Raspuns la o scrisoare deschisa, de Alex. Leo Serban

Un amic care-si cam face veacul pe net mi-a adus la cunostinta ca o blogherita mi-a scris o „scrisoare deschisa”. „Deschisa”, e un fel de-a spune – avind in vedere ca eu nu imi fac veacul pe net si, pe cale de consecinta, n-as fi deschis-o in veci... Noroc cu prietenii!

Raspuns la o scrisoare deschisa, de Alex. Leo Serban

Ce imi reproseaza „inozza” („numele” blogheritei)? Ca, cica, sint mult prea „blazat” – scriind despre festivalul de la Cannes chiar aici, in ELLE – si ca blazarea e „so passé”…

Nu stiu cum e cu blazarea, o fi, n-o fi „passé”, dar imi spun ca, dupa ce faci mai bine de zece ani la rind un festival, fie el si faimosul Cannes, blazarea nu e deloc „passé”: e cit se poa­te de prezenta la fiecare randevu.

Sigur, pot intelege ca, pentru cineva care n-a pus niciodata piciorul acolo, Cannes-ul poate parea ceva de vis – locul unde vin starurile, uau! Dar, in momentul in care vezi aceleasi staruri ci­tiva ani la rind, cind – mai ales – te duci la conferintele lor de presa si-ti dai seama ca rareori au ceva pasionant de spus (de regula, fiecare star are setul lui de glumite, replici in doi peri si ochelari de soare…), credeti-ma ca nu mai e asa o mare scofala.

Si, in fond, intervine si rutina (bat-o vina!). Oricit ar parea de ciudat, pentru un critic de film, Cannes-ul este o obligatie profesionala. Nu te duci pentru mare, soare s.cl.; te duci pentru filme (si, daca esti presa mondena, pentru staruri). Totul e foarte stratificat, ierarhizat, specializat, si fiecare isi urmareste interesul (profesional). In ce ma priveste, interesul meu sint filmele.

Colegii si prietenii stiu bine cit de entuziast pot fi atunci cind mi se pare ca descopar un film nemaipomenit: pur si simplu explodez de fericire, vorbesc numai despre asta si-ncerc sa-i conving pe toti sa-l vada! (Si, evident, nu doar la Cannes: pe linga filmele din festivaluri, anul acesta am jubilat la Transformers, Simpsonii: filmul si Hairspray!)

Unde sa mai fie loc de „blazare”?? Mi-am impus ca, in clipa in care filmele or sa ma plictiseasca, sa ma las de aceasta meserie; deocamdata, nu sint semne ca se va intimpla prea curind…

Dar povestea cu blogherita „inozza” are, si ea, morala ei. Problema nu e ca nu poti sa fii placut de toata lumea: presupun ca, pentru staruri, asta ar trebui sa fie lectia nr. 1, dar si cei care fac o meserie publica (sa zicem, cazul meu) ar face bine s-o invete. Problema e ca, pentru fiecare Catalin Tolontan, Bogdan Ghiu si Dragos Bucurenci care scriu pe blog-uri in nume propriu, exista citeva zeci, daca nu sute, de „Cici”, „Lili”, „Zizi” sau „inozza” – blogheri perfect anonimi, care se pot lega de oricine fara a da socoteala nimanui.

La adapostul unui „nick”, posteaza chestiile cele mai nedrepte, injura pe toata lumea si fac misto. Cu cine sa te lupti? Si pe cine sa tragi la raspundere? Si, mai ales, cum sa-i afli pe toti?!

Daca nu le raspunzi, „te fac” in continuare; daca le raspunzi, le dai satisfactia ca i-ai bagat in seama… Din partea mea, n-au decit sa ramina cu aceasta satisfactie: e – vorba blogheritei mele – „so passé”.

Articol publicat in ELLE Octombrie 2007

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle