Alexandra Stan dezvăluie cine este soțul ei și cum a început relația lor

Alexandra Stan a surprins pe toată lumea cu vestea că s-a căsătorit în secret, însă cine este soțul ei și cum s-au cunoscut?

Alexandra Stan dezvăluie cine este soțul ei și cum a început relația lor

Alexandra Stan și-a luat prin surprindere fanii cu anunțul că s-a căsătorit în secret, mai ales că în ultima vreme și-a păstrat viața personală departe de ochii presei. Însă, acum a venit momentul să aflăm cine este soțul artistei, dar și cum a început, de fapt, povestea lor de dragoste. 

Alexandra Stan a dezvăluit pentru revista Viva! cine este bărbatul cu care s-a căsătorit. Artista a mărturisit că s-au cunoscut acum câteva luni și că între ei a fost dragoste la prima vedere. „Ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni, în urmă cu câteva luni, într-un context social. (…) Nu am fost pacienta lui, am fost clienta lui, el m-a consiliat pe partea de dezvoltare personală. În plus, pisicul meu a fost pacientul lui, el s-a ocupat de Hercules, doar că a fost într-un stadiu prea avansat de boală și nu mai este printre noi… Cât despre noi, a fost dragoste la prima vedere, din partea amândurora, ne-am îndrăgostit instant unul de celălalt și, după cum vedeți, n-am stat prea mult pe gânduri.”

Alexandra Stan și Emanuel, partenerul ei, au fost inițial prieteni, iar relația lor a evoluat pe parcurs. „Noi ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât. Ulterior, ne-am împrietenit, am început să ținem unul la celălalt, doar că niciunul dintre noi nu avea curajul să dezvăluie lucrul ăsta.”

Artista a dezvăluit cu această ocazie și cine a făcut primul pas în relația lor. „El a făcut primul pas și a fost cel care mi-a mărturisit că are sentimente pentru mine. Doar că și eu simțeam același lucru, numai că nu știam dacă să-i spun sau nu, având în vedere că ne-am cunoscut într-o perioadă în care nu a fost despre noi doi, ca indivizi”, a adăugat Alexandra Stan pentru Viva!.

Alexandra Stan și partenerul ei, Emanuel, s-au căsătorit în cadrul unui eveniment intim, având alături familia și nașii. Ceremonia religioasă a avut loc la Constanța, la Biserica Sf. Nicolae și au fost cununați de preotul care a cununat-o și pe sora artistei. Cei doi au planificat nunta într-un timp scurt și și-au dorit ca evenimentul să fie unul inedit, pe malul mării.

Citește și:
Antonia vorbește onest despre maternitate și fiica ei, Maya: „mă cuprind emoțiile, iar anxietatea preia controlul'

Foto: Instagram, VIVA!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people