Rob Talmas si Joe Vitale, o familie care a redefinit… familia

Rob Talmas si Joe Vitale (alaturi de fiul lor, Cooper), au fost printre familiile care au schimbat istoria, cu un an in urma, determinand Curtea Suprema a SUA sa accepte recunoasterea casatoriilor intre persoane de acelasi sex.

Rob Talmas si Joe Vitale, o familie care a redefinit… familia

E simplu sa zici ca familia este un concept care are de-a face cu dragostea. E ceea ce ne vine sa spunem din prima clipa: dragoste neconditionata, sustinere, respect, nu? Ei bine, pana sa ii intalnesc, cu aproape un an in urma, pe Rob Talmas si Joe Vitale, si eu as fi zis la fel. Si nici macar nu ar fi fost neadevarat. Dar atunci le-am aflat povestea.

Poate iti mai amintesti ziua aia de 26 iunie 2015, cand intreg feed-ul de Facebook ti s-a transformat intr-un curcubeu. Curtea Suprema a Statelor Unite proclamase, in cele din urma, egalitatea casatoriilor, in urma unui proces (Obergefell vs. Hodges) care a facut istorie. Eu mi-o amintesc bine, parea ca toata lumea se bucura, ca toti au incetat pentru o clipa sa fie homofobi sau in dezacord cu casatoriile gay. Era o zi care se simtea ca o victorie. Ei bine, intreaga poveste care a condus la ziua aceea a fost construita, in timp, de mai multi oameni. Printre ei, si Rob si Joe, barbatii despre care iti ziceam mai sus. Si fiul lor, Cooper.

Cand i-am intalnit, trecusera cateva luni de la pronuntarea deciziei, asa ca Rob si Joe avusesera timp sa se obisnuiasca cu ideea. Au povestit relaxat lupta prin care trecusera. Fusese cam asa: s-au intalnit in 1997, prin intermediul colegului de apartament al lui Rob, si au ajuns apropiati… plangand-o pe printesa Diana. S-au casatorit in 2011. Rob si cu mine suntem din New York, asa ca am fost rasfatati', zicea Joe. Am avut familii deschise, in New York era usor sa fim gay, lucram in corporatii. Ne-am simtit foarte speciali pana ce Ohio ne-a zis ca nu suntem.' Dar sa nu ne indepartam de la subiect.

Nu erau activisti la vremea aceea, nu simtisera nevoia sa faca mai mult pentru comunitatea LGBT. Statul New York le oferea, oricum, mai multe drepturi decat ar fi avut in restul statelor. Nu a fost nevoie sa fim activisti', ziceau. Doar donam pentru organizatii.' Lucrurile pareau sa mearga linistit in familia lor. Curand dupa casatorie au decis ca isi doresc un copil. Vreme de un an au facut actele pentru adoptie, apoi au cautat o mama potentiala. Intentionau sa gaseasca un copil in New York pentru ca, legal, le-ar fi fost mai simplu sa adopte.

In 2013, au fost contactati de o femeie din Cincinnati. Au ajuns in Ohio dupa cinci zile, au intalnit-o pe mama fiului lor si Joe chiar a asistat la nastere. Cooper s-a nascut intr-un spital catolic, iar actele de adoptie au fost gata in ianuarie 2014. Curtea din New York i-a recunoscut pe amandoi drept parinti ai lui Cooper, dar problema a aparut in Ohio. Cum copilul se nascuse acolo, statul detinea certificatul lui de nastere si refuza sa le recunoasca casnicia – netrecandu-le ambele nume pe actele copilului. De atunci, lucrurile s-au complicat. Ar fi devenit inca mai complicate daca voiau sa calatoreasca cu Cooper, sau daca unul dintre ei s-ar fi imbolnavit. Fara un certificat de nastere nu poate fi emis un pasaport, apoi nu poate fi emisa nici o asigurare de sanatate. Si tot asa, ar fi urmat un demers legal care le-ar fi facut viata, daca nu mai amara, cel putin mai complicata.

Acela a fost momentul in care Vitale si Talmas au intrat in legatura cu avocatii lui Jim Obergefell, un barbat a carui casatorie fusese, la fel, nerecunoscuta atunci cand sotul sau a murit. Si, de dragul lui Cooper, devenit atunci, pentru cele 18 luni de proces care au urmat, Adopted Child Doe, au intrat in joc. Adica un proces care avea sa schimbe pentru totdeauna drepturile omului in Statele Unite. Si care avea sa devina un castig urias si o inspiratie pentru aparatorii drepturilor civile din toata lumea.

Voiam sa protejam identitatea lui Cooper, voiam sa nu fie totul in public', zice Joe. Lucrand cu comunitatea, ne-am dat seama: Cooper ar fi umanizat povestea, asa ca ne-au cerut sa il aducem in fata. Oamenii voiau sa il vada. Noi voiam sa il tinem in siguranta, sa il protejam. Mai tarziu, chiar si cand am mers la Curtea Suprema, toata lumea a devenit un pic mai politicoasa pentru ca era Cooper acolo. Au devenit mai umani pentru ca era vorba de un copil. Cred ca si adversarii nostri au inteles ca ne protejam familia, asa cum fac si ei. Nu am simtit niciodata ca suntem amenintati.'

Rob si Joe, cum ti-am zis mai sus, nu erau activisti la vremea aceea. Dar au devenit. Joe era, mai degraba, alaturi de compania in care lucra, eu nu eram deloc', zicea Rob. Cazul a crescut activismul lui Joe si m-a facut si pe mine mai constient. De-abia dupa ce am ajuns la Curte mi-am dat seama. Zeci de mii de oameni ne multumeau pentru ceea ce faceam, eu nu intelegeam de ce. Nu ii cunosteam. Abia acum inteleg ce impact am avut asupra vietilor lor.' Dupa decizia de pe 26 iunie 2015, cei doi au vorbit in fata Stonewall, locul simbolic din New York unde s-a nascut Pride-ul. Am jurat, in ziua in care am castigat, ca vom continua. Am spus ca nu am castigat razboiul. Lupta noastra nu e gata. Inca poti sa fii concediat pentru ca esti gay in unele locuri, in altele e greu sa adopti, mai sunt lucruri de facut, nu suntem atat de egali. Si lucrurile astea nu se vor intampla peste noapte.'

Acum, cei doi calatoresc ca sa isi spuna povestea, inspirandu-i pe altii si aratandu-le felurile in care se pot castiga luptele impotriva inegalitatii. Cand le-am povestit despre felul in care merg lucrurile in Romania, au vorbit cu confortul celor care s-au batut pentru drepturi… si au invins. Acum 30 de ani era la fel si la noi. Aveam inegalitate LGBT, rasiala, nu te puteai casatori. E nevoie de timp, sunt pasi care trebuie parcursi, oamenii trebuie sa se obisnuiasca cu schimbarea. Dar asta nu inseamna ca schimbarea nu va deveni norma peste un timp. Aveti deja precedente in alte tari.' Rob e optimist.

Joe explica unghiurile din care poate fi abordata problema. Sunt companii ca Ikea sau Microsoft care sustin drepturile LGBT, le sustin pentru angajatii lor. Ar trebui sa faca asta si aici. In timpul procesului nostru multe companii au scris la Curtea Suprema exprimandu-si sustinerea. Asta in vreme ce, in 1975, aveam institutii ale statului, precum serviciul de imigrari, care raspundeau intr-un act oficial unui cuplu gay din Australia «Nu acceptam poponari». De la asta am pornit.'

Si apoi, activistii sunt cruciali. Am intalnit oameni care si-au dedicat viata acestui lucru. Au devenit faliti, au trecut prin multe, dar sunt oameni cu chemare, ceea ce e uimitor. Eu nu am acea chemare', zice Joe. Nu sunt acea persoana. De asta m-am simtit un pic vinovat pentru ca lumea ne multumea pentru cele 18 luni de lupta in care am avut atata ajutor, atatia avocati. Alti oameni au luptat zeci de ani pentru asta. Si femeile – ele militeaza! Ma faceau sa ma simt prost ca nu am facut mai mult atatia ani la rand. Am prieteni heterosexuali care sunt mai activisti decat cei gay.'

Iar in Romania, zic ei, ati trecut deja de niste hopuri. Sa renunti la comunism si sa continui sa nu dai drepturi egale e trist. E important ca oamenii din tarile democratice sa aiba drepturi egale. Ok, la vremea la care a fost scrisa Constitutia, ideile astea sociale nu erau puse pe masa. ' Totusi, aici rezista aceleasi atitudini pe care Rob si Joe le-au infruntat. Asa e mereu', zice Rob. Cand incepi sa ai o voce, iti spun ca vrei sa le impui ceva, desi tu vrei doar aceleasi drepturi. E ok cand esti cuplul anonim de pe strada. Cand intra politica in chestiune, dinamica se schimba. Dar, de fapt, e foarte simplu. Avem mai putine beneficii, atunci ar trebui sa platim mai putine taxe. Nu e ok sa iti servesti tara, dar sa nu primesti beneficiile.' Iar in cazul Bisericii, e invers, zice Joe. Daca nu platesti taxe, nu ai ce sa comentezi.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle