Adela Popescu a publicat imagini noi din casa de la Șușani.
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au văzut visul împlinit: casa de la Șușani, proiectul lor de suflet, este în sfârșit gata. Chiar înainte de Paște, fosta prezentatoare TV a făcut publice mai multe imagini din interiorul noii locuințe, împărtășindu-și entuziasmul cu urmăritorii din mediul online.
Cei doi soți au decis să ridice această casă în localitatea natală a Adelei, locul în care artista a crescut și unde părinții ei locuiesc și în prezent. Lucrările s-au desfășurat pe parcursul a aproape un an, iar pe toată durata construcției, cuplul a postat periodic fotografii care au documentat progresul.
În Vinerea Mare, Adela a publicat pe Instagram imagini recente din casă, marcând astfel finalizarea proiectului. Alături de fotografii, vedeta a primit și daruri din partea apropiaților, cu ocazia acestui nou început.
„Eu mor de plăcere. Atât vreau să vă spun”, a transmis Adela într-o postare care exprimă perfect cât de mult înseamnă acest loc pentru ea.
Despre alegerea de a construi casa la Șușani, Adela a oferit mai multe detalii într-un interviu anterior acordat pentru Playtech, precizând că nu este vorba despre o mutare definitivă, ci despre o locuință de vacanță.
„Lui îi place mai mult decât mie. Acum ne uitam la niște chestii din lemn în care să pui răsaduri. I-am spus: tu ce vrei să faci? Vezi că tu ești mai bătrân decât mine! Eu nu am chef să mă mut la Șușani, să fie clar!”, spunea actrița, cu umor, în urmă cu ceva timp.
De altfel, încă de la începutul proiectului, cei doi nu și-au propus să finalizeze totul dintr-o dată, preferând să construiască etapă cu etapă.
„Nu e ca și cum ne mutăm acum. O să fie un proces de lungă durată, adică nu vrem să ne ducem economiile toate acolo. Noi vrem: acum torn fundația, mai ridici pereții la roșu, mai ridici la gri și așa mai departe”, a mai explicat ea, referindu-se la ritmul în care au preferat să lucreze.
Deși în București locuiesc într-o casă frumoasă, dotată cu tot confortul, Radu Vâlcan și Adela Popescu au început să își construiască o locuință în Șușani, locul unde vedeta a copilărit. De fiecare dată când mergeau acolo, locuința părinților Adelei devenea prea mică pentru familie.
Astfel, cuplul a achiziționat un teren și a început deja construcția noii lor case la țară.
„Viața la țară este superbă. Considerăm că asta înseamnă o viață sănătoasă, obiceiuri sănătoase. Au timp să stea și pe tablete și telefoane când vor crește, dar până atunci, atât timp cât putem să îi controlăm, suntem răspunzători total de evoluția lor. Ei au fost duși acolo de mici. De când s-au născut au fost cu noi acolo, adică nu sunt surprinși. Le place mai mult acolo. Este un magazin în sat acolo unde, aia e plăcerea lor vinovată. Mergem cu ei ca să le luăm vafe, înghețată. Doar acolo am găsit-o și ei mor de plăcere”, a spus Radu Vâlcan, potrivit Spynews.
Foto: Instagram