Simona Halep si Maria Sharapova: un duel cu final asteptat

Scorul head to head dintre Simona Halep si Maria Sharapova nu a ajutat-o pe romanca in aceasta noapte, dar Simona a jucat pana la ultima minge.

Simona Halep si Maria Sharapova: un duel cu final asteptat

Meciul dintre Simona Halep si Maria Sharapova din runda inaugurala de la US Open s-a sfarsit exact asa cum era de asteptat. Maria Sharapova a castigat in trei seturi (parca mai greu ca de obicei), dar asta era firesc pentru rusoaica suspendata in urma unui scandal de dopaj, dar revenita acum cu ajutorul unui wildcard. Acum, scorul dintre cele doua s-a distantat si mai vizibil. Sharapova are 7-0.

Multi au comentat tragerea la sorti atat de nefavorabila pentru Simona – nu e un lucru obisnuit ca doua staruri sa se infrunte inca din primul tur. In plus, deasupra capului Simonei trebuie sa fi plutit constant cele sase victorii pe care Masha le avea in fata ei in meciurile directe.

Primul set a pornit ca un clasic dintre Simona Halep si Maria Sharapova – cu lovituri adanci si uneori imprecise din partea rusoaicei, dar cu Simona Halep parca decisa sa nu mai aplice aceeasi strategie si incercand sa isi epuizeze adversara si sa o faca sa greseasca mai mult. Insa, cu 18 lovituri castigatoare doar cu dreapta, Sharapova a castigat setul inaugurat cu 6-4.

Meciul parea sa mearga in directia cunoscuta in debutul setului doi – mai ales pentru o astfel de confruntare intre Simona Halep si Maria Sharapova. Insa Halep a revenit spectaculos de la 4-1 pentru Sharapova si, profitand de cateva erori (21, de fapt) si de un moment de confuzie parca, a ajuns sa isi adjudece setul si sa traga pentru un decisiv care putea aduce orice rezultat. 4-6 in favoarea Simonei.

Cele doua jucatoare, Simona Halep si Maria Sharapova, au oferit un meci cu calitati de finala in debutul primei sesiuni de seara de la US Open. La egalitate la seturi, un Tweet observa ca fiecare jucatoare castigase cate 84 de puncte, cu Sharapova obtinand 47 de winnere fata de 52 de erori nefortate, in vreme ce Simona Halep avea doar 12 winnere si 10 greseli nefortate.

Simona Halep si Maria Sharapova intra in decisiv

Simona a pierdut primul game pe propriul serviciu din setul decisiv si a inceput sa dea semne de frustrare. Sharapova acumula din nou erori, dar si lovituri spectaculoase. Un rever in lung de linie (specialitatea Simonei, de altfel) o pune in avantaj. Meciul parea sa curga in favoarea Mariei – si asa s-a si intamplat, cu Simona parand sa acuze, la un moment dat, dureri de sold.

Confruntarea dintre Simona Halep si Maria Sharapova s-a sfarsit cu 6-3 pentru Masha, dupa doua ore si 44 de minute. Scor final: 6-4, 4-6, 6-3.

Dis de dimineata probabil ca vor curge comentariile negative la adresa Simonei. Asa se intampla, la urma urmei, de fiecare data cand Simona Halep pierde cate un meci. In vreme ce comentatorii internationali au fost extrem de empatici si au analizat o tragere la sorti nefericita, in Romania a parut ca fiecare observator asteapta ca Simona sa piarda meciul din start. 

Este greu, cand un astfel de meci le aduce fata in fata pe Simona Halep si Maria Sharapova, sa nu stii cu cine sa tii. Pe de o parte, Sharapova a fost suspendata mai bine de un an pentru dopaj. Nu poti sa ajungi la o situatie mai in alb si negru decat aceasta. De aceea lumea a contestat wild card-ul primit de rusoaica la US Open. Dar asa-i in tenis – oricine poate spune ca Sharapova si-a platit „greseala” si ca are dreptul sa isi incerce din nou fortele redutabile cu celelalte jucatoare.

Cu cele sase victorii deja adjudecate, la inceputul partidei, de Sharapova, cu ascendentul ei fizic si cu o gama de lovituri impresionanta, cu stilul de a juca la mare risc si cu o experienta mult superioara Simonei, Sharapova avea toate sansele si venea sa demonstreze ca isi merita locul inapoi pe marile arene.

Asta a si facut. Dovada ca nu i-a fost usor a fost prabusirea ei pe teren dupa ultima minge. In lacrimi, Sharapova a recunoscut calitatile adversarei si s-a intors unde ii e locul, in lumina reflectoarelor pe cele mai pline arene.

Cat de dificil e un astfel de meci pentru Simona e greu de zis. Presiunea constanta (cel putin in tara) ca ea sa ajunga locul intai mondial si/sau sa castige un Grand Slam trebuie sa conteze intr-un fel sau altul. Despre presiunea pe care o pune singura asupra ei, Halep se fereste sa vorbeasca. In conferinte de presa si rarele interviuri Simona Halep sustine ca ia fiecare meci ca pe inca unul dintr-o lunga serie. Mai pierzi, mai castigi. Fara drama, fara consecinte serioase.

Ce e cert: Simona Halep este cea mai buna jucatoare de tenis pe care a avut-o Romania vreodata. Locul doi pe care il ocupa in acest moment este binemeritat si confirmat de fiecare dintre victoriile (dar si infrangerile) ei. Fiecare lovitura a Simonei e indelung analizata de o tara intreaga care ii reproseaza ca nu e, parca, atat de buna pe cat pare. Fiecare esec declanseaza un resort profund romanesc care ii indeamna pe privitori sa ii toace loviturile, sa ii demaste neincrederile, sa ii conteste spiritul.

Privit din exterior, insa, fenomenul Simona Halep e benefic pe toate fronturile. Halep e un star al tenisului. E in acelasi timp o inspiratie. La evenimentele din tara la care participa sunt de fiecare data zeci, sute de fetite care se uita cu ochii mariti de admiratie la ea. E speranta ca se poate – chiar daca nu esti cea mai inalta, cea mai puternica, cea mai cea.

Reactiile la fenomenul Halep, insa, arata ca nu e de ajuns. Si, probabil, cand momentul primului Grand Slam sau al locului 1 va veni (si am convingerea ca va veni), nici atunci efortul Simonei de o viata nu va fi suficient. Chiar si atunci va conta mai mult ca a spus ca nu joaca pentru Romania, ci pentru ea insasi (ceea ce e adevarat, nu?), ca a gresit candva, ca sunt adversare care o intrec in forta fizica, experienta sau siretenie. 

Citeste si:

Serena Williams, scrisoare deschisa catre toate femeile

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle