„Sensibilitati“, de Alex. Leo Serban

Uneori, am impresia ca simtim prea mult. Ca prea sintem definiti de ceea ce a devenit o moda sa se numeasca „sensibilitati”.

„Sensibilitati“, de Alex. Leo Serban

Faci misto de laptar (vorba vine: n-am mai vazut laptari decit in filmele americane vechi), ti se ridica in cap „Asociatia Lapta­rilor Profesionisti”… Faci misto de baietii de cartier (mai bine nu!), te trezesti ca esti luat tu insuti la misto – cu un pumn in mutra si un sis in plex… Ce sa mai vorbim de „grupurile etnice, religioase” s.a.m.d.: acestea sint cele mai „sensibile”.

Ai zice ca nu mai exista „cerebralitati” sau „ratio­nalitati”, toata lumea reactioneaza umoral. Ca Binele si Raul (in caz ca mai credem in aceste categorii) au sediul in vintre, nu in cap. Ca sa fii moral, trebuie – mai intii – sa fii umoral.

Pe ce lume traim?! Citeva amarite de caricaturi ale Profetului, publicate intr-un ziar din Danemarca, stau la originea unui aproape-razboi. Faptele sint cunoscute, nu mai e nevoie sa insist asupra lor. Dar comicaria dramatica, ba chiar tragica, a situatiei – care, v-ati prins, e albastra – face ca, iata, Ironia (care are se­diul in Intelect) sa devina pasibila de pedepse usturatoare.

Risul nu mai amuza, ci inclesteaza maxilare. Citeva linii pe o hirtie semneaza condamnari la moarte. O caricatura duce la crima. Repet: pe ce lume traim?

Deprimat de raspunsul la aceasta intrebare, imi intorc privirea spre „lumea artei”. Aici, paradoxal, ai senzatia ca sensibilitatea (ca sa nu zic: „sensibilitatile”) se volatilizeaza pe zi ce trece. Consumatorii de arta au simturile tot mai tocite, nu mai au rabdare ca un film sau o piesa de teatru sa spuna ce au de spus, eventual sa te tulbure, in ritmul lor specific (care, by the way, nu este de videoclip!). Vor totul pe tava, tare si iute, altfel „se raceste”.

Simtul analizei, al introspectiei, al detaliului, al emotiilor care au nevoie de timp ca sa se instaleze profund – sint simturi care se regasesc tot mai rar. Iar unii cronicari (tocmai ei!), de teama sa nu piarda „contactul cu publicul”, ii cinta in struna. Cind nu sint de-a dreptul frigizi, se comporta ca si cum ar fi. Si, astfel, Arta – care ar trebui sa fie spatiul sensibilitatilor fara frontiere – se goleste de sentimente, care sentimente trec – toate, cu arme si bagaje – in spatiul Politicii.

Ce-i drept, se poate spune ca, asa, „exista echilibru”: afectele nu dispar, doar ca sint altfel redistribuite. Va place lumea in care traim?

Articol publicat in ELLE Aprilie 2006

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle