Alex Velea, mesaj dur la adresa lui Cătălin Măruță: „E mincinos și fals”

Alex Velea a spus adevărul despre conflictul dintre el și Cătălin Măruță și a dezvăluit motivul pentru care nu mai vorbește cu prezentatorul TV.

Alex Velea, mesaj dur la adresa lui Cătălin Măruță: „E mincinos și fals”

Alex Velea a vorbit deschis despre conflictul dintre el și Cătălin Măruță. Artistul în vârstă de 37 a transmis un mesaj dur la adresa prezentatorului TV și a dezvăluit că nu mai are ce să vorbească cu el. 

Alex Velea a fost invitat în podcastul găzduit de Speak, iar în cadrul acestuia cei doi au discutat despre conflictul dintre artist și Cătălin Măruță. „Mi se pare că în fiecare săptămână e măcar o emisiune în care este vorba despre mine sau despre Antonia, dar într-un context defavorabil nouă. Într-un context nașpa. (…) Nu am ce să mai vorbesc cu el. S-a mai întâmplat o dată, când chema rudele fostei mele neveste ca să vorbească despre mine aiurea. Asta după ce avusesem niște ani de prietenie.”

Prezentatorul TV ar fi sunat-o pe mama lui Alex Velea și i-ar fi spus că a greșit. „A vrut să ne împăcăm, după care a sunat-o pe mama și i-a spus: „Doamna Velea, știți cum este, suntem ca într-o relație, am mai greșit.” Și-a cerut un fel de scuze, apoi a spus că sunt un fel de gâscă dacă nu accept scuzele și dacă nu merg mai departe.”

„Îmi doream oricum să fac o colaborare cu Andra pentru că mi se pare că este tare din punct de vedere vocal și am zis: „Hai să o las așa.” Am mers, am cântat la Ateneu, am mers în turneu, în fine, după care și-a luat din nou filmul ăsta de cancanist, de calcă pe cadavre. N-am ce să-i zic că s-a dus prea departe. Este prea târziu ca să mai zic ceva. Fiecare o să aibă parte de o judecată, mai devreme sau mai târziu”, a adăugat Alex Velea.

Replicile acide ale artistului la adresa lui Cătălin Măruță nu s-au oprit aici, acesta considerându-l „mincinos” și „fals” pe prezentatorul de la PRO TV. „Lumea l-a mai văzut în ipostaza asta, în care vrea să facă rău. E mincinos și fals. Omul este ahtiat după bani, contracte, să prezinte evenimente, să aibă rating și lui i se par relevante treburile astea. Cu cât are mai mult rating, să îl cheme lumea să ia 3 lei, mă rog, înmulțit cu mult”, a spus Alex Velea în podcastul lui Speak.

De asemenea, acum ceva timp, și Antonia, partenera lui Alex Velea, s-a arătat revoltată de practicile lui Cătălin Măruță. Cântăreața a postat un Instagram Story în care s-a arătat deranjată de faptul că numele ei și al partenerului său de viață apar deseori ca teme de discuție între invitați sau ca subiecte de provocări pentru aceștia, în cadrul emisiunii „La Măruță.” „Există o diferență între abuz și dorința de a face audiență cu orice preț. Obsesia domnului Măruță (mare îmbârligător de fel) de a menționa numele meu și al lui Alex cu orice prilej se transformă treptat într-o campanie de denigrare al numelui nostru. Este clar că el ne caută reacția, însă mai mult se face de râs”, a scris Antonia.

Citește și:
Fiul cel mare al Flaviei Mihășan a împlinit 2 ani! Ce surprize i-a pregătit fosta asistentă TV

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people