Vreau sa fiu printesa

„A fost odata ca nici­odata o printesa frumoasa si buna...“ Ce fetita nu s-a visat, macar o data, in condurii printesei din povesti? Nimic mai normal... numai ca, uneori, esti tentata sa crezi prea tare in povesti, iar revenirea la realitate poate fi dureroasa. Mai ales atunci cind printul calare pe calul cel alb intirzie cu obstinatie sa apara in viata ta.
 

Vreau sa fiu printesa

A fost odata ca niciodata…
Cam toate fetitele se viseaza printese... Totul incepe de la o virsta destul de frageda, de la primele povesti ilustrate, pe care mamele le citesc cu voce blinda inainte de culcare. Rochiile fabuloase desenate in carti sau vazute prin desenele animate exercita o fascinatie irezistibila; la fel imaginea printului calare pe cal alb, care vine la tanc, minat de forta navalnica a destinului, pentru a salva printesa si a-i asigura „o nunta ca-n povesti” urmata de o viata fericita pina la adinci batrineti. |ncet-incet, crescind cu imaginatia alimentata de a­ceste povesti, plus rasfatul de rigoare, micile domnisoare ajung sa-si creeze o lume a lor, mult mai stralucitoare decit realitatea.

Arsenalul meu de printesa din copilarie era compus dintr-o pereche de pan­tofi de lac mai vechi, care erau, de fapt, conduri magici, o sorcova ponosita care servea drept bagheta fermecata, un urs smotocit de plus care era Ajutor de Zina, talismanul de safir cu ajutorul caruia calatoream in timp, ocheanul invizibil prin care puteam sa urmaresc ce fac parintii in dormitor si sa aflu cine pe cine place la scoala, licoarea miraculoasa care facea ca inimile baietilor sa cada pentru totdeauna in puterea mea si o groaza de alte accesorii specifice activitatii de printesa inzestrata cu puteri magice.

Crezind cu tarie in acest statut al meu (mai ales ca si mama parea sa-l confirme – nu-mi spunea ea, oare, „printesa mea“?), am reusit chiar sa ma cert cu un grup de copii in parc, care mi-au ris in nas atunci cind le-am pomenit despre pute­rile mele magice, incercind sa-i conving ca nu sint o fetita „obis­nuita“. Imi amintesc ca am suferit teribil atunci, de parca lumea s-ar fi terminat, si ai mei m-au dus chiar sa stau de vorba cu un psiholog, pentru ca sustineam cu incapatinare ca sint printesa „de-adevaratelea“.

Inapoi la realitate
De unde vine totusi aceasta obsesie a fetitelor? Oare povestile cu zine si printese pe care ni le citesc mamele inainte de culcare ne influenteaza atit de mult? Sau, in cazul meu, sa fi fost doar efectul acelor vremuri cenusii de dinainte de Revolutie, in care evadam cu totii intr-un imaginar mai stralucitor decit realitatea trista? Nu aveam computer, playstation, papusi Barbie, jocuri teleghidate, asa ca nu ne raminea decit sa ne refugiem in imaginatie… Sau, poate, copiii fabuleaza pur si simplu, indiferent de epoca?

Ca sa nu ma incurc in explicatii fanteziste, am cerut parerea specialistului. Daniela Luca, psihoterapeut, doctor in psihopatologie si psihanaliza, mi-a explicat: „Aceste fetite – si su­bliniez aceste, fiind­ca nu la toate fetitele exista o identificare cu prin­­tese, zine si alte en­titati magice pina la a deforma realitatea sau/si a se constitui intr-o «obsesie» – isi creeaza un scenariu fantasmat in care ima­­ginea de sine, pretioasa, idealizata, le confera o anume magie – a trairilor, a perceptiilor, a gindirii. Dar si un Ideal al Eului care, con­ste­lind in jurul lui si scenariile narcisice materne proiectate asupra fetitei («printesa mea»), alimentate si de basme, povesti, legende, va fi in ma­re discrepanta/discordanta cu acest Eu fragil, feminin, in formare“. Deci, dragele mele mamici, atentie la printesele voastre, sa nu ramina captive intr-o lume feerica, dar… departe de realitate.

Ce fac printesele cand se fac mari
Arsenalul de printesa va fi scos din lada mai tirziu, dar sub alte forme. Baghetele magice se transforma in truse de machiaj si parfumuri, condurii fermecati devin pantofi cu ditamai tocurile si platformele, rochiile de bal batute cu nestemate se dau de trei ori peste cap si se preschimba in niste fuste scurte si bluze neverosimil de decoltate, iar cositele blonde de printesa sufera o oxigenare fero­ce. Din pacate, nu s-a inventat inca nimic de felul unei love potion care sa ofere succes garantat printre frumusetile masculine ale liceului, care joaca baschet cu nepasare, in curte.

Tot din cauza convingerii ferme ca printeselor le este harazit un destin special, precum si a corolarului care spune ca „orice printesa isi gaseste printul”, in liceu refuzam cu incapatinare invitatiile la club/cinema/cofe­ta­rie/bai­ram ale colegilor mai putin inzestrati de natura cu cai albi si armuri stralucitoare. Iar atunci cind gaseam un astfel de „print”, ii ceream dovezi de amor pe care orice cavaler adevarat ar fi fost mindru sa le poata duce la indeplinire. Cavalerii de tip neaos, insa, fugeau mincind pamintul (asta cind nu ripostau cu obraznicie „Da’ care-i faza, draga, te crezi vreo printesa?”) si se refugiau in bratele unor muritoare ceva mai putin pretentioase. In adolescenta, fostele printese suspina destul de singure, in turnuri de fildes, alimentindu-se cu literatura tocmai buna de sucit mintile.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din lifestyle