Tensiunea plutește în aer? Trucuri de comunicare esențiale! Ajută cuplul să se vindece și să înflorească

Ați uitat să fiți o echipă? Conflictele vă lasă dezamăgiți, frustrați, iar distanța dintre voi crește? E momentul să apelați la câteva strategii de comunicare.

Tensiunea plutește în aer? Trucuri de comunicare esențiale! Ajută cuplul să se vindece și să înflorească

Prin aceste tehnici de comunicare verbală dar și non-verbală (atingeri, mimică, contact vizual, limbajul trupului, tonul vocii) ajungeți să vă creșteți treptat imunitatea relațională în cadrul cuplului. Așa cum corpul primește adjuvanți exteriori prin alimente bogate în nutrienți, capsule de Vitamina C, Omega 3-6 etc, așa și relația are nevoie de ajutor. Nu, lucrurile nu merg de la sine, iar elementele care poluează și pun presiune pe cuplu trebuie să dispară prin efort conștient.

Timp pentru tine

Ca să poți hrăni o relație e necesar ca întâi să te hrănești pe tine emoțional, să ai grijă de tine pentru a avea resurse ca să oferi celuilalt. Așadar, intenționat, e în regulă să vă faceți program separat. Fie că ieși la alergat, mergi cu câteva prietene la terasă (cât încă e cald) sau la plimbare în parc, faci o baie cu spumă și bețișoare parfumate, citești etc… programează-ți diverse activități singură, fără partener. Grija de sine se referă și la conștientizarea emoțiilor, dă-ți voie să le simți, fă exerciții de respirație, învață să fii prezentă în momentul actual. Exercițiile de gratitudine vor fi și ele utile, muzica de relaxare, meditația, toate având ca scop reglarea emoțională și calmarea minții care de multe ori creionează scenarii negative, chiar cu tentă catastrofală.

Timp pentru voi

Vei spune că petreceți mult timp împreună, doar stați în aceeași casă. Dar aici discutăm despre timp de calitate împreună. Și mai ales dacă lucrați amândoi de acasă, viziunea poate fi și mai confuză. Este necesar să stabiliți limite. Dacă faceți curat, mergeți la cumpărături, vă uitați la un film asta nu înseamnă timp de calitate în doi. Programați-vă mereu câte o activitate mai deosebită pentru fiecare săptămână, care să vă relaxeze și să vă aducă bucurie. De la banalul gătit împreună, dar unde gătitul e ludic și amuzant, până la jocuri de societate sau o întâlnire în patru cu alt cuplu.

Exprimă-ți recunoștința

Cum am mai zis și în alte articole, creierul nostru e obișnuit să vadă aspectele negative tocmai pentru a ne feri de pericol și a supraviețui. Prin urmare e necesar să ne ajutăm puțin mintea să observe și aspectele pozitive. Te-ai obișnuit să cauți defecte? Acum caută cu ardoare calități! Mai departe, exprimă-ți recunoștința. O interacțiune negativă are nevoie de cinci interacțiuni pozitive pentru a echilibra din nou balanța emoțională. Ține minte mereu acest raport de 5 la 1! Prin recunoștință, apreciere vei alimenta contul bancar emoțional al relației.

Reorganizează comunicarea

Vinovăția, critica, manipularea, competiția, lupta pentru putere vor eroda semnificativ relația de cuplu. Întreabă-te dacă vrei să ai dreptate sau vrei să fii în relație. Ascultă ca să înțelegi, nu ca să răspunzi, să ripostezi. În plus, fiecare are dreptatea lui. De aceea este esențial să integrezi și perspectiva partenerului, să te pui în papucii lui, să vezi ce simte și ce are nevoie. Evident, discuțiile nu se poartă când sunteți nervoși și supărați, când unul dintre voi are treabă sau nu are disponibilitatea emoțională pentru o discuție. Și așa cum vă programați timpul de calitate împreună, așa vă programați și discuțiile delicate.

Nu uita de partea fizică

Așa cum sublinează psihologul și cercetătorul John Gottman, pe lângă contul bancar emoțional al relației, mai există și așa numitele oferte de conectare. Când îi ceri ajutorul partenerului, îi arăți ceva care îți place, te pasionează, îi zâmbești, îi faci cu ochiul etc și viceversa. Dacă ofertele de conectare rămân în aer, nu primesc deloc răspuns, ori răspunsul este invalidant apar dezamăgirea, frustrarea. Ce gândești? Nu îi pasă de mine, de ce îmi place, de ce mă interesează… Prin urmare, faceți efortul să răspundeți pozitiv ofertei de conectare.

Citește și:
Aproape că ai uitat să zâmbești? Fă asta zilnic și îți vei recâștiga bucuria vieții

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle