Taxa pe asteptare (de Mihaela Radulescu)

Ne e greu sa intelegem ca cel pe care-l iubim... iubeste altfel. Ca sa fim ferite de gustul dezamagirii, Mihaela Radulescu ne sfatuieste sa nu avem asteptari prea mari.

Taxa pe asteptare (de Mihaela Radulescu)

„Cele mai urite fraze din lume sint doua: «trebuie sa vorbim ceva» si «vreau sa raminem prieteni». Cel mai nostim e ca rezultatul lor e intotdeauna opus si pun capat atit conversatiei, cit si prieteniei“ – Frederic Beigbeder, Memoriile unui tinar ticnit.

Felul in care iubim cred ca e una dintre cele mai sofisticate etajere ale bibliotecii noastre ADN. Nu stiu daca exista studii (britanice, desigur) in acest sens, dar ma indoiesc ca exista doi oameni pe planeta care au acelasi fel de a iubi. Cum deprinderea de a iubi nu se invata la scoala, nu exista nici premianti si nici corigenti la aceasta materie. Toti putem iubi o alta fiinta si toti ne putem deda la fapte dintre cele mai bizare in numele iubirii, mai ales al indragostelii.

Daca fiecare analiza sentimentala ar avea parte si de o schema care s-o insoteasca, am putea observa cum toate pornesc din punctul zero, dintre cele doua axe, o iau invariabil in sus in prima faza, se asaza pe o orizontala confortabila, de o lungime imprevizibila, dupa care incep sa capete modele diferite. Unele devin zig-zag-uri, dar fara mare amplitudine, altele mai au cite o zvicnire fericita in sus, multe isi mentin orizontala cu un exemplar echilibru, iar altele o iau in jos, mai abrupt sau mai agale, pina pupa din nou axa orizontala de la nivelul careia au plecat.

De ce moare o iubire e o intrebare la care raspunsurile sint la fel de variate ca felurile de manifestare a iubirii, aproape ca nu gasesti doua la fel, desi s-au inventat atitea fraze standard care cuprind (si ascund) adevaratele raspunsuri. „Nepotrivirea de caracter”, de exemplu, are subrezimea firului tesut de paianjen, dar ramine o fraza pe care orice stenografa o tipareste cu ochii inchisi aproape la orice divort, in sala de judecata.

Rigoarea matematica nu pare sa faca pereche buna cu analiza unei relatii, de vreme ce nu s-a inventat o unitate de masura pentru intensitatea iubirii sau a dorului sau a suferintei din dragoste, dar mai poate da o mina de ajutor celor care simt ca se mai poate indrepta ceva (de incercat, ca amuzament, acasa, desenind traiectoria propriei relatii, intre cele doua axe – timp si intensitatea sentimentelor dintre voi doi…).

Strict din propria experienta am invatat ca zig-zagul acestei traiectorii apare mai ales din pricina… asteptarilor gresite pe care le avem, a pretentiilor de a primi exact ce asteptam, nu ce e dispus sa livreze celalalt. Ne e greu sa intelegem ca cel pe care-l iubim… iubeste altfel. Ne e aproape imposibil sa intelegem un alt fel de iubire, unul care nu seamana deloc cu al nostru sau care, culmea, nu seamana cu cel cu care am fost obisnuite, o vreme.

In primul rind cred ca ar trebui sa ne fixam niste idei clare, ca sa ne incurcam mai putin pe parcurs – o femeie si un barbat iubesc diferit, oricite asemanari ii mai infioara de placere pe-amindoi, citeodata. Apoi, au invatat la „scoli” diferite despre iubire, poate ca parintii ei nu i-au spus niciodata „te iubesc”, iar ai lui i-au spus de zece ori pe zi… sau invers.

Poate ca „amputatii sentimental” nu sint doar o inventie lingvistica, ci un subiect interesant pentru orice psihoterapeut care ar vrea sa „descuie” un astfel de sigiliu. Poate ca esecurile insirate pe sfoara relatiilor sentimentale ale fiecaruia au mai taiat din aripile unei iubiri exprimate zgomotos si au redus emisia la miniaturi gestuale. Poate ca unul iubeste cu miinile, poate ca altul iubeste daruind cuvinte… Poate unul zimbeste pe dinauntru si nu stie sa-ti daruiasca acel zimbet, poate ca altul te insala cind tie ti se pare ca-ti da toate semnele de dragoste din „manual”… Intre atitia de „poate” strecurati in iubire, asteptarea face cele mai multe ravagii.

Ai vrea ca celalalt sa viseze ca trebuia sa-ti aduca flori azi, fara niciun motiv, sau ai vrea sa se prinda din usa ca ti-e greu si sa te tina in brate… Dar ce te faci, daca de raul tau, nu-l vezi pe-al lui? Sau ce te faci daca nu functioneaza „codul de semne” in care crezi tu, pentru ca nu ai avut timp sa-l inveti pe el despre tine, pentru ca n-a avut puterea sa te invete pe de rost, cum ti-ai dori tu? Cind asteptarea e mare si in schimbul ei vin niste fapte cocosate si niste vorbe mici, neinsemnate, traiectoria din schema de mai sus se duce atit de jos, de parca ar vrea musai sa o intilneasca pe perfida depresie. Si tie ti-e deja tirziu sa intelegi ca singura vinovata e… asteptarea ta…

Unele dintre cele mai frumoase complimente le-am primit in cele mai neasteptate feluri si momente… exact atunci cind ma asteptam cel mai putin… cind curatam morcovi sau citeam o carte, cind eram ciufulita dimineata sau rideam cu lacrimi dintr-un motiv ridicol… Am invatat din toate astea sa nu sufar aiurea sau sa fac o criza tembela daca, atunci cind ma straduiesc sa fiu impecabila, nu primesc nici macar o boare de compliment. Mi-am antrenat atit de bine asteptarile, incit dezamagirile aproape ca nu ma mai gasesc niciodata acasa….

Onorariul pentru acest articol este donat pentru ingrijirea copiilor de la Hospice – Casa Sperantei din Brasov.
Foto : Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle