„Sunt fericit când contribui la evoluția celor din jur”

Răzvan Crișan a învățat ce e antreprenoriatul prin încercare și eroare.

„Sunt fericit când contribui la evoluția celor din jur”

Încă din adolescență, Răzvan Crișan a avut tot felul de idei pe care a încercat să le pună în practică. Spune că a devenit antreprenor pentru că nimic altceva nu i s-a potrivit. Azi, la 32 de ani, este unul dintre cei care au pus pe picioare cafeneaua M60 și restaurantul Kane, două dintre cele mai cunoscute locuri de petrecere a timpului liber din București. Am vorbit cu Răzvan despre munca lui și despre ce îi place să facă în timpul liber.

Ce îți place cel mai mult la munca ta?

Îmi place că, la final de zi, munca mea poate avea un impact în viața celor din jur.

De ce ai ales să faci ceea ce faci?

Mă consider antreprenor și nu știu în ce măsură am ales eu așa, ci mai degrabă ăsta e „job-ul' care se potrivește cel mai bine felului meu de a fi. Sunt printre cei care cred că antreprenoriatul nu se poate învăța, căci e mai degrabă despre toleranța la risc și capacitatea de a inova. Când eram mic, îmi plăceau foarte multe domenii și mă interesa să fac lucruri care nu se mai făcuseră, așa că m-am apucat de proiecte inedite.

Cum ai învățat să ai încredere în tine?

Trial & error – am făcut și fac multe lucruri despre care habar nu am, învăț și devin mai bun în acel lucru, după care instinctul mă trage spre a o lua de la capăt într-un domeniu în care nu știu prea multe. În experiența mea de până acum, mai degrabă am învățat ce nu pot face, mă țin departe de lucrurile astea și mă preocup să fac ceea ce mă pricep și îmi iese.

Cine sunt oamenii care te inspiră?

Când eram mai mic mă fascinau oamenii intangibili, de succes, după standardele globale. Acum sunt mult mai curios să interacționez și să învăț de la alți antreprenori cu care pot și relaționa. O altă chestiune pe care am descoperit-o este că există vârste ale admirației – cei care m-au inspirat când eram mai mic nu mai sunt aceiași ca acum și asta e bine și sănătos. E important să poți să ai repere diferite, căci în felul ăsta îți permiți să evoluezi și să răspunzi la întrebarea: „Cine ești cu adevărat?'

Ce te face fericit?

Să văd că am contribuit la o evoluție în viața celor din jur, fie că le-am facilitat o conexiune utilă, că i-am ajutat să descopere o cafea cu adevărat bună sau o bere artizanală.
Mai am și o plăcere mai ciudată – să colecționez mile la zboruri și să urc în „grad' la programele de frequent flyer.

Care sunt lucrurile pe care ai vrea să le înțeleagă oamenii despre munca ta?

Nu mi-am pus vreodată problema așa. În general, când te ocupi cu inovare sau cu a face lucruri care nu s-au mai făcut, întâmpini foarte multă neînțelegere și lipsă de susținere. Așa că m-am învățat să nu mă preocupe dacă oamenii înțeleg ceea ce fac sau nu, ci să fiu perseverent și să mă țin de a crea lucruri de valoare.

Cum te relaxezi în timpul liber?

Călătorind în destinații cât mai îndepărtate, în principal pentru inspirație.

Ce i-ai spune unui tânăr care visează să facă ce faci tu?

Că va fi dureros, va dura ceva timp, va fi cu multe provocări, dar măcar vei putea face lucruri care te definesc și în care te regăsești. No quick wins!

Text: Andreea Vasile

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle