Probleme de cuplu în timpul vacanței? Nu ești singura

Fiecare relație în parte trebuie să treacă prin anumite etape, astfel încât să se stabilească încrederea reciprocă, respectul și înțelegerea. Iar aceste stagii au ceva în comun: toate încep cu acel prim moment.

Probleme de cuplu în timpul vacanței? Nu ești singura

Așadar, ne referim la prima întâlnire, la primul sărut, la prima oară când dormiți împreună, prima oară când i-ai cunoscut părinții, prima vacanță petrecută împreună.

Stresul primei vacanțe împreună

Ideea de vacanță petrecută cu partenerul sună mai mult decât perfect… cel puțin pe hârtie. Dar, în mod ironic, acest lucru poate adăuga și mai multă presiune asupra escapadei romantice pe care a-ți organizat-o, cauzând certuri constante și făcându-te să te întrebi dacă trebuie să vă despărțiți, având în vedere ca nici măcar nu vă puteți bucura de coasta Italiei împreună.

Pe lângă faptul că vacanțele reprezintă o pauză bine venită de la monotonia de care abia așteptăm să scăpăm, acestea sunt un prilej de a observa cum te înțelegi cu partenerul tău într-un altfel de mediu. Vacanța cuiva nu este mereu cum pare a fi în fotografiile de pe rețelele de socializare. Decizia de a petrece câteva zile într-o altă țara este o aventură, întrucât vizitezi locuri noi și te familiarizezi cu altă cultură. Însă, în același timp, te scoate din rutina ta zilnică – care probabil este și zona de confort – și te obligă să te adaptezi la un alt mediu.

Iar dacă navighezi prin imprevizibilitatea oferită de un loc nou împreună cu partenerul, puteți să vă observați comportamentul unu celuilalt în aceste circumstanțe – ceea ce poate indica și nivelul de compatibilitate pe termen lung. Așadar, o vacanță petrecută împreună poate să dezvăluie anumite defecte pe care nu le-ai observat înainte la partenerul tău. În timp ce îți faci bagajul pentru vacanță, ia în considerare următoarele steaguri roșii, deoarece îți pot spune dacă sunteți făcut unul pentru celălalt sau nu.

1. Nu vă puteți pune de acord în privința activităților

Tu ești pasionată de artă, lui ii place istoria – automat, faptul că sunteți interesați de lucruri diferite o să-și lase amprenta asupra vacanței voastre. Să presupunem că ați ales locul perfect pentru a călători împreună – și când spun perfect, mă refer la faptul că ați căzut de acord asupra lui – iar odată ce ajungeți acolo, realizați că aveți idei diferite despre cum puteți profita din plin de călătorie.

Poate tu te gândeai de mai bine de o lună la ce drumeții o să faceți împreună și ce priveliști impresionante o să admirați, în timp de partenerul tău vrea să citească într-un șezlong, pe plajă. Un efect inevitabil al acestor diferențe este frustrarea de ambele părți, deoarece nu vă puteți bucura de vacanță așa cum ați dorit.

Realitatea este că toate cuplurile au interese diferite, iar tu nu-i poți cere să facă numai ce vrei tu – și nici el nu poate avea această așteptare. Așadar, într-un astfel de context, a face compromisuri e cheia. După ce veți ajunge la o înțelegere reciprocă, probabil o să descoperiți atracții noi sau activități despre care nu știați că vă fac plăcere – cine știe, probabil cititul pe plajă nu este o idee atât de dezagreabilă.

2. Vă certați pentru lucruri mărunte – și nu ajungeți la un acord

Fie că este vorba despre certurile produse de stresul de dinainte plecării sau cauzate de faptul că nu i-a plăcut restaurantul pe care l-ai ales tu, trebuie să știi că acestea sunt specifice oricărei relații și nu reprezintă un motiv real de panică.

Cheia în acest caz este să știți să vă comunicați sentimentele, și implicit să explicați ce vă deranjează – încercați să rezolvați rapid frustrarea cauzată de o ceartă, astfel încât să vă bucurați de moment. Dacă nu veți exterioriza neplăcerile sau lipsurile, acestea se vor acumula – iar explozia lor este rețeta pentru o vacanță eșuată.

3. Sunteți tensionați amândoi

Vechea zicală „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” se aplică și în cazul vacanțelor – oricât de bine pus la punct este planul, vor exista mici obstacole neprevăzute. Fie că este vorba despre pierderea bagajelor, întârzierea zborului sau neputința de a găsi hotelul la 11 noaptea, aceste dificultăți ar face orice cuplu să își iasă din minți.

Dacă fiecare situație neprevăzută – și mai ales neplăcută – va cauza tensiune și inevitabilele certuri între tine și partenerul tău, acesta este un semn că nu sunteți pregătiți să faceți față provocărilor împreună. Luați o gură de aer și aduceți-vă aminte că partenerul există pentru a vă susține și ajuta reciproc, așa că folosiți asta în avantajul vostru și bucurați-vă de timpul petrecut împreună.

4. Partenerul tău nu este politicos cu ceilalți

Iar dacă tu ești o persoană empatică și amabilă, lucrul acesta o să te deranjeze. Într-adevăr, stresul călătoriei își poate spune cuvântul la un moment dat, făcându-l-l pe partenerul tău mai irascibil decât în mod normal. Așadar, s-ar putea să observați că personalitatea partenerului vostru are câteva caracteristici care se încadrează pe lista „așa nu” a calităților iubitului potrivit.

Felul în care acesta se comportă cu chelnerii, personalul hotelului sau însoțitorii de zbor o să scoată la iveală o latură neașteptată a comportamentului său. Dacă partenerul tău dă dovadă de lipsă de respect la adresa celorlalți, fă un pas înapoi și gândește-te dacă nu ești cumva următoarea pe listă.

5. El se grăbește mereu

În loc să se bucure de fiecare moment, partenerul tău este prea ocupat să facă planurile privind activitățile din ziua următoare. Cu toate că organizarea este o calitate căutată, acest comportament demonstrează faptul că nu se poate bucura de moment.

Diferențele acestea vor fi simțite intens, mai ales dacă tu ești tipul de persoană care se oprește să fotografieze fiecare stradă. Până la urmă, experiența unei vacanțe nu va dura o eternitate, iar scopul acesteia este crearea amintirilor de care o să vă aduceți aminte peste ani. La sfârșitul vacanței nu va conta dacă ați văzut toate operele de artă din muzeu – ci cât de mult ați râs, glumit și cât de bine v-ați simțit.

6. Pierzi din vedere scopul vacanței

Între organizarea pe zile a călătoriei, astfel încât să profitați din plin de ea și efortul de a înghesui 20 de kilograme în valiză, se poate să fi atât de stresată încât să uiți că vacanța este un prilej de relaxare. Amintește-ți că scopul pentru care ai plecat în vacanță alături de partenerul tău este ca să vă apropiați și să împărtășiți noi experiențe împreună.

Care este semnul că relația nu o să fie de lungă durată în acest caz? Dacă această călătorie nu vă aduce bucurie și fericire, atunci trebuie să vă reevaluați relația. Lipsa acestor sentimente nu indică neapărat un eșec inevitabil, dar dacă vreți ca relația să funcționeze pe viitor, trebuie să vorbiți deschis despre conflicte și să le rezolvați.

Prima vacanță cu partenerul s-ar putea să nu fie la fel de perfectă cum ați dorit-o, dar dacă sunteți împreună cu persoana potrivită, o să vă bucurați din plin de noua experiență, în ciuda provocărilor.

Citește și:
10 moduri în care să savurezi perioadele în care ești singură

Text: Ioana Oblu
Foto: PR

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle