Bărbații cu aceste 3 trăsături de caracter îți vor frânge inima

Adeseori, la începutul unei relații, suntem recunoscătoare că am întâlnit pe cineva care ne împărtășește aceleași aspirații, gânduri și sentimente asupra diverselor aspecte ale vieții. Dar, după un timp, avem impresia că nu mai suntem lângă aceeași persoană pe care am cunoscut-o cu puțină vreme în urmă.

Bărbații cu aceste 3 trăsături de caracter îți vor frânge inima

De câte ori te-ai regăsit în poziția de a fi dezamăgită de o persoană care, la început, părea să fie ceea ce ți-ai dorit dintotdeauna? Probabil că ai avut parte de această experiență cel puțin o dată până acum. Iar acest lucru se întâmplă pentru că oamenii așteaptă să se simtă confortabil alături de o persoană, înainte de a-și dezvălui adevăratele trăsături de caracter.

De aceea, te sfătuim să reții aceste trei trăsături de caracter pe care ar trebui să le eviți la un bărbat, dacă nu vrei să ajungi într-o relație care îți poate frânge inima.

Egocentric (se consideră centrul universului)

Dacă pleci de la prima întâlnire cunoscând fiecare detaliu al vieții lui, încă de la naștere și până în prezent, ar fi spre binele tău să nu accepți și a doua întrevedere. Nu este nimic în neregulă ca partenerul tău să-ți spună despre pasiunile lui sau despre experiențele care i-au marcat anumite perioade din viață, dar atunci când îți dai seama că ai aflat totul despre el în câteva ore, iar el nu știe mai nimic despre tine, pentru că era prea ocupat să vorbească despre propria viață, intervine o problemă destul de serioasă.

O persoană care își dorește o relație serioasă va prezenta interes pentru multele aspecte din viața ta, iar cineva care vrea să te cunoască îți va pune multe întrebări. Nu va monopoliza discuția cu detalii despre el, iar dacă acest lucru se întâmplă chiar și la a treia sau a patra întâlnire, caută cu privirea prima ușă pe care o poți folosi pentru a te îndepărta ușor de o relație care nu se va termina bine.

Nerespectuos

Respectul față de ceilalți ar trebui să fie cea mai mare calitate a unui om sau cel puțin una dintre cele mai importante trăsături de caracter. O persoană care nu-i respectă pe cei din jurul lui, și se crede superior, nu te va respecta nici pe tine. Observă-i comportamentul față de ceilalți. Dacă cineva este nepoliticos cu o persoană față de care nu se simte obligat să fie respectuos, sunt mari șanse să se comporte la fel și cu tine, mai ales dacă nu ești de acord cu el în privința unui subiect.

În plus, fii atentă la obiceiurile lui. Îi lipsește stima de sine? Cineva care nu se respectă mai întâi pe el nu va fi capabil să-i respecte pe cei din jur. Lipsa respectului îl va îndemna să nu aibă grijă de sentimentele tale. Fă-ți un favor și stai departe de aceste persoane.

Iresponsabil/ Lipsit de integritate

Dacă nu sună atunci când spune că o va face sau învinovățește alte persoane pentru problemele lui, te confrunți cu o adevărată problemă. Responsabilitatea este foarte importantă pentru o relație serioasă. Respectarea lucrurilor despre care vorbim că le vom face este esențială în toate aspectele vieții, dar mai ales în construirea unei relații stabile cu o altă persoană. Un partener iresponsabil sau căruia îi lipsește integritatea va încerca să te facă să te simți vinovată pentru lucrurile greșite pe care tot el le face.

Dacă nu te poți baza pe o persoană că te va suna după ce a spus că o va face, cum poți avea încredere că va fi alături de tine în toate momentele dificile prin care vei trece de-a lungul timpului, cele în care vei avea cea mai mare nevoie de el?

Citește și:
10 moduri prin care să-ți dai seama că ai sentimente mai puternice decât el

Foto: Instagram.com/doyoutravel

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle