Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox, se afla la Matei Balș când a avut loc incendiul! Prima declarație

Noi detalii ies la iveală despre incendiul din această dimineață de la spitalul Matei Balș din București.

Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox, se afla la Matei Balș când a avut loc incendiul! Prima declarație

Incendiul de la Matei Balș, izbucnit în această dimineață în jurul orei 5, a făcut 5 victime până la această oră. Este vorba despre trei pacienți care au fost găsiți carbonizați de către salvatori, dar și de o persoană găsită în viață, dar care nu a mai putut fi salvată.

Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox, se afla la spital în momentul în care a avut loc incendiul! Artistul este medic rezident în Boli Infecțioase, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Pentru a-i liniști pe cei dragi și pe fani, la scurt timp de la tragedia care a avut loc, solistul a postat un mesaj pe contul său de Facebook, transmițându-le tuturor că este bine.

Sunt ok! Va multumesc mult!!🤗

Publicată de Alex Vasilache pe Joi, 28 ianuarie 2021

Nu se știe deocamdată cauza pentru care a izbucnit incendiul de la Matei Balș. Informațiile oficiale arată că focul a izbucnit într-un salon de la parterul Pavilionului 5, o secție dedicată pacienților care suferă de Covid-19. La ora 7.20 în cursul acestei dimineți, Raed Arafat, șeful DSU, prezent la fața locului, a anunțat că s-a încheiat evacuarea pacienților și că incendiul a fost lichidat. El a declarat că nu mai sunt alte persoane grav rănite, respectiv nu sunt pacienți care au suferit arsuri. De asemenea, acesta a spus că incendiul nu a afectat o secție ATI, așa cum se presupunea inițial. Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului, a declarat că pacienții care au decedat erau în stare medie spre gravă, și că aveau mască de oxigen.

Peste 120 de pacienți au fost evacuați după incendiul de la Matei Balș, unii dintre ei fiind transferați în alte spitale din București. Printre aceștia se numără și Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis, care se afla în spital de peste două săptămâni, după ce dezvoltase o formă de Covid-19 care necesita oxigen.

Soția acestuia a anunțat că Toni Grecu a fost transferat la Spitalul Sfântul Pantelimon, alături de alți pacienți. Acesta se afla în același pavilion în care a avut loc incendiul.

După incendiul de la Matei Balș, Departamentul pentru Situații de Urgență a creat două linii telefonice pentru rudele pacienților. Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt: 021.206.93.98 și 021.264.85.15.

Citește și:
Te-ai infectat cu coronavirus după prima doză de vaccin: care este procedura? Explicațiile medicului Valeriu Gheorghiță

Foto: Pagina de Facebook a artistului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people