Slalom printre nunti celebre

Cind vedem nebunia cu, „Nunta secolului” starring TomKat (hello, secolul e abia la inceput!), in care juna mireasa (Katie) si nu foarte junele mire (Tom) au inchiriat un castel medieval (Bracciano, linga Roma) si au venit la nunta cu Suri-in-Armani cu tot (Suri e copilul, Armani e cine stim), ce sa ne mai miram ca Nunta – in general, nu doar „a Secolului”! – a devenit ceea ce se anunta, si chiar mai mult decit atit: marketing?

Nunti (fara botezuri) celebre

Sigur, casatoriile au fost dintotdeauna prilejuri ideale de etalare a status-ului social. Dar abia odata cu tehnologia imaginii (mai intii fotografia, pe urma cinemaul si televiziunea) am putut vedea, toti, „pe concret”, fiecare cit are (si cit e dispus sa dea)… Pentru asta, nu trebuie sa se ajunga neaparat la induiosatoarele formule autohtone „cu strigari”, in care cadourile (pecuniare) ale nuntasilor sint anuntate la masa, sus si tare, de parc-ar fi intrarile la curti regesti. Nu. E suficient sa te duci la fotograf (cind n-ai ce trebuie, adica status, ca sa vina paparazzi dupa tine) si sa „imortali­zezi momentul”. Nuntile cele mai amarite trec, toate, pe la fotograf – inainte sau dupa; preferabil inainte, caci dupa, cu bauturile, dansurile si celelalte, mirii & miresele ajung cam si­fonati… Tabloul de nunta sta, la loc de cinste, in caminele cele mai umile. O „piedica in calea uitarii”, cel mai adesea, dar si un mod de a spune: „Uite ce frumosi/fericiti/eleganti eram! Deh, o data se casatoreste omul…”

Evident, chestia cu „o data” nu mai e valabila, dar tehnologia tine pasul (si) cu divorturile. De la un anumit grad de notorietate in sus, nu mai e nevoie sa te duci tu, „ca si” cuplu, la fotograf; vine acesta dupa tine. Nunta lui Michael Douglas cu Catherine Zeta-Jones a fost un contract in exclusivitate cu o anumita revista – in dauna tuturor celorlalte. O imagine face cit o mie de cuvinte, asta se stie; ce nu se stia este ca, daca vorbim de o nunta cu staif, o imagine-de-vedeta face cit un mi­liard de imagini cu o nunta oarecare, de la Chat­tanooga la Ciorogirla… Si asta pentru ca imaginea aceea (de vedeta, deci) va fi trecut prin a saptea Arta, apoi prin toate pozele din toate revistele de pe mapamond, deci este cu atit mai pretioasa.

Daca e adevarat ca toti cei care se casatoresc sint fericiti in momentul casatoriei (si probabil ca sint, deci cu siguranta ca este), atunci ne putem imagina cit de fericiti trebuie sa fie cei care se casatoresc stiind ca vor fi vazuti de o lume intreaga: povestea cu pozele devine un amestec interesant de narcisism comun (toata lumea adora sa se vada in poze, mai ales de la nunta!) si de generozitate „regala” (uite ce darnici sintem, va impartasim pozele noastre!) intemeiata pe consideren­te de „bun-simt” si de simt al afacerilor (toata lumea adora sa vada pozele, mai ales de la nunta, ale celor care au statut „iconic”!).

Ce ar fi fost „marile nunti ale secolului” (XX) fara artileria grea a fotografilor – cu pagubele lor colaterale, paparazzi? OK, unele dintre acestea (cum ar fi nunta lui Grace Kelly, „prin­tesa marelui ecran”, cu micul Print – fara ecran – Rainier de Mona­co) au fost filmate & aratate (pentru prezent si posteritate) la jurnalele de stiri. Dar imagi­nile filmate or fi ele miscatoare, insa au dezavantajul de a nu putea fi privite oricind si oriunde. Fotografiile, in schimb, multiplicate in sute de mii de reviste (mondene sau nu), sint la dispozitia oricui vrea sa le priveasca – acasa, in tren sau metrou. Cind, un sfert de secol dupa nunta lui Grace cu Rainier, Caroline de Monaco (fiica acestora) a-nceput sa se tot casa­toreas­ca – evident, cu divorturile afe­rente intre aceste pla­cute activitati –, n-a existat coperta de Paris Match care sa nu se faca oglinda acestor nunti… Micul principat (intotdeauna mai mare & mai tare la imagine decit la substanta) devenise – gratie afa­cerii numite "Mondenitate" – mai cunoscut decit multe alte tari cu monarhii serioase, dar discrete. Ce atragea atentia presei? Desigur, nu doar „serialitatea” nuntilor, ci (mai ales) faptul ca familia Grimaldi era un produs media – si ca stia foarte bine sa „ponteze”, coti­dian, la fabrica de marketing. Combinatia dintre o actrita frumoasa si celebra si un print nu foarte frumos, dar foarte bogat, avea toate ingredientele unei povesti de succes care se cerea urmarita de-a lungul mai multor generatii. Un fel de Dallas cu stil.

Pe acest teren deja pregatit, „nunta (in fine!) a secolului” – cea dintre Diana si Charles – a venit ca apoteoza fireasca a unui trend. S-au scris sute de mii de articole despre trena, lunga de multi metri, a rochiei Printesei de Wales, s-a analizat in amanunt fiecare detaliu vestimentar, mental sau comportamental, s-a studiat si s-a criticat si s-a tocat marunt impactul plane­tar al acestui eveniment – vazindu-se in el, pe buna dreptate, un simbol semnificativ al deplasarii sensurilor in societatea de consum dinspre „a fi” inspre „a avea” si „a parea”. Dar tot ce s-a scris a palit in comparatie cu imaginile concrete ale nuntii! Abia vazind – si trena de citiva metri, si fastul ceremoniei, si invitatii incoronati si, mai ales, capsorul fermecator al Dianei – puteai sa intelegi, efectiv, cum sta treaba si cu status-ul, si cu produsul. Pi­na sa ajunga Diana sa controleze ea insasi jocul dur si periculos care se cheama marketing, nunta ei a fost ca un fel de „repetitie generala”, regizata de altii, a ceea ce avea sa urmeze. Mireasa cu chip angelic si zimbet sfios a devenit – cu timpul – „master of the game” in materie de autopromovare. Pro­babil ca, daca ar fi apucat sa se casatorea­s­ca cu Dodi al Fayed, nunta lor ar fi eclipsat nunta princiara tocmai pentru ca, in locul capetelor incoronate care au venit la aceea, si care necesita legende explicative sub fotografii, Lady Di ar fi strigat adunarea tuturor starurilor pop – de la Tom Cruise la Elton John si de la familia Beckham la „familia” Dolce & Gab­bana. Dar n-a fost sa fie; in locul unei nunti, ne-am ales cu o inmormintare… Iar aceasta (legea Imaginii-Regina este nemiloasa!) a eclipsat, parca, nunta insasi.

Ce mai ramine, daca ne uitam dinspre Buckingham Palace inspre Hollywood, din le­genda romantica a nuntilor-nunti, si nu aface­ri de imagine? Cei care mai cred in asa ceva (un Ben Affleck si o Jennifer Garner, de pilda) isi „rezolva” detaliul nuptial departe de ochii presei, intr-o confidentialitate cu atit mai laudabila cu cit a devenit o rara avis… Altii – sau altele: vezi Britney Spears si episodul cvasi-burlesc al „nuntii” sale de numai 24 de ore! – confunda „cel mai important pas din viata” cu o aventura de-o noapte, un „one-night-stand” intr-un motel confundat, din motive bahice sau de alt fel, cu oficiul starii civile. Iar altii, in fine, fac ceea ce stie sa faca Holly­woodul cel mai bine: show. Nunta lui J.Lo cu Marc Anthony a fost un eveniment atit de fastuos si de ostentativ incit a parut ca „L” si „O” din „J.Lo” veneau de la cele doua litere dublate din „HOLLYWOOD”, insemnul care veghea­za de sus „Orasul ingerilor”…

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle