Speranțe false care te țin în relație ca într-o capcană

Îți poți face speranțe false nu doar la începutul unei povești, ci și în timpul relației sau la finalul ei. Dar ceea ce speri e o metodă sigură prin care îți faci rău.

Speranțe false care te țin în relație ca într-o capcană

Fiecare femeie și-a făcut speranțe false. Nu ține de inocența tinereții sau visurile neîmplinite ale maturității. Ci mai degrabă de o teamă de singurătate sau respingere care lucrează împotriva ta. Bunătatea exagerată e înțeleasă prost de către partener sau de cei din jur, iar tu trebuie să înveți să pui limite.

Dacă tu ești mai bună, el se schimbă

Asta e ca și cum totul depinde de tine. Da, poți să lucrezi intens cu propria persoană, să evoluezi profesional, să câștigi mai mulți bani, să îți schimbi vestimentația. Poate chiar să mergi la terapie și să îți vindeci din rănile care te tot trag în spate. Beneficiarul principal ești tu, iar această transformare îți este clar benefică. Dar nu îți face speranțe false că toată această muncă intensă a ta, tu cu tine, îl va face mai bun, mai de calitate, cu valori morale importante.

Dacă ești mai strictă sau iubitoare, el va face ceea ce trebuie

Rolul de polițist bun-polițist rău într-o singură persoană. Sau hai să încerc cu frumosul ori schimb foaia drastic. El nu se va lăsa de alcool, nu își va găsi job sau nu va înceta cu infidelitățile dacă tu ești blândețea și căldura întruchipată sau te transformi în vrăjitoarea cea rea. Degeaba încerci să îl motivezi, să-l susții sau să devii strictă, ba chiar să îl pedepsești. Ca schimbarea să se producă este absolut esențial ca partenerul să o dorească. Altfel tu ești doar într-un rol de codependență.

Îți faci speranțe false că lucrurile se rezolvă de la sine

Niciunul dintre voi nu este implicat activ în soluționarea problemelor relației voastre. Pur și simplu lăsați cuplul într-o stare de inerție, iar de cele mai multe ori nici nu recunoașteți că ceva nu funcționează adecvat. Poate fi implicată și o gândire magică, că ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, dacă sunteți meniți să fiți împreună veți fi etc. Sau recunoașteți că lucrurile nu merg bine, dar spuneți că aveți alte priorități de care trebuie să vă ocupați: părinții în vârstă sau bolnavi, copiii, renovarea casei. Așa că puneți cuplul pe ultimul loc, iar asta poate fi fatal.

Citește și:
Tipuri de prieteni care îți distrug încrederea în sine. E mai sănătos să te ferești de ei

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle