Viata ca la 20 de ani

Stii sigur intrebarea aia sacaitoare, cliseul oricarui interviu: „Unde te vezi peste 5 ani?”, dar de cate ori te-ai gandit serios la asta, la douazeci si ceva de ani? Ar trebui, oare, sa iti planifici viata? Andreea Trifas a facut investigatii si a ajuns la concluzia ca e cazul sa te maturizezi.

Viata ca la 20 de ani

Acum un an, ELLE imi publica primul articol („Pe locuri, fiti gata, START!), o parere personala despre cum vedeam eu viata la 25 de ani, cat aveam pe atunci. Din perspectiva unui intern fericit ca isi face ucenicia la revista preferata, lucrurile mi se pareau destul de simple si se rezumau la clasicul Follow your heart. Ma bucur sa vad ca asta a dat roade, pentru ca intre timp mi s-a oferit un post de redactor in cadrul aceleiasi redactii care cu putin timp in urma imi sustinea visul. De ce spun toate astea? Pentru ca abia acum imi dau seama cat de mult m-a ajutat sa am un tel in jurul caruia sa construiesc. Si cat de mare este diferenta intre partea profesionala si alte zone ale vietii mele, unde lucrurile sunt inca nesigure. Incep sa cred ca a te lasa dus de val in viata nu e cea mai buna solutie, oricat de comoda ar fi.

Varsta de 20 si ceva de ani e astazi privita ca o a doua adolescenta, lucru care ne incurajeaza, pe mine si pe cei de-o seama cu mine, sa experimentam in continuare. Fie ca este vorba despre relatii sau job, vrem sa stim care ne sunt optiunile inainte sa alegem ceva, pentru ca oricum deciziile serioase, gandim noi, se iau mai tarziu, pe la 30 de ani. N-am dreptate? Casatoria, copiii si ratele vin mai incolo – avem atat de mult timp la dispozitie, unde-i graba? Dar nu este asta totodata si o capcana? Pentru ca uitam sa decidem si amanam momentul in care alegem intr-adevar ceva, pana cand ramanem blocati unde nu ne dorim? Intr-un job care nu ne place, de exemplu, sau intr-o relatie care nu ne mai multumeste.

Mi-am pus prima data problema asta cand mi-am dat seama ca exista aspecte ale vietii mele pe care inca le incadrez la categoria „cand o sa fiu mare. Dar „cand o sa fiu mare la 26 de ani parca nu mai merge. Propria casa sau o relatie stabila nu sunt pe lista mea de prioritati si n-au fost niciodata. Dar poate ar trebui… Si cum majoritatea prietenilor mei – si ei de 20 si ceva de ani, ca si mine – nu au nici ei astfel de preocupari, constat ca exista multi tineri care traiesc cu mentalitatea „mai incolo. Dar cat de incolo? Imi vine in minte melodia lui Lily Allen, „22. Cat de mult o fredonam acum cativa ani – „Cand avea 22 de ani, viitorul ei suna promitator – si cat de putin as vrea sa ma identific cu ea mai tarziu – „Dar acum are aproape 30 de ani si iese in fiecare seara. Are un job bun, dar nu e o cariera. De fiecare data cand se gandeste la asta ii vine sa planga, pentru ca tot ce vrea e un iubit, dar are parte numai de aventuri de-o noapte etc.. Asta pare sa ne caracterizeze generatia: o adolescenta prelungita si taraganarea cat mai mult a responsabilitatilor majore.

Dar avem o scuza. Ce ne mai plac scuzele! Si daca mai sunt si atestate stiintific, ne predam – nu-i de joaca cu stiinta. Iata ca studiile recente in neurostiinta vin sa ne justifice comportamentul adolescentin prin sustinerea unei noi ipoteze: creierul nu este suficient de dezvoltat pana la varsta de 25 de ani. Aleluia! Pot sa-mi pun linistita toate greselile si lenea de pana acum in spinarea imaturitatii creierului meu. Continuarea imi place si mai mult: „Ideea ca la 18 ani esti deja adult nu suna prea bine. Neurostiinta a avansat atat de mult incat nu ne mai gandim ca lucrurile se opresc la un anumit punct. Creierul se dezvolta mult in jurul varstei de 20 de ani, iar momentul in care lucrurile se opresc este mult mai tarziu decat am crezut initial, spune psihologul Laverne Antrobus, unul dintre cercetatorii care au realizat studiul in cauza.

Problema se pune astfel: cortexul, cea mai mare parte a creierului, este impartit in lobi care se dezvolta din spate catre fata. Lobul frontal este responsabil cu ratiunea, gandirea si planificarea si este ultimul care se maturizeaza. Oamenii de stiinta au descoperit ca o fuziune mentala este completa abia intre 25 si 30 de ani. Si daca mai punem la socoteala optimismul, increderea exagerata in fortele proprii, dar si lenea, trasaturi definitorii ale generatiei Millennials, ca despre ea e vorba, obtinem imaginea fidela a tanarului modern. Cel care nu se grabeste sa-si intemeieze o familie si care inca nu stie ce vrea sa faca cu viata lui. Cel care de multe ori accepta un job oarecare doar pentru ca trebuie sa-si plateasca chiria. Si nu investeste prea mult timp in formarea lui profesionala, pentru ca oricum actualul loc de munca nu este decat o sursa de venit. Tanar care, din acelasi motiv, sare de la un job la altul si de la o relatie la alta. Iti suna cunoscut? Eu o sa ma fac ca ploua.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle