Trecute vieti de doamne si domnite

Cum traiau doamnele si domni­soa­rele la jumatatea secolului trecut? Va propunem o intoarcere in timp, pentru a afla despre cochetaria de altadata si despre frumusetea care, atunci ca si acum, se intretinea cu eforturi. Veti descoperi ca in Româ­nia s-a trait cu stil, iar vacantele (vai noua!) erau, intr-adevar, prilej de relaxare si de desfatare.

Trecute vieti de doamne si domnite

Daca ar fi sa ne-ntoarcem in timp, pentru ca ne-am plictisit de job-uri, deadline-uri, vizite grabite la mall, ore petrecute in tra­fic si alte asemenea delicii ale vietii din ziua de astazi, ar trebui sa avem grija atunci cind ne vom alege perioada calatoriei. Cel mai bine ar fi, dupa ce primul razboi mondial a luat sfirsit, sa asteptam citiva ani ca lucrurile sa o apuce pe un fagas linistit, si apoi sa ne facem intrarea in cei mai frumosi ani pe care România i-a trait.
Daca ar fi sa-mi aleg o epoca in care as vrea sa ma intorc, ar fi la belle époque a anilor interbelici, cind Bucurestiul era cu adevarat european. Cind domnisoarele isi puteau in sfirsit tunde parul scurt, à la garçonne, ca un simbol al nou-descoperitei lor libertati, si-si puteau dezgoli trupurile vara, la strand, fara false pudori. Cind se duceau la facultate si legau relatii de camaraderie cu barbatii, conducind la fel de dezinvolt automobilul sau practicind iarna schiul. E o vreme pe care o stim doar din carti, din filme si de la vreo bunica tare batrina, care a mai apucat ceva din acele vremuri, inainte sa se stinga in anii tristi ce au urmat.

Lumea buna si mondenitatile

Tot stind de vorba, la un ceai si niscaiva bonbons au chocolat, cu tante Safta si madame Olga – doua doamne distinse care in curind ating venerabila virsta de un secol – despre cum era viata lor odi­nioara, am aflat totul despre revista mondena a Bucurestiului interbe­lic. Je sais tout de Bucarest se tiparea pe hirtie cretata, in franceza – limba in care se purtau conversatiile in high-life – si aparea lunar, continind stiri si fotografii cu personajele aristo­cratiei de atunci. Am cautat revista pe la biblioteci si anticariate, dar fara succes. In final, am dat de urma unuia dintre putinele exemplare ramase, intr-un ma­gazinas aflat la subsolul unei case vechi, pe o straduta destul de laturalnica. Intimplator, era chiar o editie speciala din octombrie 1943, cu Regele Mihai pe co­perta. Rasfoind paginile ingalbenite de vreme, cu fotografii sepia, si buchisind articolele in franceza, te simti ca si cind ai trai o vreme in intimitatea unei alte epoci.

Doamnele din lumea buna de odinioara aveau nume frantu­zite, precum Ioanitzesco, Protopopesco, Grecou-Dobresco sau chiar Cioranesco, o-ul final fiind ceva de bon-ton. Nici numele mici nu se lasau mai prejos, Simona transformindu-se in Simone, Suzana in Suzanne, Maria in Mary, Constanta in Constance si prea-putin-gratioasa Georgeta in mai pretentioasa Georgette. Fotografiile lor (pe care poti descifra semnatura fotografului: Guggenberger sau Color Studio) te duc cu gindul la actrite, dupa expresiile teatrale si privirile languroase pe care le afiseaza. Parul se purta buclat, sprincenele subtiri, buzele bine conturate, iar genele prelungi si intoarse – ceea ce este, totusi, mai mult meritul retusului.

Pentru a-si pastra eleganta si frumusetea, aceste doamne foloseau, desigur, produse cosmetice. Reclamele vremii infati­sea­za, intr-un stil care astazi stirneste zimbete, crema Kaloder­ma, care facea miinile „caline si delicate“ si Visul Doamnei (crema si parfum de la Lanson). Isi spalau parul cu Birkenwasser, un sampon preparat de Dr. Dralle, care le scapa de „grija caderii parului si matretei“, isi cumparau mantouri de la Milton, de pe strada Academiei, parfumuri de la drogheria Selecta si mergeau la Teatrul Nostru, la Patima de sub ulmi cu Dina Co­cea sau la Vlaicu Voda cu Lilly Carandino si George Calboreanu.

Mariajele erau atent consemnate (cine cu cine a venit, numele de botez ale doamnelor, descendenta mirilor si a nasilor) si fotografiate cu lux de amanunte, mai ales daca era vorba despre invitati celebri. Pentru ceremoniile religioase erau preferate bisericile Domnita Balasa si Amzei, iar „felicitarile, masa si dansul“ aveau loc nu la restaurante, ca in ziua de astazi, ci la resedinta nasilor, uneori la conacele acestora din imprejurimile Bucurestiului. Revista consemneaza toate aceste evenimente, fara exceptii, ca fiind „brillante“.

Duminica, 3 octombrie 1942, la Sala Dalles, bucurestenii puteau asista la vernisajul expozitiei de pictura a unei doamne din Cluj: Irene (probabil Irina) Profeta, despre care se spune ca avea „un ta­lent vigoureux et sûr“. Tot toamna, un an mai tirziu (1943), doamnele din lumea buna mergeau la Expozitia de moda vieneza, un adevarat eveniment monden al Capitalei. La sala barului Melody, la palatul Aro, manechine „de-o gratie rara“ prezentau splendide rochii de seara cu corsaj de dantela si capa de blana, mantouri elegante cu „taietura tinereasca“, rochii de dupa-amiaza cu „joc original de pliuri“. In spatele manechinelor zimbitoare care prezentau hainele, se zaresc barbati si femei stind la mese, zimbind, vorbind, sorbind sampanie, de parca nu ar fi avut alte griji pe lume. Cu tot razboiul care macina Europa, bucurestenii se distrau, se casato­reau, pozau in re­vis­te, se interesau de moda si de arta si viata isi urma, linistita, cursul…
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle