Viața sexuală regulată are mai multe beneficii pentru sănătatea ta mintală decât îți poți imagina!

Viața sexuală regulată are nenumărate beneficii! Contribuie la combaterea insomniei, crește imunitatea și scade simptomele de depresie și anxietate.

Viața sexuală regulată are mai multe beneficii pentru sănătatea ta mintală decât îți poți imagina!

Viața sexuală regulată nu este un mit și nici un argument cu care partenerul încearcă să te convingă la mai multă acțiune în dormitor. Chiar și clasicul „mă doare capul are leac tot prin sex. Sexul alină cu succes durerea, fie că vorbim de migrene sau chiar dureri asociate practicilor BDSM. Pe lângă asta, viața sexuală regulată crește imunitatea și ești protejată împotriva diverselor virusuri și infecții. Dar sexul are un impact pozitiv și asupra minții și emoțiilor, nu doar asupra corpului.

Viața sexuală regulată combate insomnia

Te-ai săturat să adormi foarte târziu sau să te trezești noaptea de nenumărate ori? Fă sex mai des! Ai un job foarte stresant și îți e greu în general să te relaxezi? Din nou, o viață sexuală regulată este soluția. Iar explicația este una pur chimică! În urma orgasmului și excitării sunt eliberați hormonii serotonină, oxitocină și norepinefrină care combat cortizonul – hormonul stresului, și astfel induc relaxarea. Serotonina și norepinefrina susțin ciclurile de somn REM și non-REM de unde și combaterea insomniei.

Viața sexuală regulată ține sub control simptomele de depresie și anxietate

Ai auzit vreodată de oxidul nitric? Este o moleculă care lărgește vasele de sânge și pe ea poți da vina atunci când ești excitată și roșie în obraji sau pe piept. Tot ea este responsabilă și de reactivitatea unor părți corporale în timpul actului sexual. Cum ar fi să dispară? Deficitul de oxid nitric este legat direct de simptome specifice anxietății și depresiei, de insomnie, iritabilitate crescută și o lipsă serioasă de energie.

Sexul te antrenează pentru plăcere

Cocktailul de neurotransmițători secretați în timpul sexului include și dopamina, hormonul care reglează felul în care simțim plăcerea, dar și motivația de a o experimenta din nou. Unul dintre simptomele caracteristice depresiei (unde dopamina e scăzută) este pierderea plăcerii. Ajungem să nu mai avem activități care înainte ne aduceau bucurie și ne izolăm de prieteni, ne închidem la propriu în casă. Dopamina activează centrii recompensei din creier și ne determină să căutăm din nou recompensa respectivă.

Serotonina cea miraculoasă

În paletarul chimic aferent unei vieți sexuale regulate, serotonina e cap de listă. S-au scris tot felul de articole despre ea, ba chiar există și bijuterii cu molecula de serotonină. Ce o face atât de specială? Versatilitatea ei! Întrucât serotonina ne reglează emoțiile, starea de spirit, ajută memoria, digestia, apetitul alimentar și sexual, somnul.

Oxitocina favorizează atașamentul emoțional

Datorită oxitocinei animalele își acceptă puii și construiesc cuiburi. Și proaspăta mămică se leagă emoțional de bebeluș alăptându-l, moment când se secretă oxitocină. Dar acest hormon e secretat și în timpul sexului, iar efectul secundar este… atașamentul. Ajungem ca treptat să ne simțim atașați și să avem încredere în persoana cu care facem sex! Fenomen util într-o relație de cuplu, uneori sfărâmător de inimi, dacă celălalt vrea să ne fie doar partener ocazional de așternut.

Citește și:
5 semne că le faci pe plac tuturor! Ce ascunde comportamentul cu care te trădezi pe tine

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle