Secrete ale femeilor fabuloase, pe care trebuie sa le stii si tu!

Sa fii fabuloasa in orice situatie este mai usor decat crezi. Urmeaza sfaturile noastre pentru a deveni mai stylish pe zi ce trece!

Secrete ale femeilor fabuloase, pe care trebuie sa le stii si tu!

Iubeste-ti la nebunie prietenele

O femeie cu adevarat fabuloasa are, in primul rand, prietene de incredere la fel de fabuloase! Trebuie sa fii constienta ca relatiile interpersonale reprezinta un aspect foarte important al vietii de zi cu zi si sa ingrijesti prieteniile care conteaza pentru tine. Arata-le celor din jur dragoste si generozitate, inlocuieste SMS-urile banale cu un apel, ofera mici cadouri si, mai mult decat orice, incearca sa fii mereu prezenta in momentele importante.

Fii matinala

Pare un sfat banal, dar femeile care se trezesc cu cel putin o ora mai devreme decat de obicei au o zi mai productiva, sunt mai odihnite si au un nivel al stresului mai scazut. Totodata, daca te trezesti mai devreme, sunt sanse mari sa ai parte de pofte alimentare sanatoase pe parcursul zilei si mai multa energie, astfel incat poti merge si la sala sau iti poti face timp pentru o activitate stimulanta, pe placul tau.

Stabileste-ti prioritatile

Cel putin financiar vorbind, ar fi bine sa ai o lista de prioritati de care sa tii cont atunci cand cheltuiesti – mai ales daca iti doresti o vacanta superba intr-o locatie exotica, numai buna de pus pe Instagram. Incearca de exemplu sa renunti la calatoriile inutile cu UBER-ul sau la latte-ul cel de toate zilele, iar in scurt timp vei observa ca economiile minore pot avea rezultate surprinzatoare: ramane doar sa iti faci bagajul!

Fii deschisa la experiente noi

Fie ca e vorba de experiente majore, cum ar fi saritul cu parasuta sau trekking prin padurile tropicale din sud-estul Asiei, sau minore, precum o noua reteta de paste, incearca sa pastrezi o atitudine pozitiva si deschisa catre nou. Femeile de succes, cele care stralucesc si pe care le poti recunoaste imediat la o petrecere, cu siguranta au povesti captivante de spus; atentie insa, niciuna din aceste povesti nu incepe cu ‘era o zi obisnuita iar eu faceam aceleasi lucruri plictisitoare..

Citeste si:
10 lucruri simple pe care femeile stylish le fac zilnic

Fa cumparaturi… selectiv

Incearca sa traiesti dupa ideea conform careia calitatea este mai importanta decat cantitatea, deoarece nu degeaba a devenit cliseu. O femeie cu stil prefera sa plateasca un pret mai mare pe o singura fusta, in loc sa isi cumpere doua, trei mai ieftine, pentru ca stie ca o va purta de mai multe ori si ca va avea mereu o optiune chic in garderoba. Invata sa investesti in piese statement, pe care le poti combina apoi in fel si fel de variante.

Ai grija de pielea ta..

Desi poate parea tentant sa incerci toate produsele noi care apar pe piata, in materie de skincare, afla ca e mult mai recomandat sa stabilesti o rutina (care sa aiba rezultatele dorite) si sa incerci sa o respecti cu sfintenie. O femeie fabuloasa stie ca mai important decat testarea tuturor cremelor de zi din magazinele de specialitate, este de fapt consecventa. Nu te astepta la minuni de pe o zi pe alta din partea produselor tale si nu renunta la ele atunci cand dau rezultate, gandindu-te ca nu mai ai nevoie de ele. Con-sec-ven-ta!

…Si invata mici trucuri care te scapa din orice situatie

O femeie fabuloasa este o femeie ingrijita, iar asta nu se rezuma doar la a avea o piele sanatoasa si o rutina de skincare si makeup bine pusa la punct. Pe langa toate astea, ea stie cum sa ‘triseze in perioadele aglomerate si sa fie intotdeauna super stylish! Spre exemplu, imagineaza-ti o experienta relaxanta la salonul tau preferat, de unde iesi cu niste bucle de invidiat – nu-i asa ca ai vrea sa prelungesti efectul acesta pentru o perioada mai lunga? De ce nu ai incerca niste produse de par, precum sampon uscat si un fixativ bun, pentru cateva zile de stralucire in plus? Pentru mai multe sfaturi si trucuri, viziteaza in continuare site-ul nostru!

Alege sa ai o atitudine pozitiva

Fericirea (sau mai degraba sansa ta la fericire) nu este determinata genetic, si nici cea a femeilor pe care le admiri si la indragesti atat de mult. Secretul sta in a fi permanent constienta ca tu esti singura care poate schimba ceva si ca totul porneste de la perspectiva proprie asupra vietii. Apreciaza tot ce ai in momentul de fata si concentreaza-te pe lucrurile care te fac fericita; fa o lista cu visurile tale si realizeaza care sunt atuurile tale, transforma-te in cel mai mare fan al ta si urmeaza-ti cu indarjire pasiunile. Fericirea este o alegere pe care noi trebuie sa o facem zilnic, asa ca tu ce mai astepti?

Citeste si:
6 secrete ale femeilor care arata impecabil indiferent de varsta

Text: Bianca Mihaela Barsan

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle