50 Cent susține că Donald Trump i-ar fi oferit 1 milion de dolari pentru a-l sprijini în campanie, dar că Lil Wayne a acceptat oferta

50 Cent îl acuză pe Lil Wayne că ar fi primit bani pentru a-l promova pe Donald Trump.

50 Cent susține că Donald Trump i-ar fi oferit 1 milion de dolari pentru a-l sprijini în campanie, dar că Lil Wayne a acceptat oferta

50 Cent a declarat că Lil Wayne a fost plătit de echipa de campanie a lui Donald Trump pentru a apărea în cadrul emisiunii The View din 18 noiembrie. „Mă gândesc la sincronizare – mie mi-au oferit 500.000 de dolari și au mers până la un milion pentru a participa la inaugurare. În cazul lui Wayne căutau pe cineva care să-l sprijine public pe Trump în alte moduri”, a spus rapperul.

50 cent mai crede că Donald Trump i-a cerut sprijinul într-o încercare de a-i aduce pe bărbații de culoare de partea lui înainte de alegerile prezidențiale. „Și mi-am zis ‘nah, nu mă voi pune în poziția asta’. Pentru că nu știu ce aș putea să fac pentru a-mi spăla imaginea după.”

După ce 50 Cent s-a arătat revoltat de anunțul lui Joe Biden că ia în calcul taxe mai mari pentru cei cu venituri de peste 400.000 de dolari, acesta a zis că își va schimba numele în 20 Cent și că îl va vota pe Trump. După reacțiile negative care nu au întârziat să apară (inclusiv de la una dintre fostele iubite) acesta a revenit asupra declarației și a zis că va renunța la votul pentru Donald Trump pentru că nu l-a simpatizat niciodată.

Lil Wayne și-a șocat fanii după ce a postat pe Twitter o fotografie în care apare alături de Donald Trump, iar unii dintre fani au speculat că acesta ar fi unul dintre motivele pentru care iubita sa, Denise Bidot, s-a despărțit de el. În același timp, Reginae Carter, l-a susținut public pe Joe Biden.

50 Cent a glumit că Lil Wayne ar fi trebuit să-i ceară lui Trump să-i plătească cauțiunea atunci când a fost acuzat de port ilegal de armă. Echipa de campanie a lui Donald Trump nu a comentat până la această oră cu privire la declarațiile rapper-ului.

Citește și:
Actorul Adrian Nartea a fost victima unor hackeri

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people