Adela Popescu face mărturisiri despre vacanța din Sri Lanka alături de soțul ei și cei doi copii ai lor

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au bucurat de o vacanță inedită în Sri Lanka împreună cu cei doi copii ai lor, însă vedeta a povestit și care au fost greutățile pe care le-a întâmpinat în această vacanță.

Adela Popescu face mărturisiri despre vacanța din Sri Lanka alături de soțul ei și cei doi copii ai lor

Adela Popescu a povestit pe blogul său cum a fost vacanța pe care a petrecut-o în Sri Lanka. Vedeta a dezvăluit că nu a fost deloc ușor, mai cu seamă că trebuia să se preocupe de nevoile celor doi copii ai ei, Alexandru și Andrei.

„Vacanța a fost gândită în mai multe părți. Prima săptămână era bookuită din timp, ce urma, am lăsat să rezolvăm la fața locului. Așadar, după un zbor de zece ore, împărțit în cinci cu cinci și escală scurtă în Doha, și după încă cinci ore cu un microbuz de la aeroport, ne-am cazat frumos la o vilă pe malul oceanului, toată gașca: noi patru, fratele meu și familia lui, Cove și familia lui și Ioana verișoara”, a spus Adela Popescu.

Adela a spus că nu a apucat să viziteze foarte multe în Sri Lanka, dorindu-și mai mult să se relaxeze. „O săptămână am fost destul de statici vizitând doar satul în care ne aflam și de vreo două ori plajele vecine pe care ajungeam cu tuk tuk-ul. În rest la piscină, în curtea casei și pe la vreun restaurant local. Totul a fost perfect. Vila, apusul, piscina, plaja, atmosfera.”

Vedeta a mărturisit că nu a fost deloc ușor și a împărtășit la ce anume va fi atentă atunci când va planifica următoarele vacanțe alături de copii ei: „A fost greu. Și vă spun asta niște părinți care și-au petrecut absolut toate concediile alături de copiii lor. Un lucru e clar, cel puțin o vreme de acum încolo, vacanțele le vom organiza în funcție de nevoile lor. Și cine spune că ei, copiii, au nevoie doar de atenție, afecțiune și dragostea părinților, nu greșește, dar e nevoie și de ceva în plus. Cum ar fi: un restaurant la îndemână, o piscinucă potrivită vârstei lor, un spațiu cât mai securizat fără scări, etaje, etc. și de preferat o cameră la parter cu ieșire la curtea interioară. Un spital prin zonă, deși slavă Domnului, nu am avut nevoie în nicio vacanță până acum.”

De asemenea, ea a mai scris și un mesaj emoționant pe Instagram: „Nu mai caut miracole. Le văd prin ochii sufletului în mânuțele lipite de fața mea, în sunetul primului „mama”, în obrăjorii grăsani, în puful de la ceafa pe care o adulmec seară de seară, în îmbrățișări sincere și bucuria de a le fi încă indispensabilă.”

Adela Popescu le-a dat și un sfat părinților, mai ales celor care au doi copii, punctând faptul că ei trebuie să fie atenți la nevoile copiilor, dar și la locul în care aleg să își petreacă vacanța. „Doi adulți și un copil pot merge împreună și la capătul lumii. Cu doi, mai ales dacă unul dintre ei e explorator, curios, curajos și inconștient, așa cum sunt și trebuie să fie copiii când învață să meargă și vor să descopere lumea, cel mai bine ar fi ca părinții să își ajusteze puțin așteptările și să caute locații baby friendly, în adevăratul sens al cuvântului.”

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au căsătorit în anul 2015, iar cei doi au împreună doi copii, Alexandru și Andrei.

Citește și:
Adela Popescu vorbește sincer despre viața de familie și greutățile pe care le-a avut până acum

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people