Adela Popescu, însărcinată cu al treilea copil, a dezvăluit sexul bebelușului.
Adela Popescu s-a întors din vacanța petrecută în Maldive și a revenit pe platoul de filmare al emisiunii Vorbește Lumea de la PRO TV pentru a face un anunț important.
Adela Popescu, însărcinată în 17 săptămâni, a povestit despre vacanța sa și a dezvăluit sexul bebelușului pe care ea și soțul ei, Radu Vâlcan, îl așteaptă. „Este băiețel!”
La începutul lunii ianuarie Adela Popescu a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil chiar în timpul emisiunii de la PRO TV, pe care o prezintă alături de Cove. „Vom mai avea un nepoțel. Adică sunt însărcinată. (…) Eram chiar la emisiune și producătoarea mi-a zis: ‘Ade, ești gravidă. Ai ceva aparte’. Am mai primit trei mesaje de la prietene bune care mi-au zis că m-au visat însărcinată. Am zis să fac un test. Noi ne doream acest copil. N-am programat, dar ne-am dorit acest copil. E ceva ce nu pot să explic. Ne împlinește viața de familie”, a spus Adela Popescu. Adela a decis să se retragă din emisiunea „Vorbește Lumea” de la PRO TV, dată fiind situația generată de pandemie, iar locul ei a fost preluat de către Lora.
Adela Popescu tocmai s-a întors din vacanța pe care a petrecut-o în Maldive alături de soțul ei, Radu Vâlcan, și cei doi copii, Alexandru și Andrei, dar și de Laura Cosoi, soțul acesteia, Cosmin Curticăpean, și cele două fetițe ale lor: Rita și Vera.
Recent, Adela Popescu a spus care este motivul pentru care au ales să meargă în Maldive, având în vedere pandemia globală. Înainte de a ajunge în Maldive, au fost într-o altă destinație râvnită de foarte mulți, și anume Dubai. „După mai bine de două luni în care copiii nu au mers la grădiniță și câteva nopți bune de nesomn și frământări, am hotărât că ar fi foarte bine să ne relocam pentru o vreme într-o țară caldă, la malul mării, într-un loc fără oameni, în care copiii să se joace cât mai mult pe afară. Lista destinațiilor sigure era destul de limitată, așa că am ales Maldive. Suntem pe o insulă de nici un kilometru, cu câteva căsuțe pe plajă, cu niciun caz de covid, dar cu distanțare socială inclusă. Mesele de la unicul restaurant sunt împrăștiate pe plajă, iar cele câteva căsuțe au ieșire direct la mare. Am ales să împărțim drumul în două, așa că am făcut un stop în Dubai.”
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România, iar cei doi sunt extrem de apreciați datorită sincerității lor. Cei doi au împreună doi băieți, Alexandru și Andrei.
Foto: Instagram