Aidan, iubitul lui Carrie Bradshaw în “Sex & the City”, este acum de nerecunoscut

Aidan ne-a cucerit iremediabil în anii '90 și 2000 în iconicul serial "Sex & the City", iar povestea de dragoste dintre el și Carrie Bradshaw a rămas mereu în amintirea fanilor.

Aidan, iubitul lui Carrie Bradshaw în “Sex & the City”, este acum de nerecunoscut

Cred că multe dintre noi și-ar fi dorit ca, în celebrul serial „Sex & the City”, personajul Carrie Bradshaw, interpretat de Sarah Jessica Parker, să rămână alături de Aidan și nu de Mr.Big.

După terminarea serialului (și cele două filme care au continuat povestea), actorul John Corbett, cel care a dat viață personajului Aidan, a fost mult mai discret și nu atât de prezent pe micile sau marile ecrane pe cât ne-am fi dorit noi.

În week-endul care a trecut, actorul John Corbett a participat la o gală organizată de Steven Tyler, liderul trupei Aerosmith. Însă puțini au fost cei care l-au recunoscut. Corbett are acum părul lung, alb, barbă și poartă ochelari!

Actorul a fost însoțit la eveniment de iubita lui, actrița Bo Derek, cu care are o relație încă din 2002.

În urmă cu câteva zile, cuplul a dat un interviu publicației Closer Weekly, în care cei doi actori au vorbit despre relația lor de lungă durată.

„Ne place să fim împreună, ne simțim bine, râdem mult. După 15 ani de relație, încă ne mai ținem de mână, organizăm petreceri împreună cu prietenii noștri. Bo râde mereu la glumele mele, chiar dacă le-a auzit deja de un milion de ori. Pur și simplu ne place să fim împreună. Sunt trist când ea nu este lângă mine”, a declarat Corbett.

Chiar dacă în serial povestea de dragoste dintre Carrie și Aidan nu a avut un final fericit, în viața reală, John Corbett pare să își fi găsit sufletul pereche!

Citește și:
Reacția unei femei care a întâlnit-o în carne și oase pe Beyoncé face ocolul (și deliciul!) Internetului

Foto: PR, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people