Alexandra Stan, revoltată după vizita la Spitalul Județean Constanța: „Mizerie, dezinteres şi lipsă de respect faţă de pacienţi”

În urma unei vizite la Spitalul Județean Constanța la care este internat tatăl cântăreței, aceasta a rămas șocată de condițiile din spital, criticând atitudinea asistentelor față de pacienți și mizeria din saloane. Administrația spitalului a demarat o anchetă internă.

Alexandra Stan, revoltată după vizita la Spitalul Județean Constanța: „Mizerie, dezinteres şi lipsă de respect faţă de pacienţi”

Artista locuiește de ceva timp în Statele Unite, dar s-a întors în România pentru a fi alături de tatăl ei internat la Spitalul Județean Constanța. După vizită, a publicat pe Facebook câteva fotografii alături de următorul mesaj:

„Îmi iubesc țara și mă mândresc peste tot în lume cu faptul că sunt româncă, dar nu pot să înțeleg de ce noi între noi nu putem să ne respectăm și să ne oferim tot ce este mai bun!
Din septembrie m-am mutat în Los Angeles pentru o perioadă, dar pentru mine acasă înseamnă #România. Acum am venit în țară din cauză că tatăl meu se află în spital. Am fost să-l vizitez, să îi fiu alături și am rămas șocată de condițiile de la etajul 1, Secția Medicală 2, din cadrul Spitalului județean Constanța.
Doamna doctor care are grijă de tatăl meu este deosebită și corectă, însă asistentele nu au vrut nici măcar să stea de vorbă cu mine când le-am atras atenția că trebuie schimbată branula. Ca să nu mai spun că pentru schimbarea cearșafului trebuie să le dai bani.
Mizerie, dezinteres și lipsă de respect față de pacienți. Asta am întâlnit astăzi. Eu cred, totuși, că putem mai mult de atât.
#CatedralaNeamului'

Mesajul artistei a atras atenția și conducerii spitalului, care a demarat o anchetă internă. Bogdan Obadă, directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, conform mediafax.ro, că „ne-am simţit obligaţi să ne sesizăm şi să facem o anchetă internă, să vedem despre ce este vorba. Am solicitat şi punctul de vedere al medicului şef de secţie şi m-am simţit obligat să vorbesc şi cu pacientul despre care este vorba, care pacient mi-a spus că nu există o astfel de situaţie. El nu a reclamat nimic şi nu are nimic de reclamat. I-am spus că sunt interesat de orice aspect negativ care i s-a întâmplat pentru a-l putea remedia. Este primul pas şi mi se pare normal. În principiu, actuala conducere este interesată de creşterea în permanenţă a calităţii actului medical şi a siguranţei pacientului. Este ideea centrală a tot ceea ce facem noi aici. Pacientul mi-a spus că nu are nimic de reclamat. În ceea ce priveşte curăţenia, ea se face la zi, dezinsecţia se face la zi. Sunt secţii renovate complet care sunt la standarde europene vizavi de infrastructură şi tot ce ţine de actul medical, şi sunt secţii care nu au fost complet renovate. Facem în continuare eforturi pentru ca calitatea actului medical să fie asigurată. Am schimbat uşi în secţiile nerenovate, mobiliere, paturi.'

Citeste si:
8 românce care au devenit cunoscute peste hotare prin realizările lor (GALERIE FOTO)

Text: Catinca Sulea
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people