Amna, mesaj dur pentru persoanele care nu cred că are COVID-19

Amna a transmis un mesaj dur persoanelor care o acuză că a mințit că are COVID-19, după ce a vorbit deschis despre problemele ei de sănătate.

Amna, mesaj dur pentru persoanele care nu cred că are COVID-19

Amna le-a dezvăluit acum câteva zile persoanelor care o urmăresc pe rețelele de socializare că este internată în spital cu COVID-19.

După ce a făcut această mărturisire, Amna a primit mai multe mesaje în care urmăritorii își arată sprijinul față de ea, dar și unele în care e acuzată că ar fi mințit în legătură cu acest diagnostic și totul ar fi o înscenare. Cântăreața a decis să le răspundă și să spună că nu a mințit în privința stării sale de sănătate. „Ăsta este ultimul lucru pe care mi-l doream: să stau de vorbă despre așa ceva în momentele astea, dar efectiv, de ieri, de când am făcut postarea, numai „prieteni” de genul ăsta, printre mesajele foarte frumoase, sunt și acești oameni care nu cred că eu sunt bolnavă, care cred că totul e o înscenare. În primul rând, sunt niște acte care dovedesc asta, în al doilea sunt niște niște doctori care se ocupă de mine. Nu înțeleg cât de bolnav să fii să crezi așa ceva”, a transmis Amna pe rețelele de socializare.

Cântăreața a ținut să puncteze faptul că și persoanele publice pot trece prin astfel de momente dificile și că ar trebui să fie apreciată pentru că a vorbit deschis despre asta. „Vă dau o veste nasoală, chiar și persoanele publice să îmbolnăvesc. Vă vine să credeți sau nu, chiar și oamenii ăștia au probleme și vă datorăm o bucată din viața noastră, nu să fim falși și să se ne prefacem că tot timpul este totul roz. Ba din contră, eu în locul vostru aș aprecia sinceritatea și transparența. (…) Vă doresc multă sănătate, mai ales celor care pun la îndoială cuvântul meu. Vă doresc din tot sufletul să nu vă lovească acest COVID, pentru că nu aș vrea să simțiți cât de nasol este”, a adăugat Amna.

Acum câteva zile, Amna a povestit pe Instagram că se află internată în spital, având COVID-19. Artista a vorbit cu sinceritate despre asta, după ce mai multe zile a lipsit de pe rețelele de socializare, iar fanii i-au trimis numeroase mesaje de îngrijorare. Amna a publicat și două video-uri în care se afla pe patul de spital și se putea observa și că are perfuzie. „Toată lumea se întreabă de ce nu mai sunt pe rețelele de socializare. Cred că v-ați prins și voi că se întâmplă ceva nelalocul lui. A venit momentul să trec și eu prin acest COVID. Ce să vă zic, să fim bine, aveți grijă, protejați-vă, purtați măști. Eu am făcut toate aceste lucruri, dar tot am reușit să mă îmbolnăvesc.”

„Mi-e foarte greu să fac această postare, fizic vorbind. Zilele acestea am trecut prin toate stările posibile, Covid-19 dându-mi ceva bătăi de cap, de aici și absența mea de pe rețelele de socializare. Am ajuns la spital, pe mâinile unor doctori minunați, pentru a face tratament și a monitoriza starea mea de sănătate. Chiar dacă nu mă simt cel mai bine, știu că totul o să treacă rapid, că o să fie bine. Aveți grijă de voi, purtați mască, dezinfectați-vă și protejați-vă!”, a mai scris Amna pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de AMNA (@amnamusic)

Citește și:
Andreea Bălan spune adevărul despre relația cu Keo, în podcast-ul lui Cătălin Măruță

Foto: Instagram

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people