Share la mister? (de Marius Chivu)

Mai nou se porneste de la premisa ca esti pe Facebook, ca nu poti sa nu fii pe Facebook, aceasta culme a socializarii planetare, care risca insa sa ne perverteasca nu doar simtul socializarii, ci si pe cel al solitudinii. Luna aceasta, Marius Chivu incearca o pledoarie anti-Facebook. Like or unlike?

 

Share la mister? (de Marius Chivu)

Cind Andy Warhol profetea posibilitatea si sansa fiecaruia de a avea propriile 15 minute de celebritate, se referea la televiziune, Internetul nu exista nici macar ca idee. Astazi, doar citeva decenii mai tirziu, profetia lui e anacronica.

Sintem deja fiinte virtuale, traim in retea, existam prin gesturi standard – enter password, copy/paste, upload/download, send/add/accept/confirm/share/like –, comunicam prin liste, conturi, profiluri, ne upgradam per­sonalitatea si ne expunem viata online dintr-un fel de narcisism nevrotic, intr-o obsedanta cursa contra-click de a atrage atentia, de a fi admirati si doriti, cautati si urmati nu de catre cineva anume, ci de multi, cit mai multi necunoscuti. Retelele de socializare, blog-ul, YouTube ofera sansa prezentei si a importantei tuturor oriunde si in acelasi timp, dar n-ati obosit de atita ubicuitate si atentie?

De ceva vreme, in mod regulat, sint constrins sa-mi pierd timpul explicind de ce nu am cont de Facebook. Caci, mai nou, se porneste de la premisa ca esti pe Facebook, se subintelege ca esti, ca nu poti sa nu fii pe Facebook, aceasta culme tehnologica a socializarii planetare. Altfel cum ai putea avea prieteni, cum ai putea sa te faci cunoscut, cum ai putea exista?! Alex. Leo Serban avea si el problema asta, de a justifica celorlalti faptul ca poti trai in acest secol si fara sa fii pe Facebook. A si scris un text despre „facebookizarea” lumii, un text in care transforma regula „numai-cine-nu-vrea-nu-e-pe-Facebook” intr-o antireclama: „Cine vrea sa intre in ceva atit de accesibil, de comun si de la indemina!? E ca si cum ti s-ar propune sa intri intr-un club care sta, non-stop, cu usile larg deschise!”. OK, recunosc, asta era mai mult un argument pentru snobi (cineva m-ar putea numi chiar über-snob tocmai din cauza vanitatii de a nu fi pe Facebook), dar, totusi, de cind ne dorim cu atita ardoare sa fim ca ceilalti, cu ceilalti si mereu in atentia tuturor?! Mai ales ca, in acelasi timp, tot deplingem intru­ziunea societatii in vietile noastre private. E aici o schizofrenie, trebuie sa recunoasteti!

In ceea ce ma priveste, n-am cont de Facebook din citeva motive. In primul rind, beneficiile aduse de acest tip de socializare (fara indoiala, reale, in multe cazuri) mie imi sint – aproape toate, dar, mai ales, expunerea – indiferente. Nu sint dispus sa investesc timp in propria promovare. Nu ma intereseaza sa ma propun si sa ma impun, mi-ar placea insa, recu­nosc, sa fiu descoperit. Apoi, nu gasesc nici un motiv pentru care mi-as da silinta sa dovedesc lumii ca am o viata interesanta si nici sute de prieteni pe care nu i-am intilnit sau nu ii voi cunoaste cu adevarat niciodata.

Nici nu sint atit de vanitos si de narcisist, pe deasupra, incit sa cred ca gusturile, in­tim­plarile sau rezultatele propriei munci ar interesa prea multa lume. Esti pe Facebook fie pentru ca vrei sa fii admirat si invidiat, fie pentru ca te prevalezi de prezumtia de importanta! Nu ca as fi modest, dar sint mai degraba egoist: daca produc sau descopar ceva care imi place prefer sa nu dau la toata lumea. Oricum, pot fi gasit, pot fi citit, se pot afla pasiunile mele, dar pentru asta trebuie sa depui un mic efort. De ce ti-as iesi in intimpinare cu un cont de Facebook?! Cum am mai spus undeva, vreau sa fiu recompensa, nu oferta. (Da, am acest orgoliu, recunosc!)

Anul trecut ma aflam in creierii Himalayei si niste trekkeri ma rugau sa-i filmez cu un telefon mobil pentru ca apoi sa se posteze pe YouTube, sau pe blog, sau pe Facebook, whatever, aceste cai prin care (trebuie neaparat sa) dovedesti miilor de prieteni virtuali ca ai o viata interesanta, plina de inedit, amuzament, pericol. Insa reusesti sa intri in spiritul calatoriei (care este o forma complexa de efort si odihna, meditatie si asteptare) abia atunci cind pleci fara device-uri de (pe)trecut timpul, cind te bucuri la maximum de placerea de a hoinari rupt de propriul mediu si, mai ales, de tirania de a fi mereu disponibil, reperabil, comunicativ & comunicabil. Sa pleci de-acasa inseamna sa-ti asumi absenta din mijlocul alor tai, inseamna sa ai curajul de a fi uitat o vreme de ceilalti si de a te pune la dispozitia necunoscutului. Inclusiv pentru a te regasi sau pentru a te cunoaste mai bine, orice ar insemna aceste lucruri. In momentul in care calatoresti, dar din cind in cind postezi pe blog sau pe Facebook vorbe si imagini ale drumului tau, ajungi, de fapt, sa faci calatoria in perspectiva postarii online. Pleci de acasa pentru a fi si mai mult in atentia celorlalti.

Asa cum GPS-ul te transforma intr-un analfabet geografic, care nu mai stie cum sa-si foloseasca simtul orientarii si pe cel al spatiului si care nu mai gusta farmecul si fiorul ratacirii, Facebook – folosit in exces – risca sa-ti perverteasca nu doar simtul socializarii, dar si pe cel al solitudinii. Pentru a te bucura de viata, de prieteni, de pasiunile tale nu-ti trebuie martori.

„Nu dai share, nu existi!”, zice sloganul comercial al unui telefon mobil care face de toate, numai radiografii – nu. Dar, cind toata lumea da share, ce mai inseamna sa impartasesti cu adevarat si numai cui merita?! Nu cochetati cu fantezia de a parasi reteaua, de a nu va mai oferi, superficial, tuturor? Nu v-ati dori 15 minute de anonimat, poate chiar de mister? Acum totul e la vedere, totul e accesibil, totul e explicit & explicabil, lumea si-asa s-a dezvrajit… Dar nu poti da share la mister!

Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle