Yoga: in cautarea spiritualitatii pierdute

Ce au in comun Jerry Seinfeld, Jennifer Aniston, Madonna si Gregorian Bivolaru? Ati ghicit: yoga. Alina Baisan a facut o incursiune in lumea scolilor de yoga din Romania, incercind sa afle de ce o practica atit de raspindita in Vest, si mai ales peste Ocean, la noi e privita in continuare cu suspiciune.

 

Nu cu mult timp in urma faceam glume cu prietenii pe seama unei amice jurnaliste care s-a inscris incognito la cursurile MISA pentru a scrie un articol despre ce se petrece acolo. Ascultam cu sufletul la gura cum ne descria toate posturile si tehnicile de meditatie, asteptind detalii picante despre vreo spirala in pielea goala. In schimb, ea ne povestea cit de relaxata si plina de energie pleca de acolo, dupa aproape patru ore de cursuri intense! Astfel, am ajuns sa ma intreb de ce privim cu atita suspiciune aceasta practica si, mai ales, de ce yoga in Romania egal MISA. Asa ca am cautat pe Internet citeva scoli unde se practica yoga, dar cu discretie, fara scandaluri cu filme pornografice si atacuri masonice.

Yogaacharya Mario Vasilescu
Prima scoala de care am dat – condusa, sper, de liberul arbitru si nu manipulata de diverse forte oculte – a fost Grupul National de Studii si Practica Yoga din Romania, al carui maestru este Mario Vasilescu.

L-am gasit pe Mario – un individ barbos, cu o constitutie masiva si dioptrii avan­sate – intr-una din salile de repetitie ale Teatrului „Rap­so­dia”. In jur de saptezeci de cursanti, de la studenti la pensionari, isi intindeau prosoapele, covorasele si izoprenele pentru a lua parte la penultima lectie din acest an universitar. Tot acum aflu ca veterana cursului, doamna Jeni, care a depasit de ceva vreme virsta de 90 de ani, intra in asane (posturi, pozitii – cum vreti sa le ziceti) cu mobilitatea unui tinar de 20 de ani!

Mario nu prea are timp de mine, asa ca ma invita sa asist la curs de pe bancuta, salutind in stinga si-n dreapta cursantii si im­partindu-le zimbete incurajatoare. Doua ore trec cit ai clipi, timp in care Mario imbina posturile cu scurte lectii de filosofie Kabala si psihologie. Atunci cind introduce cursantii intr-o asana, le vorbeste acestora de fiecare senzatie, de parca ar practica-o el insusi. Lucru greu de imaginat, din moment ce si-a facut aparitia la curs insotit de un baston. La sfirsitul cursului, in timp ce o tinara insarcinata ii ma­seaza bratele si umerii, il intreb daca inca mai e practicant. „Bi­nein­teles! Nu te uita la gabaritul meu! Cind te apuci de yoga, o iei cu ti­ne in mormint.”

Mario imi povesteste ca a descoperit yoga cu mult timp in urma, intr-un moment in care medicii ii mai dadeau citeva luni de trait. Ca sa intareasca cele spuse, ma indeamna sa pun mina pe bratul lui, unde in loc de grasime va spun sincer ca am dat de stinca! /

M-am dus si la al doilea curs si ultimul din an, minata de doua curiozi­tati: unu, sa o vad pe doamna Jeni in carne si oase, si doi, pentru ca la acest ultim curs participantii urmau sa intre in contact cu o persoana foarte bolnava, pentru a o ajuta la vindecare. De aceasta data, desi am stat pe aceeasi banca de spectator, am incercat, impreuna cu cursantii, coborirea pe culori, un fel de hipnoza colectiva, unde m-am scufundat in propriul subconstient, ghidata de succesiunea culorilor din curcubeu. stiu, suna dubios! Daca va mai zic ca am intrat in contact cu persoana bolnava, aflata undeva intr-un sanatoriu din Franta, o sa ziceti ca am luat-o razna. Spuneti ce vreti, dar un lucru e cert: de fiecare data am plecat de la cursul lui Mario binedispusa, descoperind ca, dincolo de trafic, stres, job si intilniri, exista o dimensiune profunda a lumii, care ne apartine si pe care o putem explora.

