Vestimentatia de cuplu, la domiciliu

Sexy sau comod? Tu cum te imbraci in casa si, mai ales, cat de mult apreciaza cel de langa tine preferinta ta pentru comoditate? Alina Baisan investigheaza vestimentatia de cuplu, la domiciliu.

Vestimentatia de cuplu, la domiciliu

Machiajul impecabil, parul pieptanat ingrijit, paltonul turnat pe corp, accesoriile potrivite; petrecem ore intregi pentru a ne compune imaginea cu care iesim in lume. Fashioniste convinse atunci cand pasim dincolo de usa, redevenim fetitele cu parul ciufulit, tricou decolorat cu Hello Kitty si botosei de plus in picioare, atunci cand revenim in intimitatea propriului camin, acolo unde singurul care ne vede fara „masca' noastra cea de toate zilele este El. „Tu cum te imbraci atunci cand stai in casa?' e o intrebare curioasa pentru multe dintre noi, avand in vedere ca, prin definitie, hainele „de casa' sunt destinate a nu fi vazute de nimeni. Insa daca raspunsul la intrebare este „nu ies niciodata din pijamale sau din tricoul pe care il am din liceu', ganditi-va mai bine.

E adevarat ca, asa cum spune si psihoterapeutul de cuplu si familie Ana-Irina Papusoiu, „«acasa» reprezinta spatiul fizic, dar si psihic in care relatiile sociale, rolurile si convenientele sunt lasate in plan secundar, locul unde ne simtim in siguranta, relaxati, unde ne reconectam cu noi insine si cu cei foarte apropiati, care fac parte, intr-o masura sau alta, din lumea noastra interioara. Hainele reprezinta, din punct de vedere psihologic, «invelisul» pe care il alegem pentru trupul nostru, dar si o expresie a felului nostru de a fi. Alegerea unui stil vestimentar nu este intamplatoare, ea traduce modul in care ne simtim in interior si reprezinta totodata un mesaj pe care il adresam celorlalti. Pentru ca ceilalti, inainte sa ne cunoasca pe noi, cei din interior, cunosc imaginea noastra exterioara'.

Asadar, ce anume transmitem partenerului de viata prin hainele pe care le purtam doar atunci cand suntem cu el? Vulnerabilitate, dezinteres, increderea ca el ne place asa cum suntem, indiferent de ce aruncam la intamplare pe noi? Veti spune: bine-bine, dar el e cel langa care vreau sa imi petrec restul vietii, cu care impart cele mai intime ganduri si momente. E sexy sa ii purtam tricourile, dar sa nu uitam ca atunci cand l-am cucerit s-a intamplat undeva afara din casa si eram imbracate in „uniforma'de oras.

„Daca, atunci cand iesim din casa, ne imbracam tinand cont de convenientele sociale, de moda, de considerente ce tin de varsta, sex, categorie socio-culturala, apartenenta religioasa etc…, adica ne alegem vestimentatia «pentru ceilalti», acasa avem libertatea sa ne alegem vestimentatia «pentru noi». Cei mai multi dintre noi isi compun garberoba de casa «retrogradand» haine din garderoba «oficiala» atunci cand se uzeaza sau ies din canoanele modei, ori din costume sport, treninguri, capoate, adica isi compun o garberoba de casa din haine confortabile sau «cunoscute», care le poarta deja amprenta si sunt «imbibate» de istoria acelei persoane', completeaza psihoterapeutul.

Dar in fiecare casa regulile difera. Ioana, de exemplu, se imbraca in asa fel incat sa poata oricand iesi sa-si cumpere tigari. Alice, care lucreaza acasa, se machiaza lejer cand se asaza in fata laptop-ului. Uneori simte nevoia sa isi dea si cu putin ruj. Sunt si femei care fac eforturi considerabile pentru a pastra flacara aprinsa in cuplu, cu ajutorul hainelor. Mihaela, dupa 28 de ani de viata, din care opt si i-a petrecut in relatia actuala, si-a dat seama ca felul in care se imbraca conteaza. „Fiind intr-o relatie de lunga durata, trebuie sa muncesc mai mult ca sa pastrez flacara aprinsa. La inceput ma lasasem pe tanjala, dar mi-am dat seama ca nu e calea cea buna. Acum incerc sa nu arunc un trening ponosit pe mine, ci sa fiu mai inventiva, mai sexy-gospodina, mai ales atunci cand stiu ce vreau sa urmeze. Asa ca in casa port dresuri negre, fuste scurte cu volanase sau o rochita mulata si dresuri peste genunchi. Nu-mi pun neaparat si sort! Am haine cu care nu-mi vine sa ies afara, dar in casa le port, de ce nu?' Iar prietenul ei se pare ca si apreciaza eforturile ei. „Chiar mi-a zis ca dupa atatia ani ii place ca ma straduiesc si ca am grija de mine. Cand mergem in club, vrea sa ma imbrac provocator pentru el. Dar de multe ori n-am nici un chef. Am zile cand imi vine sa-mi pun o bluza XXL, niste pantaloni imensi si sa ies asa afara. El, in schimb, tinde sa ramana in hainele de la munca si asta e cam enervant, sau foloseste hainele de «oras» in casa. Mi-ar placea sa-l vad in camasa, imbracat ca baietii de la Sarto, dar nu in casa. '

Baietii, in schimb, accepta cu mai multa usurinta ce le pregatesc prietenele sau sotiile lor acasa. Robert, 31 de ani, si sotia lui au ajuns, dupa cinci ani de casatorie, la cea mai comoda solutie: „Stam in pijamale. Am gasit unele cool, mai clasice, cu modele asemanatoare: ale mele au niste dungi albastre si gri, ale ei sant rosii cu dungi gri. De vreun an si jumatate facem asa, mai ales ca, in ultima vreme, ne vedem seara destul de tarziu'. Edi, 27 de ani, e de sase ani intr-o relatie cu logodnica sa si la ei s-a incetatenit de ceva timp termenul de „haine de casa'. „Stam in tricou si pantaloni scurti. Sincer, ea mi se pare mai sexy cand e intr-un tricou cu parul ravasit, nearanjata si cu pantaloni mulati pe fund, decat atunci cind se aranjeaza sa iasa in oras. Si atunci cand o face, ii mai spun ca nu imi place cu ce s-a imbracat, ea mie niciodata. Nu-mi place cand poarta tocuri, vreau sa fie mai copila.'

De doi ani de zile, Alex, 29 de ani, are parte de o prietena de 26 de ani, foarte chill, foarte casual, care nu poarta make-up nici in casa, nici in afara ei. „Ne imbracam lejer acasa, in pantaloni de trening si tricouri sau hanorace din bumbac. Ea poarta des esarfa la gat, pentru ca e mai friguroasa. Recunosc ca imi place mai mult cand se imbraca mai vaporos si cand isi da silinta, ca si cum ar vrea sa faca sex in seara aia. Ei ii place cand port maieu si mai am niste tricouri de la ea si uneori le imbrac ca sa-i fac placere. Imi plac si mie si stiu ca o sa trezesc o reactie in ea. Dar din experienta mea ca baiat vizavi de fete, lucrurile stau cam asa: prima noapte dormita la o iubita acasa o sa fie intotdeauna in haine misto. Si probabil si urmatoarele. Dar la un moment dat ea se schimba in haine de casa, care de cele mai multe ori inseamna niste pantaloni de bumbac si poate un tricou. Si tot la capitolul ingrijire se da cu niste creme si cam atat. Dar… thats the rest of your life! Cred ca tine mult de cum te simti tu cu tine, ce vrei tu de la tine, fiindca multe femei se fac frumoase la inceput, dupa care revin in tiparul lor obisnuit. La fel si barbatii, la ei tiparul obisnuit e 70% din cum sunt ei cu baietii si 30% din cum sunt ei cu fata.'

Psihologul Ana-Irina Papusoiu explica: „De cele mai multe ori, la inceputul relatiei, partenerii au grija ca imaginea pe care o transmit celuilalt acasa sa fie una frumoasa, ingrijita, calculata. Asa ca nu vor purta tricoul vechi si decolorat cu Donald Duck, pe care il au din clasa a VII-a, ci un tricou nou, pe care il poarta, de obicei, in afara casei. Tricoul cu Donald Duck este varianta confortabila si cunoscuta, pe care o porti atunci cand nu te simti privit si evaluat, asa cum se intampla la inceputul unei relatii. Pe masura ce relatia evolueaza si partenerii se cunosc, ajung la un grad de familiaritate; pe masura ce lumile lor interioare se impletesc, tricoul cu Donald Duck incepe sa faca parte din «lumea noastra interioara» si nu mai conteaza atat de mult ca el este decolorat sau largit, ci ca simbolizeaza ceva pentru NOI. La inceputul relatiei, hainele pe care le alegem pentru acasa reprezinta imaginea ideala pe care vrem sa o aratam partenerului – de senzualitate, eleganta, nonconformism, putere etc… –, pe cand, dupa ce relatia «s-a maturizat», hainele noastre ii spun celui drag «te-am primit in lumea mea interioara si fac parte, la randul meu, din lumea ta interioara». O femeie care se simte si se vrea seducatoare va adopta acasa o vestimentatie provocatoare; un barbat care vrea sa transmita imaginea de eleganta si noblete va purta un halat din matase si papuci cu monograma. Dupa ce cuplul «creste» si partenerii ajung la acel nivel de familiaritate despre care vorbeam mai devreme, ne preocupa mai mult imaginea pe care o transmitem in exterior, asa ca ne uitam bine la noi insine in oglinda, dar si la celalalt, inainte de a iesi din casa. Nu sunt exceptionale cazurile in care vedem parteneri care vin la o petrecere «asortati», dorind sa transmita celorlalti o imagine de cuplu armonios.

Si apropo de asta, mai exista un moment in care hainele de casa joaca un rol important in viata noastra: acela in care primim prietenii in vizita. „Ma deranjeaza cand merg la prieteni acasa si ei sunt in pijamale', recunoaste Alex. „Si eu mai faceam asta uneori, dar de obicei cu prietenii mei foarte apropiati. Am niste amici care sunt si parinti acum si de multe ori ea ne intampina in pijama. Inteleg oboseala, dar nu mi se pare prea sexy pentru o femeie. Eu, unul, nu mai am pijamale de mult timp, asa ca atunci cand stau in haine de casa si mi se pare ca si astea sunt prea ponosite sau sunt mai mult haine de dormit, ma schimb in pantaloni de strada.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle