Viitorul sexual (de Marius Chivu)

Marius Chivu s-a gândit la același subiect care ne-a preocupat și pe noi. Așa încât ai parte acum și de o perspectivă masculină asupra viitorului nostru sexual.

Viitorul sexual (de Marius Chivu)

„Violul este o crimă. Dar nu şi flirtul insistent sau stângaci, iar cavalerismul nu este o agresiune machistă. Filosoful Ruwen Ogien a apărat libertatea de a ofensa ca fiind esenţială creaţiei artistice. În acelaşi sens, apărăm libertatea de a deranja, indispensabilă libertăţii sexuale. Bărbaţii ar trebui să aibă libertatea de a face avansuri femeilor, chiar şi cu riscul de a deranja. Nu trebuie confundat avansul nepotrivit cu asaltul sexual.

Am tradus pe sărite din scrisoarea deschisă publicată recent în Le Monde de o sută de artiste şi scriitoare, printre care Catherine Deneuve sau Catherine Millet, şi alte franţuzoaice din mediul academic, scrisoare care denunţă „excesele campaniei #MeToo şi #balancetonporc care, prin valul de acuzaţii publice, multe de neprobat („justiţie expeditivă), n-ar face decât să împingă societatea într-un climat tot mai puritan. „Ceea ce a început ca libertate de exprimare s-a transformat în opusul ei – îi întimidăm pe oameni să vorbească «corect», le închidem gura celor care nu se conformează, iar femeile care nu se supun noii conjuncturi sunt privite ca trădătoare şi complice.

Lucrurile au intrat, inevitabil, într-un climat cel puţin emoţional, iar reacţiile la scrisoarea franţuzoaicelor sunt intense din ambele sensuri. Ca în celebrul banc cu rabinul, aş zice că „şi ele au dreptate. Actriţa Asia Argento, una dintre vocile campaniei #MeToo, ea însăşi victimă a abuzurilor lui Harvey Weinstein, a tratat-o pe Catherine Deneuve, exact cum anticipa şi scrisoarea, drept o complice, punându-i „diagnosticul de „misoginism interiorizat. Ceea ce este o formă de denunţ psihologic expeditiv – aşadar, fiind, la rându-i, un abuz: victima care o denunţă pe cea care (se presupune că) nu acceptă că este deja o victimă. Prezumţia de victimă.

Dar aş vrea să mut discuţia într-o zonă mai vizionară, corelând câteva informaţii care ţin de însuşi viitorul sexual al rasei umane.

Cercetătorii de la Jerusalem University au descoperit un declin al concentrației spermei de 52,4% și al numărului de spermatozoizi de 59,3% la bărbații de pe continentele nord-american, european și australian. Cauzele ar fi fumatul, obezitatea, chimicalele din alimentație și pesticidele din PET-uri, dietele, stresul și chiar uitatul prea mult la TV în detrimentul mișcării fizice. Conducătorul studiului, un doctor pe nume Hagai Levine, a declarat că bărbații speciei umane mai au spermă de calitate doar pentru următorii 40 de ani. Asta în timp ce un alt domn, pe nume Hank Greely, directorul de la Stanford Law Schools Center for Law and the Biosciences, a declarat recent că în 20-30 de ani procesul selecţiei de embrioni dezvoltaţi în laborator va fi atât de comun, de lipsit de riscuri şi de ieftin, încât actul sexual în scopul reproducerii umane va fi considerat de-a dreptul obsolet. Practic, doar barbarii vor mai face sex pentru a avea copii.

La începutul anilor 60, chimistul Max Perutz, câştigător al Premiului Nobel, afirma că „emanciparea femeii nu s-ar fi produs dacă ştiinţa n-ar fi dezvoltat metodele contraceptive şi tehnologia electrocasnicelor. În lumina predicţiilor despre calitatea spermei şi a selecţiei de embrioni, un secol mai târziu după inventarea ei, pilula anticoncepţională s-ar putea să devină inutilă. Însă tehnologia electrocasnicelor va duce revoluţia sexuală şi mai departe, eliberând specia umană de povara sexualităţii între membrii ei. Şi nu mă refer la aplicaţia, despre care se discută acum, cu ajutorul căreia doi oameni interesaţi sexual unul de celălalt şi-ar putea înregistra consensul, astfel încât ulterior să nu mai existe dubii asupra sexului consimţit de ambele părţi – un fel de Tinder prenunţial.

Există deja o antrepriză care fabrică păpuşi sexuale robotice dotate cu o minimă inteligenţă artificială care le face capabile să poarte o conversaţie standard. Prima cyborg sexual a primit şi un nume: Harmony. În opinia celor de la Foundation for Responsible Robotics, roboţii sexuali pot fi de ajutor celor care au probleme în a avea relaţii, precum şi oamenilor cu dizabilităţi fizice sau mentale.

În curând se va împlini un an de zile de când un bordel din Barcelona oferă clienţilor săi Lumi Dolls, lucrătoare sexuale robotizate „dispuse pentru orice formă de sex. Patronii spun că o astfel de soluţie va avea un impact major asupra traficului de ființe umane şi al abuzurilor contra minorelor. Cu toate astea, există şi voci critice şi de unde altundeva decât dinspre activismul feminist. Laura Bates, fondatoarea unui proiect numit Everyday Sexism, scria în The New York Times în vara anului trecut, că roboţii sexuali, mai exact roboţicile sexuale, nu sunt decât obiecte pe care bărbaţii misogini îşi pot exersa în privat instinctele violatorii. Dar dacă o femeie poate folosi vibratorul fără să atragă asupra ei nici o anatemă morală, bărbaţii de ce n-ar putea apela la o roboţică sexuală, alt artefact tehnologic, pentru a-şi împlini fanteziile? Unde mai pui că Harmony, această Evă a roboţilor sexuali, va avea în curând şi un Adam (interesant că, de data asta, Femeia a fost creată prima): firma Realbotix a anunţat că pregăteşte lansarea unui robot interactiv cu penis bionic. Viitorul sexual va fi robotic sau nu va fi deloc!

Tehnologia electrocasnicelor va elibera specia umană de povara consensului, a responsabilităţii, a victimizării sexuale. Dar o va elibera sau o va copleşi cu alt fel de probleme? Promit că voi reveni pe acest subiect. În fond, e despre viitorul nostru.

Marius Chivu poate fi urmărit și pe pagina de autor de pe Facebook.

Citește și:
Educatie, nu lege anti-avort! (de Marius Chivu)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle