Andreea Ibacka a născut o fetiță, iar primele reacții ale lui Cabral sunt extrem de amuzante

Andreea și Cabral Ibacka au devenit părinți după ce Andreea Ibacka a născut o fetiță perfect sănătoasă.

Andreea Ibacka a născut o fetiță, iar primele reacții ale lui Cabral sunt extrem de amuzante

Cabral a anunțat pe contul său de facebook faptul că Andreea Ibacka a născut o fetiță și nu a rezistat ispitei de face și câteva glume pe seama soției sale, dar și a copilului lor.

Marți seara, Cabral anunța că se află împreună cu soția lui la clinica unde Andreea era programată să nască și a postat și un selfie cu textul simplu: „Gata. E timpul.”

Imaginea a fost urmată de alte fotografii, care de care mai amuzante, atât din salonul de spital cât și de pe holurile clinicii, toate indicând faptul că Andreea Ibacka a născut o fetiță.

În loc de primele imagini cu fetița lui, Cabral a preferat să posteze fotografii amuzante. „Gata! Ui’ ce frumoasă e! Seamănă pe tac’su!!!”, a scris Cabral în descrierea imaginii în care apare râzând pe holul maternității și ținând în brațe un extinctor.

Și glumele nu s-au oprit aici. „M-am uitat mai atent. Din unghiul ăsta seamănă cu mumă-sa… alb-gălbui!”, a scris vedeta tv pe facebook alături de o imagine în care ține în brațe un coș de gunoi galben.

Dar, da, iată că vedeta TV a postat și mult-așteptata imagine cu fetița, dezvăluind că nu au decis încă numele: „Salut. Sunt Cabi. Tatăl lui Inoke și al… Petuniei (da, nu avem nume nici acum).
În primul rând… vă spun că m-ați făcut praf cu mesajele de ieri. V-ați oprit și ne-ați urat frumos, de m-a luat și mai tare de cap. Și pentru asta vă mulțumim!!!
În al doilea rând, pare că mulți au intuit deja… la fel cum n-am prea expus-o pe Inoke, n-o voi expune nici pe sor’sa a’ mică. E mai bine așa, mai ales pentru ele. Și vă mulțumim că înțelegeți treaba asta.
Pitica e bine. Grăsuță, scandalagioaică și atentă deja la tot ce e în jur.
Andreea Ibacka e bine și ea. Mă rog, fericită leșinată…
Am pus prima poză pe care o am cu ea. Ea mă ține de deșt, eu leșin… d-astea.”

Fotografiile au primit mii de aprecieri de la fanii cuplului și sute de comentarii la fel de amuzante precum și imaginile postate de vedeta tv.

Atât Cabral, cât și Andreea au postat numeroase imagini de-a lungul perioadei în care se pregăteau să devină părinți, împărtășind cu fanii momente importante din viața lor. Andreea a vorbit despre schimbările prin care a trecut corpul său, despre dietă, dar și despre pregătirile și amenajarea casei pentru venirea pe lume a fetiței.

În schimb, Cabral a preferat să glumească, dovadă fiind și imaginea postată la finalul lunii noiembrie, cu textul:

„Eu cred că e doar grasă.
Și ne-a mințit atâtea luni că ar fi gravidă, de-am stat ca băbălăul cu sufletul la gură.
Sigur e grasă, sau balonată, ceva… că s-a făcut termenul și nu văd niciun copil în plus prin casă.
Aloooo! Dă-mi copilu’, Andreea Ibacka!”

Acesta este primul copil al cuplului. Cabral mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu Luana Ibacka.

Citește și:
Cel mai bine plătit star de pe YouTube câștigă 22 de milioane de dolari pe an, iar vârsta lui este impresionantă

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people