Adriana Lima renunță la Victoria’s Secret și a făcut anunțul în timpul show-ului

După o colaborare de 20 de ani cu celebrul brand de lenjerie, timp în care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți îngeri, Adriana Lima a anunțat că prezentarea Victoria's Secret Fashion Show de aseară a fost ultima din cariera ei.

Adriana Lima renunță la Victoria’s Secret și a făcut anunțul în timpul show-ului

După o carieră de 20 de ani ca model Victoria’s Secret, Adriana Lima renunță la „aripile de înger” și a făcut acest anunț în timpul show-ului de aseară.

Adriana Lima a purtat un top transparent, decorat cu numeroase cristale și aplicații, lenjerie din dantelă, sandale cu pene și nelipsitele aripi. Supermodelul brazilian în vârstă de 37 de ani a fost aplaudată îndelung în timp ce a pășit, pentru ultima dată, pe catwalk-ul Victoria’s Secret. Cu lacrimi în ochi, modelul s-a oprit din mers pentru a mulțumi publicului. Cei prezenți la eveniment au filmat emoționantul moment, așa că îl poți vedea și tu în clipul de mai jos.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Victoria’s Secret 🎀 (@angelsbestpics) on

Adriana Lima și-a anunțat retragerea și pe contul ei de Instagram, postând un mesaj emoționat, dar și un video cu imagini din prezentările la care a participat încă din 1999. Singurul an în care Adriana a lipsit de la tradiționala prezentare a fost 2009, când era însărcinată cu cea de-a doua fiică a ei, Valentina.

„Dragă Victoria, îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat lumea, mi-ai împărtășit secretele tale și, cel mai important, nu numai că mi-ai dat aripi, dar m-ai învățat și să zbor. Toată dragostea pentru cei mai buni fani din lume. Cu multă dragoste, Adriana”, a scris modelul pe Instagram, iar videoul, care are deja aproape 4 milioane de vizualizări, îl găsești mai jos.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Adriana Lima (@adrianalima) on

După show, în backstage, Adriana Lima le-a vorbit celor de la People despre planurile ei de acum înainte. „Îmi doresc să ajut femeile și să iau parte la diferite proiecte care susțin femeile din întreaga lume. Acesta este viitorul meu de acum înainte, însă sunt foarte fericită că fac parte din show-ul Victoria’s Secret de anul acesta”.

Citește și:
Victoria’s Secret Fashion Show 2018 – un spectacol incendiar! TOATE imaginile pe care știm că vrei să le vezi!

Foto: Image.net

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Noizz
Psychologies
Mai multe din people