Sfaturile dupa care se ghideaza o relatie reusita

Formula pentru o relatie perfecta este intr-adevar greu de descifrat. Incepand cu importanta de a impartasi aceleasi valori pana la interesele comune, a gasi cheia spre compatibilitate a devenit o preocupare atat pentru cupluri cat si pentru specialisti.

Sfaturile dupa care se ghideaza o relatie reusita

Desi ramasa o zona destul de incerta, cercetatorii au ajuns la concluzia ca un cuplu fericit este un cuplu care, surprinzator, se cearta. Studiul care se desfasoara deja de 14 ani, a descoperit ca a te certa corect intr-un cuplu iti mareste de fapt sansele ca voi doi sa ramaneti impreuna.

In mod neasteptat, a invata sa gestionezi un conflict cu partenerul tau iti poate aduce cheia spre armonia relatiei. Descopera cum trec printr-o disputa cele mai reusite cupluri.

Un conflict pare ceva ce la prima vedere trebuie neparat evitat, insa noi studii sugereaza ca argumentele contradictorii fac bine relatiei.

Intr-un studiu realizat pe 145 de cupluri care au primit indrumare in a-si gestiona neintelegerile, aceia care au comunicat cel mai mult s-au simtit la finalul studiului si cei mai fericiti. Chiar si celebrul cuplu de la Holywood format din Angelina Jolie si Brad Pitt afirma deseori ca succesul relatiei lor se bazeaza pe acceptarea argumentelor pe care le aduce celalalt. O relatie se consolideaza atunci cand puteti depasi marile voastre conflicte care va fac de fapt sa fiti unul impotriva celuilalt.

Incearca asta: Invata sa iti exprimi o nemultumire fara a incepe o cearta in adevaratul sens al cuvantului. Cuplurile de succes nu se cearta neaparat mai des, dar si-au dezvoltat un limbaj comun, pot comunica deschis despre problemele lor privind un anumit subiect fara a le face sa para mai mari decat sunt in realitate. Data viitoare cand te gandesti sa iti confrunti partenerul, nu renunta la idee doar pentru ca a incepe o discutie despre ceva ce te deranjeaza ti se pare gresit. Invata sa asculti pana la capat. Cand celalat vorbeste nu il intrerupe, pe termen lung asta va dauna relatiei. Asa cum tu vrei sa stii cu siguranta ca te-ai facut auzit si partenerul tau isi doreste acelasi lucru.

Studiul arata ca multe cupluri care au ajuns in final sa divorteze s-au plans de faptul ca nu erau ascultati, iar partenerul lor era cel care ii intrerupea de fiecare data. A trece eficient printr-un conflict nu inseamna sa te faci auzit mai mult, ci din contra sa asculti mai mult.

Incearca asta: Inainte de a-ti intrerupe partenerul intr-o discutie, fa o pauza si numara pana la trei. Te va ajuta sa ai o abordare mult mai calma, fara ca celalalt sa se simta ignorat. Cuplurile care stiu cum sa se certe stiu ca mai sanatos decat a critica si a face reprosuri prima data, este sa incerci sa afli motivele din spatele comportamentului celuilalt. Daca partenerul tau iti spune ceva iar tu nu esti de acord, rezista tentatiei de a o lua personal. Incearca sa vezi toata situatia in ansamblu si sa gasesti cauzele adevarate ale problemei.

Incearca asta: Data viitoare cand aveti o cearta aprinsa, incearca sa pui pe planul doi disconfortul pe care il resimti si trateaz-o ca pe o simpla discutie. Incearca sa afli de la partenerul tau ce il nemultumeste de fapt, ce simte, si ce rezolvare crede ca a-ti putea gasi. Intr-un conflict e usor sa adopti o atitudine de genul eu impotriva ta. Cuplurile reusite stiu ca, desi sunt uneori neplacute, disputele pot sa va apropie. A-ti arata partea vulnerabila intr-o cearta nu este o dovada de slabiciune, din contra, darama barierele emotionale si opreste neintelegerea de a se transforma intr-o situatie cu un castigator si un invins.

Incearca asta: Daca simti ca exista riscul ca o disputa sa va indeparteze si sa ridice bariere intre voi, arata-ti vulnerabilitatea. A ne impartasi temerile si imperfectiunile vor ajuta sa ne conectam la un alt nivel. Studiile arata ca, inca de la inceputul unei relatii, comportamentul in timpul unui conflict arata daca relatia va rezista sau nu. Cel mai important factor? Comunicarea. Cuplurile care au manifestat o atitudine pozitiva atunci cand si au exprimat o nemultumire au sanse mult mai mari de a rezolva orice problema iar partenerii s-au simtit mult mai increzatori.

Conform cercetatorilor, persoanele care fac tot timpul insinuari, il ridiculizeaza pe celalalt sau vorbesc cu un aer de superioritate fata de partener merg pe calea sigura de a-si distruge relatia. Cei care sunt intr-o relatie sanatoasa isi vorbesc rareori in modul acesta, chiar si atunci cand exista tensiuni.

Incearca asta: Daca iti discreditezi partenerul sau folosesti un limbaj dur in timpul unei dispute, incearca sa descoperi adevaratul motiv care te determina sa te porti astfel. Fa un efort de a schimba modul in care te exprimi si foloseste fraze pozitive pentru a va consolida intimitatea si increderea precum, Ajuta-ma sa inteleg', Nu am privit niciodata din perspectiva asta' sau Am nevoie de timp pentru a analiza si a-ti putea da un raspuns'.

Aaron Beck, autorul cartii Love is never enough', a dezvoltat o metoda in trei faze care te ajuta sa treci cu succes printr-un conflict cu partenerul. In prima faza, atunci cand o nemultumire apare la orizont, e vital sa arati ca asculti si ca iti pasa. Pe masura ce incep contrazicerile, incearca sa manifesti interes fata de punctul de vedere al celuilalt si sa incerci sa intelegi daca poti gasi un punct asupra caruia sunteti de acord. In faza a doua, incearca sa te pui in pielea celuilalt si sa intelegi ce simte. Iar la final, trebuie sa fii dispus sa ajungi la un compromis favorabil pentru ambele parti.

Incearca asta: Implica-te cat de mult poti in discutie, arata-i celuilalt ca il asculti, ca iti pasa de parerea lui, ca intelegi ce vrea sa spuna. Apoi incercati sa ajungeti la o rezolvare. A trece prin aceste trei etape in timpul unui conflict, te va ajuta sa iti schimbi atitudinea si sa gasesti cheia spre o gestionare corecta a momentelor tensionate, fara ca acestea sa afecteze structura relatiei.

Text: Dora Chelariu

Foto: Shutterstock

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle