Mazda Mazda

Academia de design Mazda

Din cele 20 de creaţii care au intrat în faza finală, juriul a ales câştigătorul concursului Academia de Design Mazda. Felicitări, Simion Alexandra!

Premiu special

Mazda România îi acordă lui Ioan Cercea un premiu special în valoare de 500 de euro pentru cea mai creativă schiţă din concurs.

VEZI PREMIUL regulament

Bakó Emese

Numarul de voturi: 408
Când atitudinea devine formă, forma devine frumuseţea dinamică a vieţii. Conceptul colecţiei porneşte de la metamorfoza unei idei într-o imagine vizuală palpabilă, altfel spus, formă. Inspiraţia provine de la expoziţia curatorului Harald Szeeman numită “Când Atitudinile Devin Formă”, unde el le-a creat posibilitatea artişitilor de a-şi alege mediumul prin care să exprime o stare, o idee sau o reacţie, creând un spaţiu liber de interpretare atât pentru artist cât şi pentru public. Acest mediu, le-a dat mână liberă artiştilor de a se folosi de dinamica imaginaţiei lor pentru a reda căt mai liber mesajul lor, prin arta lor. Atitudinea a devenit prim-plan, unde forma era concluzia directă a acestuia. Colecţia mea.este despre o metamorfoză a unei idei, este despre o atitudine personală, despre opulenţă.

inscrieri recente

BURSA MAZDA ÎN VALOARE DE 2500 EURO

În finală vor intra primele 10 cele mai votate creații, iar câștigătorul va fi ales de un juriu format din: Kevin Rice, director de design Mazda Motor Europe, Roxana Voloseniuc, redactor șef ELLE România, Maurice Munteanu, fashion editor ELLE România și Domnica Mărgescu, fashion director ELLE România.

Vezi juriul concursului