |n America, nu vorbeam despre comunism, ci despre o idee comunitara, care insemna ca viata e mai mult decit o goana dupa bani si incercarea de a te incadra intr-un sistem. Noi ne-am despartit de societatea americana de consum, am trait saraci si am impartit intre noi tot ce aveam.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people