Ceai cu Irene
Urmatoarea oprire in cautarea spiritualitatii mele pierdute este la Annahatta, scoala unde Irene Zaarour tine cursuri de Ashtan­ga Vinyasa si Ayenga, doua substiluri de Hatha Yoga. Iata-ma undeva pe strada Fabrica de Chibrituri, cerind indicatii despre numarul imobilului unui domn respectabil care isi duce veacul intr-o circiuma de la Autogara Filaret. „Dar pe cine cautati?” „Un curs de yoga.” „A, sint ve­cinii mei!” Dupa care adauga misterios: „Auziti, dar cind plecati de la ei, treceti si spuneti-mi si mie ce se intimpla acolo. Ma gasiti tot aici”.

Sun la casa cu etaj indicata, iar in usa apare o Irene asa cum mi-am ima­ginat-o in urma dis­cutiei telefonice: zimbind si privindu-ma cu se­ni­na­ta­te. In holul cu parfum si muzica orientala, instructoarea imi povesteste cum a descoperit ea yoga.

Aveam 19 ani cind am ajuns aici, in Romania, si nu gaseam nimic le­gat de yoga. In 1995 l-am intilnit pe viitorul meu sot, care mi-a recomandat sa merg la cursurile lui Mario Vasilescu. Asa ca am practicat in jur de trei ani alaturi de el. Dupa care am fost in India si acolo am intilnit stilul acesta de Hatha Yoga – care reuneste trio-ul postura, meditatie, respiratie – si am hotarit ca asta vreau sa fac! "

"Prin ’97-’98, un indian tinea cursu­ri de yoga si ayurveda la scoala Americana. La un moment dat, a trebuit sa plece sa isi refaca viza si m-a lasat pe mine sa ii tin cursurile pe care le avea acolo si la Worldclass. Eu i-am zis ca e nebun, cum sa ma lase pe mine, care nu predasem niciodata, sa ii tin cursurile? stii ce mi-a spus? «A, yoga foarte simplu! Dupa fiecare aplecare in fata, faci o aplecare in spate.» Astea au fost singurele instructiuni pe care mi le-a dat si imi amintesc ca primele doua cursuri au fost cel mai sen­zational lucru care mi s-a intim­plat vreodata. Am ajuns aca­sa si i-am spus sotului meu: asta vreau sa fac in restul vietii mele. Este ca si cum ai ajunge aca­sa, dupa o lunga cala­to­rie, totul este perfect.”

De atunci au trecut mai bine de opt ani. Calatoriile in India i-au dez­valuit tehnica Ashtanga Vinyasa, pe care o preda acum, pentru ca i se pare cea mai completa. De altfel, la Anahatta, fiecare in­structor are un stil de predare diferit. Irene imi explica: „Exista multe stiluri de yoga, din care unul este Hatha Yoga: aliniament, postura, respiratie si concentrare, iar stilurile de Hatha Yoga sint si ele multe. Dintre ele, la noi se practica Ashtanga Vinyasa (posturi de baza, executate intr-un ritm putin mai alert, iar accentul e pus pe partea energetica dintre miscari) si Ayenga, unde important este aliniamentul”.

In permanenta, Irene merge la cursuri organizate de profesorii ei din India. „De fapt, nu am un loc unde practic, mai curind imi urmaresc profesorii. Daca se organizeaza un seminar cu profesorii mei in Germania, acolo ma duc. Acasa, pentru mine, inseamna mai mult in India Mysore, unde s-a dezvoltat Ashtanga Vinyasa.”

Dar gata cu explicatiile! De aceasta data, particip efectiv la curs, impreuna cu alti sase-sapte cursanti. Fiecare asana imi aminteste ca n-am mai facut sport de mai bine de un an. Inspiram si expiram cu gura inchisa, pentru ca, ma lamureste Irene, avem nevoie de toata energia din organism.

In anumite pozitii, membrele imi tremura incontrolabil sub greutatea efortului si, uneori, reusesc sa trec de pragul re­zistentei fizice si nu mai simt nici o durere in corp. Cu toate astea, nu ma dau in laturi de la nici un exercitiu si la un moment dat, ca prin vis, o aud pe Irene ca anunta relaxarea finala. Ora se incheie cu un ceai cald, unde am ocazia sa ma imprietenesc cu ceilalti cursanti. Irene ne lasa vorbind si pleaca la urmatorul curs, pe care il tine la Wordclass. Intre timp, dincolo de usa, George, sotul ei, incepe un nou curs. Trebuie sa va spun ca, desi nu am avut foarte mare febra musculara, cursul mi s-a parut mai solicitant decit orice antrenament de fitness si mi-am simtit muschii tonifiati timp de o saptamina.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle