Storytime – O aplicație 100% made in RO vrea să ajute relația părinți-copii, chiar și la mii de kilometri distanță

Telekom a lansat aplicația Storytime, ce ajută la menținerea legăturii dintre părinți și copii prin relatarea de povești interactive chiar și de la mii de kilometri distanță.

Storytime – O aplicație 100% made in RO vrea să ajute relația părinți-copii, chiar și la mii de kilometri distanță

Indiferent de motivul lipsei părintelui, copilul se poate bucura de povestea de noapte bună cu ajutorul unui telefon și al aplicației Storytime. Inițiativa Telekom România a pornit în urma consultării statisticilor care arată că, în România, peste 350.000 de copii sunt rămași în grija bunicilor sau a altor membri ai familiei, în timp ce părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate.

După mai multe cercetări, psihologii au descoperit că poveștile spuse înainte de culcare au un aport considerabil în dezvoltarea emoțională a copiilor, ajutându-i să depășească momente de anxietate și totodată să le alimenteze creativitatea, curiozitatea, memoria și motivația. Cei mici sunt transportați în noi universuri unde își pot întâlni eroii preferați, dezvoltându-le, astfel, și pasiunea pentru citit.

Cum funcționează aplicația Storytime?

După cum spuneam, atât copilul cât și părintele au nevoie de câte un telefon. Printr-un apel video, părintele citește povești reinterpretate și ilustrate ca din imaginația celor mici, se transformă cu ajutorul filtrelor și modulatoarelor de voce în fiecare personaj de poveste, iar jocurile de lumini și efectele speciale creează un efect senzorial, care îi introduc complet pe copii într-o lume de basm.

Aplicația bilingvă Storytime, română și engleză, este disponibilă gratuit în App Store și Google Play în țări precum Italia, Spania, Franța, Germania, Anglia și România. În prezent, poveștile care pot fi accesate din aplicație sunt Scufița Roșie, Cei trei purceluși și Ursul păcălit de vulpe, urmând ca lista poveștilor să fie completată cu alte titluri îndrăgite atât de cei mici, cât și de părinți.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle