Susține, donează sau înoată la Swimathon pentru independența financiară a mamelor minore

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de mame minore. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în 2016, în țara noastră, peste 22.000 de nașteri provin anual de la tinere cu vârsta sub 18 ani. Însă, înainte de a fi doar niște statistici, sunt oameni. Oameni care au nevoie de ajutorul nostru pentru a-și îndeplini visurile și a se bucura de o viață normală.

Susține, donează sau înoată la Swimathon pentru independența financiară a mamelor minore

Luna aceasta, la #ELLEnutace, am vorbit cu Andreea – una dintre protagonistele articolului Când părinții sunt copii', pe care îl găsiți în numărul de iunie al revistei – despre ce înseamnă să fii mamă minoră. O tânără mamă într-o țară în care sportul preferat este judecarea oamenilor din jur. În care nu se vorbește despre mame minore, nu se cade, ce o să spună lumea, nu poți, nu o să reușești. De când suntem mici, părinții, bunicii, profesorii, vecinii, toți se asigură să ne spună asta constant, ca picătura chinezească, până când reușesc să ne insufle aceste principii atât de profund încât toată viața de adult o trăim guvernată de părerea celor din jur și de descurajare.

Învinovățirea și critica par să fie politici de stat și rămân cele mai uzuale forme de educație. Așa că nu-i de mirare că cele 22.000 de minore care nasc anual aleg să se izoleze când umerii lor încă firavi nu mai suportă greutatea privirilor denigratoare și pline de superioritate ale specialiștilor într-ale vieții. O sarcină timpurie nu este apanajul unei etnii, al unui mediu sărac sau lipsit de educație, deși lucruri de felul acesta s-au tot spus. Este, în schimb, de multe ori, tiparul în care trăiește o adolescentă care nu se simte valorizată, acceptată și iubită. Uneori și al unei relații familiale disfuncționale, unde nu există conexiune, comunicare sau suficientă afecțiune.

Andreea e dintr-un sat de lângă Buzău și era în clasa a IX-a când a rămas însărcinată. A început o relație cu Iulian, tatăl copilului, când avea 14 ani. El e mai mare decât ea cu cinci ani. Se iubeau, însă nu luau în calcul posibilitatea unui copil. Ea voia să termine școala profesională, să intre la liceu, iar apoi să dea examenul de bacalaureat. Însă viața are un mod bizar de a ne râde în față atunci când îi prezentăm planurile noastre. Așa că, după un an de relație, Andreea a rămas însărcinată. A aflat de sarcină târziu, la patru luni și jumătate, însă, și dacă și-ar fi dat seama mai din timp, nu ar fi luat în calcul posibilitatea unei întreruperi de sarcină. Vestea că este însărcinată i-a luat pe toți prin surprindere, însă s-a bucurat de sprijinul iubitului ei și de înțelegere din partea mamei. Dar lista persoanelor care i-au fost alături se încheie aici.

Perioada sarcinii nu a fost deloc cea la care speră toate femeile atunci când află că vor avea un copil, iar criticile și cuvintele batjocoritoare au început să curgă. La școală a devenit ținta glumelor și a răutăților adolescentine. În sat, a început să fie arătată cu degetul și jignită ori de câte ori ieșea din casă. Rudele o condamnau și îi priveau dezaprobator sarcina. Cu toate astea, spune ca nu m-a interesat părerea celor din jur. Cred că fiecare are dreptul la o opinie, că fiecare dintre noi are o anumită educație și o anumită concepție asupra vieții. Oricine e liber să își spună părerea, cum și eu sunt liberă să o iau în considerare sau nu. Dacă aș crede tot ce spun oamenii din jurul meu și dacă i-aș lăsa să mă influenţeze, probabil că acum eram de mult într-un spital de boli mintale.

Agresiunea la care a fost supusă Andreea în perioada sarcinii nu a fost doar verbală. Părinții prietenului ei nu au sprijinit încă de la început relația, cu atât mai puțin au acceptat ideea unui viitor copil. În dorința de a scăpa de „rușinea adusă fiului lor, au plătit un grup de băieți care să îi administreze o bătaie cruntă Andreei, în speranța că loviturile vor duce la pierderea sarcinii. Din fericire, nu s-a întâmplat așa. Nu era prima oară când Andreea era victima violenței. Părinții ei s-au despărțit când avea 7 ani, iar de atunci nu și-a mai văzut tatăl. Mama ei s-a recăsătorit și credea că poate acum va avea parte de familia la care visa. Însă viața pur și simplu a vrut altfel.

La 11 ani, tatăl vitreg a încercat să o abuzeze sexual. „Am fugit, așa am scăpat. M-am dus la poliție și le-am spus că animalul ăla a vrut să sară pe mine.După aceea a fost luată de acasă și mutată într-un centru de plasament, unde a stat timp de trei săptămâni. Când a revenit, lucrurile nu aveau să se îmbunătățească pentru mult timp. Un alt iubit al mamei, o altă traumă. De data aceasta, Andreea a fost scut în fața pumnilor destinați mamei ei. Până la 15 ani, Andreea a avut parte de mai multe încercări și traume decât ar fi de-ajuns într-o viață. Între niște părinți aproape absenți, o tentativă de viol și o continuă agresivitate verbală și fizică, a reușit să se crească singură, să își creeze propriul sistem de valori, să fie mereu puternică și să o ia de fiecare dată de la capăt, dându-și seama că e singura persoană pe care se poate baza cu adevărat. Își dorește să îi ofere lui David, fiul ei, toate lucrurile de care nu a avut parte: o familie adevărată, iubire și un viitor mai bun. S-a mutat la București împreună cu iubitul ei și cel mic și și-au întemeiat căminul la care visase de când era mică.

David suferă de fibroză chistică, o boală genetică ce afectează sistemul respirator, digestiv și reproducător. În România, unul din 2.500 de copii se naște cu această afecțiune, iar costurile medicamentelor necompensate se ridică până la 2.500 de euro pe lună. Pe lângă fibroza chistică, cel mic are trei găuri în inimă și o valvă lipsă. „Doctorul mi-a spus că David poate muri oricând, să nu îmi fac speranțe prea mari. Poate fi peste o lună, două sau un an. Nimeni nu îmi garantează că prinde ziua de mâine. Viața lui depinde foarte mult de mine. E important să conștientizez boala și să o accept. Tratamentul nu e o joacă, trebuie să mă dedic 100%. Poate că înainte mă interesa că mi-a apărut un coș, acum singurul lucru care mă interesează e că David s-a deshidratat sau că nu se simte bine. A acceptat realitatea, dar a decis să nu se dea bătută nici măcar o clipă, luptă în fiecare zi pentru ca David să fie alături de ea și mâine.

Andreea nu mai are de mult 17 ani, îmi zic, și e un om în toată firea. Încercările au făcut din ea o femeie puternică. A decis să nu se dea bătută, și are multe de făcut. Își dorește să își termine studiile, să ajungă psiholog, pentru a consilia fetele tinere care se află în situația ei și, cel mai important, vrea să îi ofere lui David o șansă la viitor.

În 1993, Kevin Carter, un fotoreporter sud-african câștiga premiul Pulitzer pentru una dintre fotografiile sale, The vulture and the little girl. În imagine apare o fetiță subnutrită din Sudan, care încerca să ajungă la un avion cu ajutoare umanitare. La nu mai puțin de zece metri de ea se află un vultur. Carter a așteptat și s-a uitat timp de 20 de minute, până când pasărea a ajuns suficient de aproape de copilă, pentru a-i surprinde în același cadru. Ar fi putut să izgonească vulturul, să o ajute pe fetiță să ajungă la centrul Națiunilor Unite, ar fi putut să facă orice, numai să nu stea ca un simplu observator. Jurnalismul asta este, dar poate că acest fel de a face jurnalism nu mai e suficient azi. Cu ce ar trebui să ne diferențiem noi de Carter?

Să nu stăm pasivi, lipsiți de atitudine și să nu ne uităm cum generațiile de tineri sunt alterate și distruse cu principii lipsite de orice doză de umanitate, de empatie, de înțelegere. Să încercăm să ajutăm, poate cerând într-un glas ca în cele din urmă în școlile din România adolescenții să învețe cum se pot proteja de o sarcină nedorită, poate uitându-ne cu mai multă înțelegere la situațiile lor, sau donând.

Swimathon este un proiect susținut de Asociația Dream Project care își propune să ofere cursuri de calificare profesională acreditate mamelor minore. Astfel, la finalul programului, acestea ar putea să își găsească un loc de muncă, iar independența financiară obținută le-ar ajuta să își reia și cursurile într-un regim fără frecvență. De asemenea, tinerele beneficiază de întâlniri cu o comunitate de mame și cu un specialist în dezvoltare personală, de training-uri pe tema educației financiare și de orientare profesională. Pe 29 iunie, la Clubul Dinamo, mai mulți înotători fundraiser-i vor face valuri pentru a strânge cei 20.000 de lei necesari pentru implementarea proiectului. Dacă vrei să îi susții, sau să afli despre campaniile lor, accesează pagina https://2019.swimathonbucuresti.ro/independenta-financiara-pentru-mame-minore/.

Momentan s-au strâns 5000 de lei, așa că încă este nevoie de ajutorul tău pentru ca aceste zece tinere și copiii lor să aibă parte de un viitor mai bun.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle