Viata mea se termina la tine

Redactia ELLE a vrut neaparat sa afle parerea lui Dan Sociu depre motivele pentru care insala barbatii. In schimb, el a tinut sa ne vorbeasca despre fidelitate.

Viata mea se termina la tine

Poate nu e valabil decit pentru noi, dar cred ca un cuplu care se tine numai pe estetica sau rationament, numai pe imagine, numai pe bani, pe statut, pe intelect, pe dependente de tot felul, pe obisnuinta sau numai pe poveste si poezie (aici m-am fript de cele mai multe ori), pe narcisism (stai cu oameni care iti spun numai ce vrei sa auzi), pe orice altceva care nu vine in primul rind din biologie (in sensul larg, de dragoste, pentru ca potrivirea chimica naste dragostea si dragostea naste chimia) e pindit mereu de tentatii si oricare se poate rupe usor de celalalt, daca isi gaseste jumatatea biologica sau tinde sa o caute. Si daca nu o cauta, daca isi ignora corpul, ajunge sa traiasca o viata artificiala.

Daca nu ti-e foame de celalalt, daca nu-ti vine sa-l pipai si sa-i framinti carnea de o mie de ori pe zi, sa-l stringi in brate cu disperare ca nu va topiti unul in altul, cu tristete ca nu se rup limitele dintre voi, daca nu-i sorbi respiratia cind il saruti, esti in eroare. Am cunoscut cupluri superbe, oameni tineri si frumosi care isi completau frazele unul altuia si pareau sa se inteleaga perfect, dar unul dintre ei imi marturisea, la un moment dat, ca ii priveste trupul celuilalt cu repulsie si ca relatia lor e un iad.

Sint din ce in ce mai convins ca nu e vorba de combinatii haotice, ca biologia si mistica se pupa pe undeva si sint legate printr-un sens adinc, dar ca nimic nu e prestabilit, ni se da numai ocazia si noi alegem da­ca sa o luam sau sa-i dam cu piciorul si ca daca ale­ge­rea pre­supune dificultate, daca presupune munca, inseam­na ca e adevarata. Chimia se simte de la ince­put, dar se consolideaza in timp. Sau poate nu se simte deloc de la inceput, dar e posibil sa fie invatata sau primita ca un dar, ca o transmutare a elementelor, dar numai atita vreme cit nu-ti dispretuiesti corpul.

Nu vor­besc de hedonism, de cultivarea savanta si insistenta a placerii, aceas­ta e de multe ori tot un joc al mintii, vor­besc de trairea vietii dupa legile dragostei, care e ne­voia noastra de baza. Daca te iei dupa filme si muzica si articole de revista, ai zice ca toata lumea cauta dra­gostea sau ca o pretuieste mai mult decit orice, dar nu e asa, ni se pare ca sint atitea lucruri mai serioase, cind o avem, re­nuntam usor la ea pen­tru alte prostii, crezind ca e o re­sursa nelimitata, dar nu e.

Cum imi spune ma­ma cind ma cert cu C., im­pa­ca-te, ca viata e scurta si n-are rost sa alergi dupa hi­me­re. Insela­ciu­nea e o astfel de himera, ti se inchide inima si ti se pare ca partenerul e un film pe care l-ai vazut de prea multe ori, cind de fapt un om e o des­co­pe­rire continua, uiti ca traiesti foarte putin si n-ai timp destul sa-l iubesti cum trebuie. Inselaciunea e un fel de ADHD, in loc sa te concentrezi pe un om, te risipesti, e isteria aia de adolescent care sta acasa cind prietenii lui sint la o petrecere si isi inchipuie ca lucruri nemaipo­me­nite se intimpla in alta parte in absenta lui – in cazul adulterului, e tea­ma ca undeva acolo se fac tot felul de nebunii senzua­le care tie, blocat la un singur partener, iti scapa printre degete.

Teama de banalitate, de rutina, despre care acelasi Kierkegaard spunea ca e sursa tuturor relelor, e un alt motor. La multi barbati, si mai nou si la femei, poligamia e o demonstratie de forta facuta pentru aplauzele prie­tenilor. Vinatoarea de trofee se plateste scump, esti condamnat la inconsistenta, la o viata de fantoma, nu apuci sa te bucuri mai mult de cineva, sa-l lasi sa ti se imprime in memoria afectiva, sa ajungi sa-i pretuiesti stingaciile sau acele parti­cularitati pe care le numim defecte, sa-i descoperi ca­litatile mai putin vi­zibile, unicitatea si frumusetea sa. Se intimpla si sa fii singur de multa vreme si la distanta de partenera sau sa fii tradat sau umilit de ea sau sa crezi asta, dintr-o neintelegere, si atunci inselaciunea vine si din ciuda celui abandonat. In cele din urma, inseli si pentru ca ti-e prea bine si ai uitat cum e sa-ti fie rau, ca atunci cind te vindeci de o boala si uiti cum te-ai chinuit si reiei obiceiurile ne­sa­natoase. Ai dragoste si crezi ca e normal sa o ai si te plictiseste. De cite ori o sa ajung in acest punct, sper ca o sa-mi amintesc de momentele cind clantaneam de frig in plin soare, cind cautam afectiune si dadeam peste pereti reci.
Si cum a venit apoi miracolul, cum „Domnul a ascultat glasul lui Ilie, si sufletul copilului s-a intors in el, si a inviat”.

Dan Sociu este poet si prozator. Cel mai recent volum al sau este romanul Nevoi Speciale (editura Polirom).

Foto: Guliver
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle