Reportaj – Viata la mall

Reclame, miros de junk food si de parfum, blonde in roz, adolescenti cu cres­te, pungi lucioase, inghetata colorata, afise de film. Bine ati venit in fascinanta lume a mall-ului! Adina Rosetti si-a petrecut citeva zile in acest templu al consumului si relateaza…

Stateau aliniati. Cu miinile inclestate pe minerul carucioarelor, cu privirile atintite pe grilajul care, in urmatoarele minute, avea sa se ridice. Era o dimineata dintr-un week-end oarecare. La ora 9 fix, supermarket-ul s-a deschis. In clipa in care grilajul a inceput sa se ridice, cu un usor uruit, cele doua duzini de pensionari inarmati cu caru­cioare au pornit intr-un fel de cursa contra-crono­metru printre raioane. De parca s-ar fi aflat intr-un soi de concurs. De parca miile de produse la promotie aflate pe rafturi ar fi putut sa se termine vreodata. De parca cineva i-ar fi anuntat ca totul e un vis si a doua zi urmeaza sa se trezeasca din nou intr-o epoca in care sufla vintul prin rafturile goale ale magazinelor. Scena aceasta se intimpla mai demult, acum vreo patru ani, intr-un hypermarket oarecare din Bucuresti (numele conteaza mai putin). Intraseram de ceva vreme in isteria shopping-ului, aruncindu-ne, ca niste copii lipsiti multa vreme de dulciuri, asupra acestui tort apetisant si colorat: consumul. Intii in stare primitiva, reprezentat de umplerea pina la refuz a cosului de supermarket, apoi in varianta imbunatatita cu valente de lifestyle: mall-ul, un fel de templu all inclusive, care te imbie cu cumparaturi, plus distractie si masa.

In timp ce mirajul functioneaza perfect in cazul unora, care sint in stare sa-si pe­trea­ca o zi intreaga in lacasele sus-amintite, exista si cazuri (mult mai putine, ce-i drept!) de indivizi care refuza sa aiba orice contact cu ele, ca un fel de statement indreptat impotriva consumerismului. De la unii la altii e cale lunga, cam ca de la chick lit la García Márquez sau de la Jonas Brothers la Joy Division… Pina una-alta, pentru cei mai multi dintre noi, mall-ul si supermarket-ul sint chestiuni care nu se pot evita, din motive practice, fara a fi nici un mod de viata, dar nici un bau-bau inspaimintator. Cum arata insa viata unui astfel de templu al consumului pusa sub lupa si analizata, asa cum am privi un musuroi de furnici in continua miscare? Am pornit la treaba, inarmata cu carnetele, pi­xuri, ochelari de soare (da, pot fi folositori, dar nu ca sa fii trendy, ci ca sa poti observa lumea, la adapost de apostrofari), ceva bani pe card (nu te poti intoarce totusi cu mina goala acasa), multa rabdare (veti vedea mai incolo de ce), niste incaltari comode (desi spre seara mi-am dat seama ca nu sint in ton cu restul fetelor) si… un fotograf bun, care stie sa fie discret.

Cumparaturile dauneaza grav cuplului

Shopping-ul ar trebui sa fie o chestie funny, nu-i asa? Ei bine, se pare ca, de cele mai multe ori, nu este. Sau poate ar trebui sa se mearga la mall ca la gradinita: fetele cu fetele si baietii cu baietii, pentru a evita conflictele de interese, certurile de simbata seara, imbufnarile si chiar propunerile de divort venite pe neasteptate.

Stop cadru, nivelul zero: La supermarket

Sint tineri amindoi, poate chiar proaspat casatoriti. Stau sprijiniti de caruciorul plin cu produse, la coada formata in spatele caselor de marcat. El scruteaza cu o privire patrunzatoare interiorul caruciorului, asa cum un batrin lup de mare priveste oceanul. Deodata, izbucneste brusc: „Bai, da’ iar ai luat cascaval d-asta? Nu ti-am zis sa nu mai iei? Ca nu-i bun de nimic, e d-ala cu gust de plastic!“. Ea, care pina atunci avea o expresie pierduta in ginduri, se incrunta si da drumul unui tir precis de vorbe: „Hai, ma lasi? N-ai decit sa-ti iei singur daca nu-ti convine!”. Apoi, se uita in cos si brusc incepe sa gesticuleze, cu telefonul mobil in mina (dintr-un capat al telefonului atirna un mutunache acoperit cu blanita roz). „Ai luat iaurt? N-ai luat iaurt! Ce naiba! Acuma poftim! Trebe sa ne-ntoarcem dupa iaurt!“ Amin­doi pufnesc si-si arunca priviri incarcate de nervi. Banuiesc ca probabil se iubesc. Sint sigura ca ea ii spune lui „pisi“ sau, in cel mai bun caz, „pui“, iar el ar face orice pentru ea, s-ar uita chiar si la filme siropoase in loc de filme cu batai, asa cum ar prefera in sinea lui. Si totusi, acum sint gata-gata sa se ia la bataie din cauza unor banale iaurturi… In cele din urma, printr-un miracol, dragostea triumfa asupra acestor mici neplaceri cotidiene. El se avinta inapoi dupa iaurturi (plus sos de paste, tampoane pentru „zile light“ si suc fara calorii), iar ea ramine sa impinga caruciorul la casa, butonindu-si mai departe multumita telefonul cu mutunache roz. Din fericire, la acelasi supermarket am vazut si scena induiosatoare a sotului exemplar care ii cumpara nevestei vopsea de par, primind indicatiile prin telefon (iar la celalalt capat al firului – vorba vine! – doamna era cit se poate de exigenta cu culoarea podoabei sale capilare). „Da, draga, e rosu aramiu, nu visiniu. Da, io zic ca-ti sta bine. Nu stiu ce reflexe are… “

Stop cadru, primul nivel: intr-un magazin de haine

Vreo trei barbati stau inghesuiti pe o canapeluta, cu niste mutre plouate de parca asteapta sfirsitul lumii. Se uita la ceas, pufnesc, suspina, apoi pur si simplu tac. Din cind in cind, usa cabinei de proba se deschide si iese cite o domnisoara exultind de fericire, care se fitiie ceva vreme prin fata oglinzii, asteptind radioasa un verdict. „E misto, iti vine bine, hai s-o luam!“, se aude raspunsul, acelasi de fiecare data. Se pare ca nu e raspunsul corect, pentru ca domnisoara dispare inapoi in cabina cu un nou maldar de haine de probat si nu se opreste pina cind nu obtine un raspuns de tipul „Nu e cam ciudata fusta asta? Parca e, asa… de pe vremea bunicii!“ sau „Pai, nu mai ai si-acasa o rochie exact la fel?“. Raspunsul asta pare a fi un fel de formula magica, de vreme ce le face pe femei sa se o­preas­ca din probat si sa-si doreasca obiectul cu pricina, punind astfel capat chinului parte­nerului de pe ca­na­peluta. Am vazut insa si cazuri in care ei se hotarasc sa-si ia soarta in propriile miini si – fie ce-o fi! – parasesc magazinul, strigind cu o voce hotarita, asa cum ii sade bine unui barbat: „Gata, eu am plecat, nu mai rezist!“.

Stop cadru, ultimul etaj: La film, la coada la bilete

El si Ea se uita sus, la titlurile care ruleaza pe ecran, nehotariti. Incercati sa ghiciti cui ii apartin replicile dialogului urmator:

– Deci cu cine e filmu’ asta?
– Cu ala, ma, care a jucat in comedia aia…
– Care comedie, ca parca-s toate la fel?
– Aia, ma, cu blonda aia… La care am fost cu Dana si cu Cristi.
– Cine-i Dana?
– Cum, nu stii cine-i Dana? E fosta mea colega, cu care am fost la revelion.
– Ahaaa… Deci, la ce mergem? Uite, ca asta cu mumia pare interesant…
– Interesant? E o timpenie! Io la asemenea filme n-am ce sa caut!
– Tu vrei numa’ la de-alea sa-ti curga lacrimile-n popcorn.
– Euu? Macar am sensibilitate! Nu ma uit cum se mace­laresc niste roboti facuti pe calculator!
– Hai ca ala cu razboi­ni­cii din Troia ti-a placut, recu­noas­te!
– Pai, fin’ca era cu Brad Pitt! Chiar, oare n-o fi nici un film cu Brad Pitt azi?
– M-am saturat de individu’ asta blond si spalacit! Mai bine un film cinstit, cu Steven Seagal…
– Auzi, eu plec acasa. Nu ma uit la filme cu batai!
– Nici eu nu mai inghit siroposenii cu blonzi care alearga prin ploaie!
– Nu pot sa cred cit de insensibil poti sa fii!
– Ei, bine ca esti tu romantica!

Tacere. Titlurile se scurg in continuare, imperturbabile, pe ecran. Domnisoarei ii tremura buza de jos, in timp ce se joaca cu margelele, nervoasa. Intre timp, le-a venit rindul la casa. Intre o mumie si-un Brad Pitt, aleg, in cele din urma, niste desene animate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle