Toate lucrurile pe care nu ni le spunem (de Mihaela Radulescu)

Reflectand asupra relatiilor, fie ele de iubire sau de prietenie, Mihaela Radulescu ne impartaseste viziunea ei despre ingredientul lor principal: sinceritatea.

Toate lucrurile pe care nu ni le spunem (de Mihaela Radulescu)

Am avut ocazia sa verific pe viata mea, de destule ori, ce grav e sa nu spui la timp ce nu-ti place la omul de langa tine, la prietenii tai… Nu pledez pentru a rani pe cineva sau a-i cimenta vreun complex, asta nu mi se pare o abordare care are legatura cu iubirea sau prietenia, dar cred ca putina sinceritate, imbracata intr-o expunere eleganta, fara ascutisuri sau jigniri, face bine in orice relatie. Mi se pare mult mai ipocrit sa tot spunem ca nu ne pasa de greselile pe care le fac cei dragi, cita vreme ele ne ranesc, ne strica buna-dispozitie, ne macina si ne opresc sa ne deschidem sufletul.

In iubire avem de-a face, cativa ani buni de la inceput, cu un soi de miopie afectiva – nu vedem bine nici un defect major, pentru ca suntem inca sub vraja indragostelii, dar, pe masura ce se creeaza o distanta intre primul sarut si… dorul de el, incepem sa vedem si ce nu ne place. Iar cand distanta asta se adanceste si cu tacerea sub care ascundem ce ne nemultumeste, ochii aia chinuiti devin fie mai tristi, fie privesc in alta parte, fie se umplu prea des de lacrimi…

In prietenie, am descoperit ca e mai simplu sa eviti astfel de discutii si sa para ca ne acceptam unii pe altii asa cum suntem, dar tot nu am reusit sa duc pana la capat o prietenie in care s-au asternut prea multe straturi de nepotriviri. In my old school, prietenia ar trebui sa vina la pachet cu sinceritatea, cu altruismul, cu o comunicare deschisa, pe orice subiect, fara teama de tradare sau barfa, cu onoarea, cu saritul in ajutor la nevoie, cu luatul de atitudine publica, in caz de atac asupra prietenului… Nu cred deloc in prietenul meu care e prieten si cu detractorul meu.

Treaba asta, ascunsa sub ipocrita scuza ca „nu ne place sa ne amestecam sau… nu ducem razboaiele altora, ma face sa dau inapoi din orice prietenie pe care o credeam solida si de valoare. Sigur, nu ne putem certa si noi cu cei cu care se cearta prietenii nostri, dar, cu un bine conturat caracter, putem lua atitudine si putem macar aduce la cunostinta celui care ne calca in picioare prietenii ca nu suntem de acord cu asta, ca nu ne place… sau putem cere argumente care sa ne convinga sa ne indepartam de celalalt prieten, la o adica.

Toti avem accese de indispozitie sau momente dificile si, cand nu suntem setati sa rezolvam treaba asta prin izolare, apelam la prieteni. La prietenii buni, in fata carora avem incredere sa ne disecam sufletul si mintea, care stiu despre noi mai multe decat (credem noi ca) stiu parintii nostri. In general, exigentele noastre in materie de prietenie sunt aparent modeste – nu vrem sa fie niste super-eroi, nu ni-i alegem dupa calitati fizice, dupa conturi in banca sau functii publice, ci dupa gradul de omenie, dupa sincronul de pasiuni si preocupari, dupa armonia din discutii sau distractii.

Uneori, ii pastram din copilarie, pentru ca avem un trecut comun, pentru ca ne simtim egali, chiar daca evoluam diferit, pentru ca avem la baza aceleasi principii despre prietenie. O societate cu „printipuri, cum visa Trahanache, nu e ceea ce ne inconjoara, dupa cum bine simtiti si voi, de aceea prietenia are atata cautare si atatea intelesuri de protejat, inca.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle