Scriitoarea Oana Orlea, o Cantacuzino in Picardia

Scriitoarea Oana Orlea, pe numele sau adevarat Ioana Maria Cantacuzino, povesteste, in exclusivitate pentru ELLE Romania, despre avatarurile unei vieti incepute inainte de razboi, continuata sub comunisti si apoi reluata de la zero in exil.

Scriitoarea Oana Orlea, o Cantacuzino in Picardia

Cum de a ajuns tanara Cantacuzina in inchisorile comuniste? Astazi, cu detasarea anilor trecuti de-atunci, am putea spune ca dintr-un gest de eroism pueril. Auzind de partizanii refugiati in munti pentru a lupta impotriva comunismului, eleva de 16 ani viseaza sa li se alature. Cum acest obiectiv nu e foarte usor de atins, tanara nascoceste, impreuna cu un grup de prieteni, o alta modalitate de a o face pe eroina: scrie manifeste impotriva lui Stalin, pe care le strecoara, noaptea, in cutiile postale ale vecinilor. Joaca aceasta nu tine prea mult, caci, marturisindu-si isprava unui baiat de care era indragostita la acea vreme, acesta ii denunta. Simplu. Urmeaza arestarea, zeci de anchete si un periplu de 3 ani prin 13 puscarii. Fara nici un proces.

Nici despre anii de inchisoare Oana Orlea nu vorbeste foarte usor. Pe de-o parte, se fereste sa cada in capcana amintirilor lacrimogene. Pe de alta parte, se considera o „norocoasa': au fost „doar' trei ani si, fata de cei care au sfarsit crucificati pe usile celulelor, ea a scapat cu viata. Apoi, experienta puscariei nu-i usor de impartasit – cel care a trait-o n-o poate transmite, oricat de mult ar vrea, iar cel caruia i se povesteste nu poate s-o inteleaga, oricat si-ar dori acest lucru. E ca si cum ai povesti unui tanar care are astazi 16 de ani „cum era pe vremea lui Gheorghiu-Dej sau a lui Ceausescu', sau ca povestile bunicilor nostri despre razboi.

Dupa atatia ani, cand o intreb – mai mult retoric – care-o fi fost sensul unei astfel de experiente la adolescenta, Oana Orlea imi spune ca o resimte ca pe o incercare a vietii, o perioada de initiere. „Insa nu trebuie uitat, pentru a nu simplifica prea mult lucrurile, ca in urma unor astfel de initieri s-a intamplat sa si moara cei initiati, inainte de a apuca sa se initieze. Asa ca nu i-as acorda un sens prea metafizic. Cu atat mai mult cu cat o prea mare suferinta nu te mai initiaza, ci te distruge.

Pe ea n-a distrus-o. A iesit din inchisoare „initiata, desi fara sa stie pentru ce anume. A urmat o perioada aproape la fel de grea ca puscaria. O masina neagra cu perdelute la geam o duce acasa pe nepoata lui Geoge Enescu. Aceasta coboara incaltata in bocancii fara sireturi, iar cand suna la usa, bunica sa nu o recunoaste. Nimic nu semana cu ceea ce-si inchipuise ca va fi „afara': „Adevarul este ca nu prea stiam la ce sa ma astept si ca, de fapt, cand esti in puscarie, nu prea te gandesti ce-o sa faci cand vei iesi – in afara de faptul ca, in sfarsit, vei manca si vei bea (nu vei mai suferi de sete – eu visam sa mananc fructe). In rest, nu prea stiam eu ce vreau sa fac'. Face o adevarata obsesie de a nu-i fi povara mamei si de a fi in rand cu toata lumea. Nu mai voia sa fie eroina.

Trecuse de la obsesia eroismului la cea de a trai in prezent, de a uita ce-a fost. „Ajunsesem la un moment dat s-o sterg dimineata de-acasa, dupa ce mama pleca la serviciu. Ma amestecam cu oamenii care mergeau la serviciu si luam un aer foarte aferat, ca lumea sa creada ca si eu mergeam la serviciu. Faceam o tura prin oras si ma intorceam acasa. Vreau sa spun ca ma simteam, totusi, in afara societatii.'

N-a fost deloc usor sa-si gaseasca de lucru, cu stigmatul puscariei si cu numele „rusinos pe care il avea. In inchisoare, asa cum marturiseste in cartea Ia-ti boarfele si misca! (un interviu realizat de Mariana Marin), i s-a spus adesea: „Numele asta de rahat pe care il porti te va duce la moarte daca nu-ti bagi mintile in cap'. Ar fi vrut sa-si bage mintile in cap, dar societatea comunista nu era pentru oameni ca ea: „Nu ma primea nimeni sa muncesc si a trebuit sa ma angajez pe santier. Asta a fost experienta cea mai grea. Eram muncitoare, caram galeti de ciment de dimineata pana seara si urma sa devin ajutor de sudor si apoi chiar sudor! Ceea ce n-am ajuns. Am plecat la un moment dat pentru ca era infernal. Nu atat munca, cat hartuiala'. Nu apucase sa-si termine nici macar liceul si nu putea fi vorba sa-si continue studiile.

Nici nu prea avea chef de asta in acel moment: „Dupa puscarie, putin imi mai pasa de studii. M-am maritat pentru prima oara si consideram ca-i absolut suficient. Am trait, m-am distrat, am divortat, m-am maritat a doua oara si abia apoi a venit ideea ca poate n-ar fi rau sa-mi fac un viitor profesional. Deci, mai intai m-am odihnit de puscarie si de cautarea unei slujbe'.oana2

Tot cautandu-si cu disperare de lucru, „Printesa dolarilor' a facut tot felul de „meserii', care mai de care mai „nostime' (privite de la distanta timpului): a tinut o pensiune pentru holtei batrani, carora le gatea, a facut croitorie, a confectionat pulovere pe care le vindea la talcioc, a fost „secretara, asistenta si logodnica': „Am gasit de lucru pe langa un domn batran care era un fel de vraci. Avea o casa mare si goala, care putea a soareci, de o murdarie ingrozitoare. Am fost, de fapt, angajata de fiul lui, care m-a prezentat tatalui drept logodnica sa. Batranul avea o clientela de tarani care veneau zilnic, asteptau cu orele sa le vina randul, cu plocoanele in cosuri: rate, curcani si gaini. Batranul vraci le facea injectii, naiba stie cu ce, ziceau oamenii ca le ia durerile cu mana. Totul s-a terminat gratie unei pisici. Intr-o dupa-amiaza de iarna am gasit o pisica pe care niste brute o bagasera intre grilele unui canal si ii ramasese capul afara. Am reusit s-o scot de-acolo, am luat-o cu mine si m-am dus la lucru. La un moment dat, pisica a inceput sa miaune, iar batranul mi-a spus: «Alegi intre mine si pisica». Am ales pisica si am plecat acasa'.

Apoi, s-a angajat ca taxatoare pe autobuzele de cursa lunga, RATA. La ora 4 dimineata trebuia sa fie la garaj, iar la 5 pleca. Se intorcea intre 6 si 9 seara: „Drumurile erau neasfaltate si ne zgaltaiam ingrozitor. In mod normal, ar fi trebuit sa lucram o zi si apoi sa avem o zi libera, dar salariile erau atat de mizere, incat toti lucrau in fiecare zi, fara a mai face pauza. Or, eu, ca nou-venit, nu-mi puteam permite sa fac altfel decat ei. Ajungeam acasa pe la ora 10-11 noaptea si ma trezeam la ora 3. Am fost de-a dreptul fericita cand au descoperit ca am facut puscarie si m-au dat afara. M-am hotarat sa invat o meserie adevarata. M-am inscris la liceu, la fara frecventa, si m-am angajat… samponeza la Unitatea 113 de coafura. Am reusit in timpul asta sa fac clasele a X-a si a XI-a'.

O intreb, asa, intr-o doara, cum a suportat toate astea, daca nu i-a trecut niciodata prin cap ca era cine era si ca ar fi meritat o soarta mai buna. „Niciodata! M-a ferit Dumnezeu de asta. Nu m-a interesat niciodata problema aristocratiei mele. Si de ce soarta ar trebui sa fie mai blanda cu aristocratii decat cu ceilalti oameni?'

Cand imi exprim uimirea, imi raspunde: „Sa stii ca m-am intrebat si eu daca nu cumva imi lipseste ceva in gene. Poate ca sunt putin anormala. Poate ca, apropo de intrebarea ta, acesta o fi fost sensul experientei mele de puscarie. Poate fiindca am vazut acolo cat de penibili erau unii oameni cu titluri si coronite. Subliniez: unii. Poate si faptul ca nu am trait in lumea inchisa a aristocratiei, in care ar fi trebuit sa traiesc daca nu ar fi existat comunismul… As fi gandit si eu, oare, altfel, atunci?… Am fost atasata mai mult de familia mamei si am trait foarte simplu cu ea – mama s-a zbatut mult sa ma creasca, mai ales dupa divortul de tata, in‘40. Poate, deci, ca e o reactie de fronda fata de partea paterna a familiei, pe care am continuat totusi sa o vad, chiar daca in mod neregulat. Nu vreau sa cad in nici una dintre extremele la mare cinste acum – nici a celor care ridica in slavi aristocratia, nici a celor care o neaga total –, le reprosez insa generatiei lor, in mare parte, ceea ce s-a intamplat in Romania. N-au vrut sa vada sau n-au putut sa inteleaga nimic din ceea ce se intampla in jurul lor (tocmai datorita acelei rupturi fata de lume). Nu stiu daca ar fi putut face ceva, probabil ca nu. Sunt prudenta, nu pot sa spun nimic rau, de pilda, despre Maruca, ar fi prea facil. Ba chiar ma intorc spre ea, ca om, si gasesc insuportabila moda asta de a fi prezentata ca un fel de furie nebuna, care i-a facut viata amara lui Enescu. Au fost oameni si ei, cu probleme conjugale, ca toti oamenii. Mi se pare mult prea simplu sa acuzam cum ne vine mai bine.

Asa cum am mai spus, sunt foarte mefienta fata de amintirile din copilarie, pentru ca sunt supuse distorsiunilor adultului. Insistenta de a-ti aminti trecutul indepartat duce la incercarea de a gasi tot felul de explicatii. In cazul meu, as putea gasi o justificare a faptului ca n-am iubit-o pe Maruca – si, la urma urmei, o fi adevarat ca n-am iubit-o? Poate ca, de fapt, nici n-aveam motive sa n-o iubesc, poate ca pur si simplu n-am stat destul de mult cu ea, sau eram prea mica si n-aveam contact cu ea… Cand i-am citit memoriile, care sunt extrem de narcisiste – si asa era si ea, de fapt, foarte narcisista –, am gasit episoade scrise nemaipomenit, cu o traire intensa, cu un umor si o privire foarte acerba asupra aristocratiei. Am descoperit ceva necunoscut, pasionant. De ce sa motivez doar printr-un refuz catre Cantacuzini faptul ca nu ma simt printesa? E mult mai complicat. Sa zicem ca asa s-au legat lucrurile.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle