Vedete si… vedete

Aparent, in comparatie cu vedetele pop, scriitorii nu vor fi niciodata staruri. Si totusi, la o privire mai atenta, vom descoperi ca lumea literara nu este mai putin glamour decit cea a Madonnei, atita timp cit poate produce personaje absolut asimilabile starurilor, cum ar fi Dan Brown, J.K. Rowling sau... Salman Rushdie.

De curind, am asistat fara sa vreau la o discutie despre… notorietate culturala. Inteligenta si emanind bun-gust, dar si o umbra din tristetea aceea un pic elitista, un pic marginala, un pic frustrata de concluziile unei conversatii intesate de idei re­curente. Un artist, un scriitor, un creator nu va fi niciodata… un star. Nici macar nu a fost nevoie sa fortez o sinapsa lenesa ca sa fiu de acord. Si nici n-am simtit cum sprinceana mea stinga sfideaza gravitatia, intr-o atractie suprema fata de crestetul capului. Parea logic si perfect normal.

Sincer, nu vizualizez, cu toate eforturile mele, o reclama la bauturi racoritoare cu… Orhan Pamuk. Nici o coperta lucioasa de pe care, in loc de Alek Wek, sa-mi zimbeasca Alice Walker, desi mai toata lumea a auzit de “The Color Purple”. Filmul lui Steven Spielberg din 1985, cu Whoopi Goldberg si Danny Glover. Nu cartea pentru care Walker a luat premiul Pulitzer in 1983. Daca un star se defineste prin vizibilitate, prin capaci­tatea de a umple stadioane, prin contracte cu marile case de moda si o relatie de „I love you / I hate you” cu tabloidele, atunci probabil ca lumea cu public mai restrins a lui Alice Walker pierde, din start, pariul cu vedetele.

Oricit mi-ar placea mie sa-mi imaginez ca Márquez e la fel de celebru ca Madonna, ma indo­iesc profund ca numarul oamenilor care ar putea reproduce cu succes o imagine din "Un veac de singuratate" se apropie, fie si cu timiditate, de numarul celor care stiu sa fredoneze inceputul de la „Ray of Light“. Si mai-mai sa ma contaminez de tristetea frustrat elitista, cind mi-am dat seama ca, daca vizibilitatea ar fi ingredientul unic si magic al notorietatii, Madonna insasi ar avea serioase probleme in competitia cu Paris Hilton, care de-abia daca a scos doua piesisoare dulceag-lesinatoare.

Si atunci? Ce este, pina la urma, un star? In ce consta mag­netismul public din care se hraneste acel tip de imagine la fel de viabil ca o moneda unica, din America si pina in Congo? Marturisesc ca m-am tinut, prudent, departe de complicatia unei ana­lize iconice si am plonjat in lumea deloc mai putin incurcata a standardelor mele proprii. Acolo unde Madonna este, intii de toate, un personaj cameleonic. Care socheaza. Inoveaza. Se schimba si schimba, dupa ea, gustul unor generatii indragostite poate nu atit de ea, cit de un anumit simt al prezentului, al modernitatii, al propriului „eu”, mereu adaptat la trend. Si mi-am dat seama ca, pentru mine, cel putin, un star e un personaj versatil, cu lipici la multime (mai stiti scena aceea din Gladiatorul, in care Oliver Reed ii spune lui Russell Crowe „Win the crowd, Spaniard…”? – cam asta e povestea), e adevarat, cu talent, dar si cu un anumit glamour si… know-how manipulator.

Pentru ca ochiul public nu e ochiul lui Sauron, din Stapinul Inelelor, care te gaseste si in gaura de sarpe. Ba deloc. El trebuie captat si hranit mereu cu o imagine noua, care sa nu o repete niciodata pe cea a ultimului film, a ultimului premiu, a ultimului videoclip, a ultimului scandal… Pina cind, incet-incet, se naste legenda si se instaleaza celebritatea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle