Andreea Berecleanu și fiica ei, Eva, imagini din vacanța în Spania

Andreea Berecleanu și fiica ei, Eva, au avut parte de o scurtă escapadă în Spania și au împărtășit pe rețelele de socializare imagini din vacanță.

Andreea Berecleanu și fiica ei, Eva, au o relație extrem de apropiată. Cele două au fost plecate recent într-o scurtă escapadă în Spania, ocazie cu care au împărtășit cu urmăritorii din mediul online câteva imagini din vacanță. Aceștia au remarcat, din nou, cât de mult seamănă tânăra cu mama ei.

Andreea Berecleanu a povestit pe contul ei de Facebook că a fost plecată câteva zile în Spania alături de fiica ei, Eva, în vârstă de 19 ani. „Un weekend prelungit doar noi două, eu și Eva. E drept, și cu puțină treabă, dar atât cât să facă scurtul sejur și mai plăcut. Marbella, Malaga, împrejurimi, suficient cât să simtă energia regiunii Costă del Sol. Vă las aici câteva momente și mărturisesc că sunt deja cu gândul la vacanța de vară, a fost mesajul scris de Andreea Berecleanu pe Facebook.

De mai mulți ani, Eva, fiica Andreei Berecleanu, este plecată din țară și studiază în Londra. Într-un interviu din luna mai a anului trecut pentru emisiunea Teo Show de la Kanal D, Eva a făcut mărturisiri despre perioada de izolare și ce impact a avut în relația cu mama ei. „Am avut oportunitatea să stăm mai mult împreună, să vorbim mai multe. Într-adevăr, am avut timp una pentru alta. Am descoperit că mama e o persoană destul de spontană și, de ce nu, de acum încolo o să-i propun niște lucruri pe moment.”

Andreea Berecleanu a fost căsătorită cu fostul prezentator de televiziune Andrei Zaharescu. Cei doi au divorțat în 2013, după un mariaj care a durat 15 ani și au împreună doi copii, pe Eva și pe Petru. Prezentatoarea de la Prima TV a vorbit acum câteva luni în podcastul lui Damian Drăghici despre relația dintre actualul ei soț, Constantin Stan, și cei doi copii ai ei. „Fostul meu soț a plecat din țară, deci contactul nu a mai fost fizic, doar telefonic și ei au trăit din acel moment alături de noua familie formată din mine și Constantin. Au fost foarte bine primiți de Constantin și s-au simțit foarte bine alături de el. El nu și-a atribuit nici o secundă, nici atunci și nici în zilele noastre rolul de tată, pentru că tatăl lor a existat 100% în viața lor, ci rolul de prieten foarte bun. (…) A contat foarte mult faptul că au ținut contactul permanent cu tatăl lor.”

Citește și:
Florin Ristei și Naomi Hedman s-au logodit! Artistul face primele declarații

Foto: Facebook & Instagram Andreea Berecleanu, Instagram Eva Zaharescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people