Sfat pentru cariera: Pericolul ambitiei prea mari!

Ai o cariera de success de invidiat dar nu te face fericita. Ce posibilitati ai?

Sfat pentru cariera: Pericolul ambitiei prea mari!

Renunta! Renunta! Renunta.. este o varianta. De cate ori nu te trezesti singura in miezul noptii, cu ochii pe ecran, purtand discutii contradictorii in mintea ta si incercand sa iti dai seama cum ai ajuns in situatia actuala si de ce? Cum ai putea schimba lucrurile? Te intrebi daca ar fi mai bine sa renunti la tot ce ai realizat in favoarea unei schimbari, a unui drum necunoscut care te inspaimanta.

Drumul spre succes.

Multitudinea de ore nedormite in favoarea jobului, cat si cele petrecute in conferinte telefonice, analiza incasarilor, vanarea viitoarelor proiecte si multe alte aspecte asemanatoare, toate acestea reprezinta un razboi personal pe care tu il duci singura, pentru ca ti-ai dorit sa lucrezi pentru tine, sa fii independenta si sa arati tuturor ca ai reusit sa faci ce ti-ai propus.

Eforturi si sacrificii.

Ai obtinut ce ti-ai dorit, prin munca grea, ti-ai privat viata personala de micile placeri, relatiile au fost doar temporare, nu iti permiteai sa pierzi prea mult timp, stiai ca timpul insemna bani si ai ales sa il investesti pe tot in munca. Nici in vacante nu ai plecat, o saptamana de concediu insemna doua saptamani de munca intr-una, doar pentru a putea recupera si a ajunge cu lucrul la zi. Din cand in cand, sambata seara sau duminica dimineata te mai intalnesti si cu prietenele la o cafea, prietene care au ales un drum mai usor, au un job bine platit sau un partener cu bani, care au o relatie serioasa sau o familie fericita. Dar tu nici nu mai stii ce iti doresti, nu stii daca vrei sau nu un copil. Nici macar catelul pe care ti l-ai dorit atat de mult nu ti l-ai luat. Ai inceput sa te gandesti la cum ar fi putut fi viata ta daca ai fi acceptat acel job care ti s-a oferit intr-o companie, dar stii ca ai fi sfarsit prin a ajunge sa-ti urasti munca si plictiseala s-ar fi instalat rapid.

Succes la 30 de ani. A meritat?

Te-ai trezit la treizeci de ani, ti se pare ca ai realizat ce ti-ai propus si in acelasi timp simti ca nu. Nu esti fericita, recunosti ca suferi de anxietate si insomnie, simti ca singurul lucru care te defineste este munca ta, ea reprezinta tot ce esti si nu cunosti nimic altceva. Te gandesti ca este prea tarziu sa faci o schimbare si sa te regasesti pe tine este o solutie pentru cineva de douazeci si ceva de ani, nu pentru tine, o femeie matura si realizata. Dar in acelasi timp se naste o alta problema, daca te trezesti la patruzeci de ani in aceiasi situatie? La fel de nefericita, obosita de munca si singura?

Posibilitati.

Cea mai buna solutie care iti vine in minte este sa incerci sa scapi de starile negative prin care treci, sa incerci sa eviti plictiseala abordand proiecte noi si total diferite de cele pe care le-ai avut pana in acel moment, poate chiar sa faci timp pentru cineva in viata ta. Totusi, sa renunti la tot ce ai realizat ar fi ca si cum te-ai trada, ca si cum ai renunta la tot ce te reprezinta, la cine esti tu.

Prea multa ambitie?

Te-ai pregatit toata viata pentru ce esti acum, dar te-ai pierdut in ambitie, o ambitie prosteasca, din cauza careia acum esti nefericita si care nu te lasa sa renunti la drumul pe care l-ai ales. Nu vrei sa renunti, cu exceptia momentelor in care vrei sa renunti. Dar sunt multe posibilitati, esti constienta de acest lucru, trebuie doar sa ai curajul sa iei atitudine, sa faci o schimbare. Orice inceput e greu si precedat de un mare haos, dar merita!

Oare este cariera mai importanta decat fericirea?

Text: Claudia Covatariu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle