Adela Popescu a fost externată din spital. Ce mesaj a transmis vedeta

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au devenit pe data de 11 iulie părinți pentru a treia oară. Ce a spus Adela după ce a fost externată din spital?

Adela Popescu a fost externată din spital. Ce mesaj a transmis vedeta

Adela Popescu și Radu Vâlcan au devenit părinți pentru a treia oară. Vedeta a născut pe 11 iulie pe cale naturală al treilea băiat, iar pe 14 iulie a fost externată din spital. 

Adela Popescu le-a împărtășit urmăritorilor de pe Instagram faptul că va merge acasă, acolo unde ceilalți băieți ai ei, Alexandru și Andrei, își vor cunoaște fratele. Radu Vâlcan, soțul vedetei, a fost cel care i-a luat pe cei doi de la maternitate. „Mergem acasă”, a transmis Adela Popescu pe rețelele de socializare.

Radu Vâlcan a povestit în cadrul unui articol pe blogul personal despre emoțiile resimțite după ce a devenit tată pentru a treia oară. „N-am să povestesc despre nașterea celui de-al treilea băiețel al nostru, Adela este mult mai în temă. Eu nu am făcut nimic altceva, în afara faptului că am epuizat stocul de cafele la terasa maternității. Da, am avut emoții, dar nu orice fel emoții. Ci, emoții, pur și simplu.

Pandemia a creat ce nu a reușit de-a lungul vremurilor multitudinea de discursuri motivaționale. A desenat și a dat viață zâmbetelor. Paradoxal, a adus oamenii aproape. Finala Campionatului European s-a jucat cu oameni în tribune. Mulți, toți. Nu o să mă supăr în curând că nu o să mai găsesc loc pe stadion, la vreun meci important, pentru că îl voi urmări de acasă, alături de cei mai buni trei prieteni ai mei. Și, da, vom avea emoții, pentru că miza te încarcă, te ridică, te obligă să zâmbești”, a adăugat Radu Vâlcan pe blogul personal.

La scurt timp după ce Adela Popescu a anunțat în mediul online că a născut, ea a făcut primele declarații în cadrul unor Instastories, mărturisind că travaliul, care a durat patru ore, a fost unul greu. „Salutare, dragii mei. Vă pup. Am născut. Acum sunt bine, sunt în salon, cu bebelușul lângă mine. S-a întâmplat mai de dimineață, dar n-am avut putere să fac nimic, nici poze, nici stories. A fost un travaliu greu, dar bebelușul e bine, eu sunt bine, slavă Domnului”, a spus vedeta pe Instagram.

Citește și:
Cine este fiica lui Damian Drăghici și cu ce se ocupă ea?

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people